Formarea profesională poate fi definită drept devenirea individului datorată celor mai diverse influenţe şi acţiuni care marchează personalitatea sub unghiul de incidenţă cu activitatea profesională, iar prin educaţie profesională se înţelege orice formă de pregătire sau perfecţionare în vederea unei activităţi profesionale care cuprinde însuşirea cunoştinţelor teoretice, formarea deprinderilor şi a priceperilor şi transmiterea valorilor etice şi de comportament social necesare unei asemenea activităţi.
Educaţia profesională cuprinde iniţierea în profesie, perfecţionarea şi specializarea în profesie şi se realizează atât în instituţiile şcolare cât şi în societăţi comerciale şi în întreprinderi. Prin învăţământul profesional şi prin liceele tehnologice, ca secvenţe ale educaţiei profesionale, se urmăreşte iniţierea în profesie şi dobândirea competenţelor profesionale.
Competenţa profesională se dobândeşte prin calificare, adică prin însuşirea acelor cunoştinţe şi deprinderi care îl fac apt pe absolvent să exercite o anumită profesie.
Pe lângă calificare trebuie să se asigure şi concordanţa între exigenţele profesiei şi aptitudinile individului. Această concordanţă se realizează prin orientarea şcolară şi profesională, care asigură premisele pentru dobândirea competenţei şi performanţei. De asemenea, dobândirea competenţei presupune însuşirea valorilor etice şi de comportament necesare activităţii dintr-un domeniu determinat, aspectele deontologice ale profesiei.
Prin predarea disciplinelor de specialitate în învăţământul liceal tehnic se urmăreşte ca elevii să-şi însuşească un sistem de cunoştinţe, să-şi formeze un mod de a acţiona, de a gândi şi de a se raporta la realitate, care să asigure premisele competenţei şi responsabilităţii profesionale, calificarea într-un domeniu de activitate corespunzător fiecărui profil de pregătire.
Prin natura lor, prin specificul lor, cunoştinţele din cadrul unei discipline tehnice determină formarea şi dezvoltarea preponderentă a anumitor trăsături, a anumitor capacităţi de ordin intelectual, psihomotor şi afectiv. Spre exemplu disciplinele din domeniul mecanic dezvoltă logica intuitivă, raţionamentul inductiv în mai mare măsură decât disciplinele din domeniul electrotehnic.
Rezultă din aceste consideraţii că specificul cognitiv al disciplinei (natura cunoştinţelor) este unul din factorii care determină natura rezultatelor procesului instructiv – educativ.
Prin specificul lor, însuşirea cunoştinţelor tehnice impune demersuri la care se ataşează întreaga problematică a creativităţii. Prin demersurile gândirii, prin strategia abordării realităţii tehnice, a căutărilor, a combinărilor, a analizei interdependenţelor structurale şi funcţionale, prin acţiunile care sunt întreprinse, elevul trebuie condus spre “reconstruirea” obiectelor şi proceselor tehnice pe care le învaţă.
O altă trăsătură a domeniului tehnic cu implicaţii pentru procesul instructiv– educativ este aspectul acţional, operaţional. Obiectul tehnic trebuie gândit şi abordat în legătura sa intrinsecă cu actul tehnic. Între obiectul şi actul tehnic există o  determinare reciprocă.
Când analizăm procesul de pregătire pentru domeniul tehnic, de însuşire a cunoştinţelor , de formare a deprinderilor şi priceperilor tehnice este dificil să delimităm strict  “teoreticul” de “practic” deoarece ambele moduri de interacţiune a elevului cu realul se presupun, se implică şi se condiţionează reciproc.
Prin analiza logică a conţinutului şi a specificului cognitiv al disciplinei, profesorul va urmări să stabilească ( alături de cunoştinţele pe care trebuie să le predea şi succesiunea lor ) demersurile teoretice şi practice, structura acţiunilor şi raţionamentelor necesare şi suficiente pe care trebuie să le întreprindă  cu elevii pentru înţelegerea şi însuşirea cunoştinţelor, pentru formarea capacităţilor corespunzător conţinutului de idei al disciplinei. În acelaşi timp profesorul trebuie să se preocupe şi de corelarea pregătirii elevilor la diferite discipline tehnice.
Metodica predării-învăţării disciplinelor tehnice, cuprinde un summum de teorii şi experienţe, de demersuri practice, metode şi acţiuni instrumentale, ştiinţific determinate, care se utilizează în organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ în domeniul tehnic.
Metodica predării-învăţării disciplinelor tehnice indică experienţele cele mai eficace şi adecvate de organizare a învăţării: arată cum trebuie să fie structurate cunoştinţele, pentru a fi mai uşor transmise, reţinute şi înţelese de elevi, determină succesiunea optimă de prezentare a materiei, sugerează combinaţii de metode şi materiale didactice eficiente, indică modalităţi de control şi evaluare, sugerează demersuri de ordin ştiinţific şi metodic noi pentru activitatea didactică ulterioară, pentru ameliorarea continuă a procesului de învăţământ.
Pregătirea tehnică generală şi calificarea nu se constituie în domenii de activitate închise, fără comunicare între ele. Numai existenţa unei permanente legături, a unei comunicări reversibile (de la pregătirea tehnică generală spre realizarea obiectivelor calificării şi prin activitatea de calificare la consolidarea obiectivelor pregătirii tehnice generale) va asigura o veritabilă pregătire pentru domeniul tehnic.

Prof. ing. Ovidia Buciu
Liceul Tehnologic “ASTRA” Piteşti
(Postat iunie 2015)

• Prec
• Mai departe