- referat -
Medierea este o procedură alternativă și voluntară de soluționare a conflictelor, este o procedură confidențială, prin care o terță persoană, neutră, imparțială și fără putere de decizie, numită mediator, ajută părțile să ajungă împreună la o înțelegere mutual acceptată, în vederea încheierii conflictului.
Medierea în școală este un concept nou în România, însă SUA și multe state europene utilizează cu foarte mare succes medierea în comunitățile școlare.
În România, medierea școlară este reglementată prin legea nr.192/2006, iar regiunile în care aceasta a luat amploare sunt Oltenia și capitala.
Școala este primul spațiu al medierii, un spațiu de trecere între familie și societate, între sine și celălalt, între propria viziune despre lume a copilului și viziunea celorlalți copii.
Frecventând școala, copilul trăiește prima mare încercare socială din viața sa, pentru că se desprinde tot mai mult de modelul părinților pentru a se lăsa modelat de școală, instituție cu un important rol formator.
Medierea conflictelor școlare se deosebește de medierea școlară. Astfel că vom porni de la medierea școlară ale cărei atribuții aparțin mediatorului și fac parte dintr-un program și proiect amplu de incluziune școlară și socială a copiilor, așa cum sunt prevăzute în Legea Educației. Aceasta precizează, în articolul 249- alineat 1- litera i, că mediatorul școlar face parte din personalul didactic auxiliar iar articolul 250- alineat 1- litera i face referiri la condițiile dobândirii calității de mediator școlar, adică cine poate deține această funcție. Poate fi mediator școlar:
- absolventul unei instituții de învățământ superior cu diplomă de licență-specializarea asistență socială;
- absolventul unui liceu pedagogic cu diplomă de bacalaureat - specializarea mediator școlar;
- absolventul oricărui profil real cu diplomă de bacalaureat, urmată de un curs de formare profesională cu specializarea mediator școlar, recunoscut de MEN (90 ore, 300 lei).
Serviciile de mediere școlară pot viza și conflictele școlare, care se pot ivi între elevii din cadrul unei instituții de învățământ, între elevi și profesori, între elevi și persoane didactice auxiliare, inclusiv mediatorul școlar și chiar între profesori, cu condiția ca respectivul conflict să vizeze activitatea din cadrul sau din timpul programului școlar. Medierea poate avea loc:
- la solicitarea mediatorului;
- la solicitarea părților aflate în conflict: elevi, profesori, alte persoane; dacă elevii sunt minori, medierea poate fi solicitată de către părinții acestora sau de către directorul unității de învățământ, cu acordul părinților.
Existența unor conflicte în mediul școlar este o realitate care îi preocupă din ce în ce mai mult pe cei implicați în realizarea unei atmosfere care să contribuie major la eficientizarea procesului de învățământ. Când discutăm de conflict școlar nu putem să nu vorbim despre violență.
Violența este considerată violarea generală a drepturilor ființei umane: dreptul la viață, la securitate, la demnitate și la integritate fizică și mentală. Nu este același lucru cu conflictul și poate îmbrăca mai multe forme:
- violența fizică;
- violența psihică sau emoțională;
- violența sexuală;
- violența socială.
Conflictul reprezintă o divergență sau o diferență de opinii și interese, o parte firească a vieții de zi cu zi, inerentă relațiilor umane.
Managementul conflictelor în general, dar și în mediul școlar îmbracă două aspecte: prevenirea conflictelor și soluționarea conflictului care n-a putut fi prevenit.
Întrebarea pe care ne-o punem deseori este: “Cum recunoaștem un conflict? ”Pentru ca profesorul să acționeze pentru prevenirea și soluționarea conflictelor, este necesar să le recunoască stadiile de evoluție și legat de acest aspect putem aminti: disconfortul, incidentul, neînțelegerea, tensiunea și criza
Disconfortul reprezintă acea senzație care arată că ceva nu este în ordine, deși nimic nu a fost spus.
Incidentul înseamnă petrecerea unor fapte mărunte, un schimb de replici care întristează sau irită.
Neînțelegerea poate fi generată de o comunicare defectuoasă, atunci când se trag concluzii eronate.
Tensiunea se referă la atitudinile negative și ideile fixe de ambele părți, care devin o sursă permanentă de teamă, de frică.
Criza se referă la momentul în care se întrerupe o relație și apar manifestări de violență verbală sau fizică.
Procesul conflictului poate fi segmentat în cinci stadii:
- conflict latent (etapa de apariție);
- conflict perceput (când cei implicați recunosc existența conflictului );
- conflict simțit (când cei implicați resimt stările de tensiune);
- conflict manifest (când cei implicate încep să se manifeste prin comportament);
- conflict final (când problema s-a rezolvat sau a fost amânată).
