Odată cu apariţia teoriei sistemelor, a informaticii şi a noii ştiinţe cibernetica şi robotica, s-a pus problema comparaţiei dintre sistemul nervos şi sistemele cibernetice. Perspectiva aceasta de gândire s-a putut constitui pentru că între modul de funcţionare a sistemelor cibernetice şi ceea ce se întâmplă la nivelul sistemului nervos în conducerea impulsului există numeroase similitudini. Astfel, aceeaşi activitate sau reţea neuronală de astă dată este considerată din perspectiva mecanismelor (tot de transmitere şi comandă) a sistemelor fizice şi electronice, capabile să proceseze informaţii venite sau transmise din mediul înconjurător, din interiorul sistemului, care încercând să respecte chiar diverse principii funcţionale dobândite pe calea evoluţiei filogenetice a sistemului nervos (centralizării, specializării), doar prin implicarea acestor sisteme cibernetice (a cutiei negre, al aferentaţiei inverse, al reglării şi autoreglării) să aibă ca rezultat producerea cvasi-naturală a proceselor psihice. Bunăoară computerele sunt capabile să memoreze, să proceseze o informaţie, să “înţeleagă” un mesaj etc.
Analogia creier-computer este făcută foarte des în ultima perioadă de psihologi. Însă din punct de vedere al mecanismelor de procesare a informaţiilor, "inteligenţa artificială" nu este identică cu cea naturală Prima şi cea mai importanta diferenţă constă în modul de apelare. Astfel, creierul e analog, în timp ce computerul este digital. Neuronii sunt esenţial binari, iar ei acţionează doar dacă ating un anumit prag. Astfel, procesarea neuronală nu seamănă cu cea a unui computer, care este practic o comandă a utilizatorului. A doua mare diferenţă: creierul utilizează memoria ce se poate accesa apelând conţinutul, calculatorul nu. La computere, informaţia este accesată prin apelarea unei adrese precise din memorie (anumiţi biţi), în timp ce creierul utilizează memoria accesată prin conţinut, prin concepte înrudite. Psihologii susţin că aceasta este pierdută din cauza trecerii timpului şi uitării sau din cauza intervenţiei mereu a unor noi informaţii. În timp ce creierul e o mare maşină paralelă, computerul este modular şi serial. Memoria nu e un spaţiu anume, ci ajută la toate celelalte procese, imaginaţie, ţeluri, orientare spaţială. Lucrul e valabil şi pentru limbaj, nu doar regiunea numită “Aria lui Broca” este responsabilă pentru vorbirea umană, ci şi alte zone din creier, spre deosebire de PC care utilizează un anumit program pentru a putea „vorbi”. Totodată, viteza de procesare a creierului nu e fixă, este fluctuantă, în funcţie de numeroase constrângeri la nivelul sinapselor şi depinde şi de la individ la individ, în timp ce viteza unui microprocesor e dată, e fixă.
O alta diferenţă constă în tipul de memorie. Memoria umana de scurtă durată nu e de tip RAM, cum este la calculatoare. Capacitatea de memorie de scurtă durată nu e fixa, şi ea depinde şi de diferenţele în viteza de procesare, în experienţă, familiaritate. Memoria de scurtă durată a creierului face doar trimiteri la cea de lungă durată, memoria RAM e însă asemănătoare cu cea înscrisă pe hard disk.
Tot o diferenţă importantă este şi faptul că neuronii nu funcţionează ca şi tranzistorii, sinapsele fiind mult mai complexe decât semnalele electrice. Între neuroni circulă semnale electro-chimice, care sunt mult mai complexe şi nu atât de rapide ca şi cele electrice şi, în plus, pot suferi fluctuaţii.
Dacă procesarea informaţiei şi memoria sunt realizate de aceleaşi componente în creier, la computere nu este însă la fel. Computerele procesează informaţia cu ajutorul procesorului (CPU) şi apoi o stochează în memorie. O asemenea distincţie în creier nu există. Neuronii procesează informaţii, dar ei îşi modifică sinapsele, care sunt şi ele substraturi ale memoriei. Creierul uman este de sine-stătător, se poate reface după anumite traume, de exemplu se poate întâmpla să se deschidă anumite potenţialuri, dar alteori rezultă disfuncţionalităţi cognitive profunde. De altfel, creierul e un corp şi se foloseşte, de exemplu, de ochi, pentru a vedea în spaţiu, deşi ar putea foarte bine să-şi amintească obiectele.
Experienţele au arătat că subiecţii implicaţi preferă să deschidă ochii şi să răspundă la întrebări referitoare la formele geometrice ale diferitelor obiecte simple care li se arată, decât să îşi aducă aminte. Creierul e mult, mult mai mare decât orice computer existent. Există miliarde de miliarde de celule şi nu este un mecanism liniar.
În timp ce lumea se străduieşte să găsească diferenţe între cele două mecanisme şi să înţeleagă modul lor de funcţionare, marile companii se străduiesc ca aceasta corelaţie să nu mai fie doar verbală, ci chiar să conecteze omul cu un calculator în mod direct, prin download-area memoriei pe un cip. Această fantezie este din ce în ce mai aproape de a fi transformată în realitate, pe măsură ce tehnologia avansează, pe măsură ce calculatoarele învaţă să răspundă la comenzile primite de la oameni prin intermediul vocii, şi chiar atingerii. Astfel de conexiuni calculator-creier uman vor fi posibile în câţiva ani.

Prof. Olteanu Mariana
Şcoala Valea Iaşului
(Postat noiembrie 2014)

• Prec
• Mai departe