Creativitatea elevilor se poate dezvolta atât prin procesul de învățământ, cât și prin activități școlare. Prin procesul de învățământ, creativitatea elevilor se dezvoltă în cadrul lecțiilor organizate după programa școlară, depinzând în același timp și de strategiile de învățare folosite de învățător. Un învățător creativ va folosi metodele cele mai eficiente pentru formarea și dezvoltarea creativității elevilor. Esența strategiei educaționale întreprinse în acest sens constă în concentrarea ei pe dezvoltarea personalității creatoare a elevilor. Această strategie presupune două coordonate complementare: descoperirea potențialului creativ și promovarea unor modalități care să stimuleze trecerea de la creativitatea potențială la cea manifestă.

Abordarea personalității creatoare din perspectiva formării ei, respectiv a metodelor, mijloacelor și formelor de înfăptuire a unui asemenea obiectiv presupune cunoașterea în prealabil a mecanismelor interne ale procesului de creație. Educatorul se va concentra cât mai mult asupra identificării cât mai timpurii a acelor trăsături și însușiri care vor sta la baza creativității într-un domeniu anumit. Raportul de forțe dintre rațiune și fantezie prezintă oscilații de la o vârstă la alta și de la un copil la altul; este necesar să se surprindă eventualele decalaje. Identificarea elementelor potențialului creativ presupune multă atenție din partea educatorului. La nivelul școlii, ea se realizează prin observații curente, la lecții și în afara lor. Indicatorii plauzibili sunt produsele activității copiilor și comportamentul adoptat în anumite situații. Cercetările întreprinse în acest sens au dus la conturarea unui portret al elevului creativ. A. Stoica (1983, pag. 91), consideră că elevul creativ s-ar caracteriza prin următoarele conduite: capacitate de pătrundere și prelucrare a materialului, posibilitatea restructurării personale și rapide a datelor, spirit independent și indiferență față de impresia pe care o produce colegilor și îndrumătorilor, încredere în sine, nonconformism intelectual, un nivel superior de aspirații, interese variate, este curios și activ. Evident că acest portret are o valoare eurisitică, orientativă, conduitele diferă pentru fiecare caz în parte.
Un alt criteriu de apreciere a creativității este randamentul școlar al elevilor (notele școlare, ca măsură a randamentului, nu reflectă pe deplin nivelul creativității). Rezultatele școlare, consemnate în note, se întemeiază preponderent pe memorare, reproducere, repetare, structuri algoritmice, în timp ce creativitatea presupune intuiție, fantezie, originalitate etc. Putem distinge aici două direcții principale: una se referă la conținutul învățământului, și alta ce se concretizează în tehnologia desfășurării sale. Referitor la conținutul procesului de învățământ, se apreciază că existența unui echilibru între cultura generală și cea de specialitate ar constitui un factor stimulativ pentru elementele potențialului creativ al elevilor. Cultura generală acoperă o zonă mai largă a acestui potențial amplificând în acest fel probabilitatea stabilirii unor asociații noi și a elaborării unor produse creatoare. Ea oferă conținutul informațional cu care elevii urmează să opereze în activitatea de învățare. "Un rol important în creație revine asociațiilor, combinărilor și recombinărilor care trebuie să aibă un caracter cât mai liber, spontan, inedit" (Mihaela Roco, 1979, pag.35).
De cele mai multe ori procesul creator rezultă din combinarea sau recombinarea unor informații din domenii diferite; îngustarea sau restrângerea câmpului informațional, printr-o specializare exagerată diminuează activitatea creatoare. Trebuie să facem distincție între relațiile logice care se stabilesc între diferite informații și asociațiile proprii actului de creație. Produsul creației este rezultatul asocierii unor informații de origini diferite. Apariția aptitudinilor diferă de la un copil la altul în funcție de momentul când se produce. Fenomenul nu se declanșează în mod spontan, de la sine. Este indispensabilă stimularea din exterior. Diversificarea stimulilor constituie un factor important. La fel se întâmplă și cu celelalte elemente ale potențialului creator.
Activitatea de creație se diferențiază în creație științifică și creație artistică. Unele studii întreprinse asupra acestor două categorii concluzionează relevarea unor asemănări ceea ce privește substratul lor psihologic. Compartimentarea conținutului prin delimitarea prea timpurie a educației științifice de cea artistică nu se justifică din punct de vedere al psihologiei creativității. Dezvoltarea creativității științifice doar prin discipline realiste și a celei artistice prin discipline umaniste nu poate avea rezultate optime; educația artistică se răsfrânge și asupra creativității științifice, după cum educația științifică și tehnologică va avea repercusiuni și asupra creației artistice. "Pretutindeni inventivitatea are aceleași trăsături generale. Ea are întotdeauna un aspect deschis și alert, arta unor asociații neobișnuite, câteva împrejurări fericite pe care știm să le prindem și utilizăm, aptitudinea de a ne concentra, tenacitatea în muncă, rigoarea critică (G. Berger, 1973, pag. 81).
Tehnologia didactică concepută și folosită de învățător în vederea educării creativității elevilor, întregul demers tehnologic trebuie subordonat antrenării și exersării potențialului creativ al elevilor, astfel încât aceștia să adopte o atitudine creatoare în activitatea desfășurată. Valențele educative ale acestor modalități nu pot fi apreciate în sine decât în contextul unei situații concrete, în care interacționează în același timp strategia învățătorului, personalitatea elevului și conținutul informațional. Se recomandă ca prin strategie să se ofere un câmp de manifestare spontaneității și inițiativei elevilor. Strategia permisivă este superioară celei inhibitive. Stimularea atitudinii interogative a elevilor trebuie să predomine, deoarece favorizează gândirea divergentă, factor de bază al potențialului creator. "Una dintre cele mai importante premise ale creativității constă în disponibilitatea de a relua totul de la capăt, de a considera nimic nu este definitiv, că nici un proces nu este încheiat o dată pentru totdeauna" (E. Landau, 1979, p.110).
În ansamblul strategiei didactice adoptate, se poate apela la modalități care să vizeze în mod deosebit unul sau altul dintre factorii psihici ai creativității (gândire, aptitudini, imaginație, motivație, caracter etc.):
# Alternarea relației dintre competiție și cooperare în procesul de învățământ constituie un alt principiu orientativ în adoptarea unei tehnologii didactice favorizantă dezvoltării creativității.
# Tehnologia didactică să se concentreze asupra procesului creativ și nu a produsului său. Prin metodele, procedeele și mijloacele folosite se urmărește trecerea de la creativitatea latentă la cea manifestă.
# Relația învățător - elev este cea care concentrează și conferă valențe sporite tehnologiei didactice. Acestea depinde în mod hotărâtor de atitudinea învățătorului față de conduita elevilor creativi. Această conduită se desfășoară spontan, de fiecare dată cu manifestări deosebite, inedite și răspunsuri originale, lăsând impresia unui nonconformism. Răspunsurile nu trebuie să fie coercitive și inhibitive, în contradicție cu cerințele stimulării creativității, sistemul de evaluare nu trebuie să subaprecieze elevii creativi. Relația învățător - elev trebuie să fie de natură mutuală, deschisă unui dialog permanent, să faciliteze instalarea unui climat psihic caracterizat prin tonalitate afectivă pozitivă, stimulator exprimării creatoare a elevilor.

Cârstea Diana Luminița
Profesor învățământ primar, Școala Gimnazială „Al. Davila” Pitești.
(Postat mai 2016)

• Prec
• Mai departe