“Profesorul în fața unui conflict școlar” este ideea centrală a acestui material. Abilitatea managerială de rezolvare a conflictelor depinde de competențele profesorului în managementul relațiilor umane și în abilitățile de comunicare. Este necesar ca profesorul:
- să vorbească, dar să și asculte;
- să promoveze cooperarea pentru a dezvolta un climat bazat pe încredere;
- să dea dovadă de respect față de părți;
- să fie tolerant;
- să fie responsabil;
- să dea dovadă de echilibru și calm;
- să fie echidistant față de cei implicați.
Șansele de soluționare a unui conflict sporesc dacă atenția cade asupra problemei și nu a persoanelor implicate. Dacă totuși, două persoane ajung la conflict, relația dintre ele poate avea următoarele sensuri:
- câștigă amândouă;
- pierd amândouă;
- una câștigă, cealaltă pierde
Principalele modalități de rezolvare a conflictelor sunt negocierea și medierea.
Negocierea este modalitatea prin care părțile implicate într-un conflict discută și încearcă să ajungă la o soluție acceptată de ambele părți, fără intervenția unei a treia părți.
Medierea reprezintă modalitatea de rezolvare a unui conflict cu ajutorul unei persoane neutre, care încurajează părțile să discute și să ajungă la o soluție.
În medierea conflictelor școlare, rolul de mediator poate fi deținut de profesor, despre care am mai discutat, dar și de elevi, respectiv de o echipă de elevi de aceeași vârstă cu cei implicați în conflict, nefiind recomandabil ca un singur elev să joace rolul de mediator. Membrii echipei trebuie să fie imparțiali, să nu discute doar cu una dintre părți și să păstreze confidențialitatea. O astfel de metodă ușurează găsirea unei soluții, deoarece elevii acceptă mai ușor propuneri venite din partea celor egali cu ei.
În continuare, voi prezenta două programe psiho-educaționale folosite în adaptarea școlară și în dezvoltarea competențelor pro-sociale.
1. Programul psiho-educațional ”I Can Problem Solve-ICPS” este dezvoltat de Shure - 1997, pornind de la teoriile cognitive ale rezolvării de probleme și se dorește a fi un predictor relevant pentru adaptarea școlară și dezvoltarea competențelor pro-sociale. Acesta este un program psiho-educațional derulat în scopul îmbunătățirii abilităților copiilor de a genera soluții alternative la problemele interpersonale cu care se confruntă. Elevii sunt învățați să ia în considerare consecințele acestor soluții și stimulați să identifice gândurile, emoțiile și motivele care au generat situațiile problematice. Programul își propune să învețe elevii cum să gândească și nu ce să gândească, să le dezvolte abilitățile cognitive și, în consecință, să îmbunătățească adaptarea socială, să încurajeze comportamentele pro-sociale și să scadă impulsivitatea în reacții sau violența.
Descrierea intervenției:
Programul a fost dezvoltat pentru elevii din învățământul gimnazial, însă are eficacitate și pentru cei din învățământul primar și chiar preșcolar. Se aplică pe grupe de 6-10 elevi, timp de 3 luni. Intervențiile încep cu 10-12 sesiuni de grup cu durata de 20-30 de minute, în care consilierul îi învață pe elevi abilitățile de bază necesare în rezolvarea de probleme și luarea deciziilor. Deprinderile dezvoltate în aceste sesiuni sunt: generarea de soluții multiple, anticiparea consecințelor unor decizii, identificarea și recunoașterea perspectivei celuilalt în abordarea unei probleme. Cu acest prilej, copiii învață concepte cum ar fi:
- unii/unele/toți/toate; mesajul- o soluție este eficientă pentru o persoană, dar nu pentru toate și în orice situație;
- sau; mesajul-identificarea mai multor alternative, cât mai multe, la o problemă;
- dacă…atunci; mesajul - orice acțiune are consecințe asupra propriei persoane și asupra altora;
- similar/diferit; mesajul - orice problemă are soluții multiple, aceeași problemă în contexte sau momente diferite poate avea alte alternative de rezolvare.
Următoarele 20 de sesiuni se focalizează pe identificarea emoțiilor proprii și ale celorlalți. Copiii învață să recunoască și să-și identifice emoțiile în diferite situații problematice și exersează modalități de generare de soluții alternative. În următoarele 15 sesiuni se utilizează jocuri de rol pentru a exersa abilitățile de rezolvare a problemelor. Copiii generează soluții în situații ipotetice și analizează consecințele propriilor decizii.
Rezultatele studiilor de eficiență (Shure, 1997) au evidențiat o îmbunătățire a abilităților de rezolvare de probleme, creșterea frecvenței comportamentelor pro- sociale, relații interpersonale cu colegii, pozitive și o scădere a comportamentelor impulsive sau agresive la elevi în timpul orelor de curs sau în pauze. Ceea ce este foarte important, este că aceste progrese s-au menținut și după o evaluare făcută la 4 ani de la implementarea programului.
