A.Obiective sectoriale majore ale procesului de eficientizare în învățământul preuniversitar
Organizarea și funcționarea școlilor.
Conducerea și administrarea unităților de învățământ:
Administrarea curentă a patrimoniului școlilor aparținând domeniului public ( orașe, comune).
Decizia privind prioritățile și finanțarea fiind făcută strict la nivel local.
Redistribuirea responsabilităților, a autorității decizionale și răspunderii publice.
Resursele umane-conducerile de școli sunt primele responsabile pentru calitatea și efectele procesului instructiv-educativ.
Finanțarea - prin alocarea de la Bugetul de Stat către bugetele locale a fondului pentru salarii.
B. Amenințări ce pot apărea în timpul procesului de eficientizare
Atribuirea de responsabilități fără alocarea resurselor financiare adecvate fapt ce a condus în special la lipsa de resurse pentru realizarea investițiilor.
Nu sunt definite clar responsabilitățile transferate managerului școlar și nu au fost departajate aceste responsabilități pe diferite nivele de management școlar.
Nu s-au elaborat studii de impact asupra activității de derulare a procesului instructiv-educativ pentru obținerea de concluzii pertinente referitor la o descentralizare coerentă în ce privește gradul de ocupare al managerului școlar.
Fragmentare și concluzie privind structura curriculumului școlar.
Autonomie limitată în ce privește resursele umane (cadre didactice) a managerului școlar.
Lipsa alocării explicite a responsabilității cheltuielilor.
Lipsa unor norme sau standarde de cheltuieli.
C. Măsuri privind analizarea deficiențelor apărute în procesul de eficientizare a învățământului preuniversitar
Eficientizarea activității și creșterea performanțelor instituțiilor educaționale prin realizare unor curricule şcolare (CDS și trunchi comun) cu număr de ore mai accesibil pentru elevi și cu conținut de cunoștințe mai atractiv și mai conform cu realitatea , cu multe aplicații practice, vizite, comunicare verbală pe baza de dialog și formularea de concluzii personale și mai puțin bazate pe acumularea și reproducerea de conținuturi pe dinafară.
Organizarea de examene de absolvire (BACALAUREAT sau TESTE NAŢIONALE) mai puțin stresante, apăsătoare și cu programe de pregătire mai restrânse, iar referitor la cele 10 teste susținute pe parcursul a doi ani de studii pentru clasele a VII-a  si a VIII-a revenirea la un sistem de evaluare mai relaxat, prin neadunarea mediei celor patru ani de studiu la media obținută la teste, acest lucru după cum s-a observat, încurajând un sistem mai puțin obiectiv în evaluarea elevului pentru toate obiectele de studiu.
Încurajarea apariției programelor ”AFTER SCHOOL” atât în sistem privat cât și aferente programului școlar din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pentru mai bună organizare a timpului liber a minorului, aprofundarea cunoștințelor cu cadre școlare specializate
Asigurarea transparenței în sistemul de școlarizare a cadrelor didactice, prin încurajarea și motivarea corectă a profesorilor /învățătorilor cu rezultate școlare deosebite prin  prime și bonificații reale
Creșterea relevantei oferită de servicii educaționale, prin pregătirea elevului în liceu și în învățământul profesional, unde calificările absolvite să aibă căutare în comunitatea locală.
Democratizarea sistemului educațional prin dezamorsarea relațiilor elev-profesor, profesor-profesor, realizând o legislație conformă cu realitatea pentru evitarea înlăturării neajunsurilor privind disciplina și colaborarea în  școli.
Întărirea rolului managerilor școlari precum și diferențierea prin precizarea clasei în fișa postului a managerului administrativ și managerului profesional. Astfel  se impune existența unui manager administrativ degrevat de muncă școlară de managerul  profesional axat strict pe procesul instructiv-educativ, recrutarea de personal, îmbunătățirea actului instructiv-educativ prin colaborarea cu comisiile de calitate din școli.
Asigurarea accesului la educație a copiilor din toate categoriile sociale mai ales din zonele  defavorizate sau din mediul rural greu accesibil  prin programe special elaborate și/sau cazarea acestora în campusuri specializate.
Posibilitatea completării studiilor persoanelor  care din diferite cauze nu au putut să-și efectueze cele zece clase prevăzute în învățământul obligatoriu.
Această strategie trebuie foarte curând implementată gândită pe termen scurt și aplicată chiar din anul școlar viitor.

Prof. ing. gr.did. I -  BADEA ILEANA
Liceul Tehnologic DACIA Pitești
(Postat noiembrie 2014)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top