Unii copii sunt mai activi decât alţii şi fiecare copil poate fi la un moment dat foarte agitat, poate întâmpina dificultăţi în concentrarea asupra sarcinii, fiind uşor distras de ceea ce se întâmplă în jurul său.
Ceea ce diferenţiază copiii cu hiperactivitate de cei cu o dezvoltare normală descrişi mai sus, este frecvenţa şi intensitatea cu care apar problemele în cel puţin trei domenii importante: dificultăţi de atenţie şi de concentrare; comportamente impulsive; hiperactivitate (agitaţie evidentă).

Când manifestările comportamentale hiperactive sunt foarte pronunţate, vorbim de tulburare de hiperactivitate.
Diagnosticul de hiperactivitate poate fi stabilit doar de către un expert.
Pentru diagnosticul de tulburare de hiperactivitate, trebuie să apară mai multe caracteristici din lista prezentată, iar acestea să fie evidente în raport cu  copiii de aceeaşi vârstă şi cu acelaşi nivel de dezvoltare. În plus, aceste manifestări trebuie să poată fi observate în diferite situaţii (în familie, şcoală, activităţi din timpul liber cu cei de vârstă apropiată)
Copiii cu manifestări comportamentale opozante au dificultăţi în respectarea reguli¬lor importante, în comparaţie cu cei de aceeaşi vârstă, dar fără probleme. Ei ajung deseori să aibă conflicte cu părinţii sau cu alte persoane adulte (educatoarea) precum şi cu fraţii sau cu colegii. Se înfurie foarte repede, îi enervează pe ceilalţi în mod constant şi îi învinovăţesc pentru greşelile sau comportamentele proprii neadec¬vate. Copiii nu se percep ca fiind încăpăţânaţi sau ostili şi îşi justifică comportamen¬tul ca fiind un răspuns normal la cerinţe iraţionale sau la circumstanţe accidentale. Manifestările opozante şi agresive sunt, până la un punct, parte componentă a unei dezvoltări normale. Dacă manifestările comportamentale de tip opoziţional sunt pronunţate, atunci discutăm de o tulburare comportamentală de tip opoziţional
Cu toate că tulburările comportamentale de tip hiperactiv şi opoziţional se disting clar una de cealaltă prin existenţa unor cauze diferite, totuşi există o zonă de suprapunere a copiilor care prezintă manifestări de tip hiperactiv şi opoziţional. După unele studii, mai mult de 50% dintre copiii hiperactivi prezintă şi tulburări comportamentale opoziţionale şi agresive.
Pe lângă tulburările anunţate, pot apare probleme şi în următoarele arii:
# Nesiguranţa şi lipsa încrederii în sine
# Manifestări comportamentale antisociale
# Respingerea de către cei de aceeaşi vârstă
# Relaţii problematice cu adulţii
# Întârzieri în dezvoltare şi probleme de performanţă şcolară
Cei mai mulţi copii hiperactivi, din punct de vedere al inteligenţei, sunt normal dezvoltaţi. Din cauza turlburării de hiperactivitate au performanţe scăzute la citit, scris sau calcul matematic, în timp ce la alte materii se descurcă bine. Deseori sunt neîndemânatici şi au dificultăţi de coordonare, ceea ce duce la un scris dezordonat şi neciteţ. Încă din perioada preşcolară se pot observa întârzieri în dezvoltare, mai ales în achiziţia limbajului, în desen sau în coordonarea mişcărilor.
Copiii cu tulburări opoziţionale, dar fără manifestări hiperactive, au frecvente probleme cu performanţa şcolară, ei evită cerinţele formulate de şcoală.
Regula de bază în alegerea modalităţii de intervenţie, atât pentru copiii cu manifestări hiperactive cât şi pentru cei cu manifestări opoziţionale, este de a aplica măsura respectivă acolo unde este cerută în relaţia cu copilul, în familie sau la şcoală. Iată câteva modalităţi care pot fi aplicate la întregul colectiv de elevi:
# Negocierea scopurilor care le au de îndeplinit în activitatea la şcoală;
# Afişarea pe postere a acestor scopuri şi semnarea lor de fiecare copil (Regulile grupei, Regulile echipei, Regulile într-o comunicare);
# „Întâlnirea de dimineaţă”;
# Jocul de rol. Poveşti raţionale pentru copii;
# Activităţi extraşcolare.
Modificări comportamentale se produc dacă acordăm acestor copii o atenţie sporită în colaborare cu familia. Putem aplica şi unele tehnici suplimentare: (reacţionăm cu calm, nu condamnăm sau pedepsim copiii, îi ajutăm să înțeleagă că sunt responsabili pentru creearea propriei enervări, îi lăudam, le dam atenție, îi recompensăm, îi incurajăm să aibe hobby-uri, nu îi criticăm, le oferim sugestii în rezolvarea problemelor, îi ajutăm să reziste la tachinările venite din partea celorlalți).
Copiii hiperactivi şi cei cu tulburări opozante, determină probleme atât în familie cât şi la şcoală. Este bine să ne informăm, să stabilim împreună cu specia¬liştii modalităţile de intervenţie atât în familie cât şi în şcoală şi vom reuşi să facem faţă situaţiilor dificile apărute în educarea acestor copii. Putem trăi bucuria că mulţi copii reuşesc să ajungă la o normalizare a comportamentului.

BIBLIOGRAFIE
# Copilul hiperactiv şi încăpăţânat – Ghid de intervenţie, Editura ASCR, 2004, Cluj-Napoca
# Poveşti raţionale pentru copii – Ghid de intervenţie, Virginia Waters, Editura ASCR, 2003, Cluj-Napoca.

Prof. Inv. Preșc: Teodorescu Camelia
G.P.P Valea Iașului
(Postat octombrie 2018)

• Prec
• Mai departe