2. Al doilea program psiho-educațional este ”Improving Social Awareness-Social Problem Solving” - Elliot - 1986, 1997 și Rixon - 1999. Acest program se bazează pe o teorie din aria psihologiei educației care evidențiază rolul activităților de coping ale elevilor în situații de decizie și consecințele acestora asupra comportamentului.
Programul a fost dezvoltat, în mod special, pentru copiii care se confruntă cu situații de stres cum ar fi: trecerea de la școala primară la gimnaziu, sau de la gimnaziu la liceu, sau situațiile de examen: testare de evaluare, admitere la liceu, la facultate etc. Copiii învață și exersează prin acest program abilitățile de rezolvare a problemelor și de decizie asociate cu situații de stres pentru copii, cum ar fi perioadele de tranziție.
Conținutul acestei intervenții presupune elaborarea unei strategii care cuprinde trei faze: faza de conștientizare, faza de învățare și faza de aplicare
Prima fază constă în promovarea auto-controlului la activitățile de grup și conștientizarea surselor de stres. Elevii sunt învățați să identifice stresul, să recunoască sursele de stres, reacțiile personale și modalitățile de adaptare la stres.
A doua fază, faza de învățare implică exersarea pașilor în rezolvarea de probleme și luarea deciziilor în situații sociale, cu accent pe analiza problemei, anticiparea obstacolelor și formularea de scopuri și obiective. Primele două faze au cam 20 de sesiuni, cu 40 de minute fiecare, de 2 ori pe săptămână. În timpul sesiunilor se utilizează ca metode de lucru: discuțiile de grup, jocurile de rol pentru luarea de decizii, studii de caz cu situații problematice etc. Se recomandă încurajarea elevilor de a identifica cât mai multe situații problematice cu care s-au confruntat ei sau colegii lor sau să anticipeze situații problematice. Un exemplu de problemă ar fi adaptarea unui elev de clasa a IV-a la clasa a V-a, cu profesori si chiar cu colegi noi, cât și cu alte discipline școlare. Copiii identifică în cadrul grupului posibile probleme care pot apărea și propun alternative de soluționare. Soluțiile găsite la această problemă ar fi: discuții cu elevii de clasa a VI-a, cum s-au adaptat ei și ce dificultăți au întâmpinat, cunoașterea profesorilor din clasa a V-a, invitarea unora dintre ei la clasă pentru a le vorbi elevilor despre materia care va fi studiată împreună, participarea din timp la unele ore din clasa a V-a, vizitarea claselor în care ei își vor desfășura orele în viitor etc.
Faza de aplicare implică întărirea de către consilier a fiecărui progres al elevilor care aplică în contexte naturale abilitățile de rezolvare a problemelor. Consilierul este cel care va media problemele și conflictele copiilor apărute in situații reale. Rolul consilierului este să îi învețe pe copii să aplice abilitățile învățate din primele faze în situații concrete de viață. Elevii sunt încurajați să aplice abilitățile de rezolvare a problemelor în activitățile lor zilnice cu sprijinul învățătorului sau al profesorului. Fiecare elev are responsabilitatea de a exersa cel puțin o dată pe săptămână una din abilitățile învățate iar consilierul are rolul de a monitoriza progresele elevilor pe parcursul a cel puțin unui an de studiu.
Studiile de eficiență- Elliot-1987 și Rixon-1999, realizate pentru acest program au evidențiat o mai bună conștientizare a surselor de stres cu care se confruntă elevii care au trecut prin acest program și o mai frecventă aplicare a metodelor de coping în rezolvarea de probleme. Efectele s-au menținut și după 4 ani de la aplicarea programului. Limitele programului au fost identificate la nivelul metodelor de evaluare a progreselor elevilor in achiziția abilităților dezvoltate prin program.
Concluzie
Succesul în medierea conflictelor, în general și a celor școlare, în special, este garantat doar dacă cele trei părți își îndeplinesc rolurile pe care trebuie să le aibă.
Bibliografie
1. Bâzu, Petru, “Negocierea conflictelor într-o instituție de învățământ”, editura Rovimed Publishers, Bacău, 2010;
2. Bell, Chip R., “Manageri și mentori. Crearea parteneriatelor educaționale”, editura Curtea Veche, București, 2008;
3. Diaconu Carmen, ”Negocierea conflictelor în școală”, editura Rovimed Publishers, Bacău, 2010
4. Florea, Nicoleta - Adriana, Surlea, Cosmina-Florentina, ”Consiliere și orientare”, Colecția Științele Educației, editura Arves, Craiova, 2007
Prof. înv. primar Ioniță Ioana
Prof. înv. primar Vlăsceanu Monica
Școala Gimnazială ”Alexandru Davila” Pitești
(Postat martie 2020)