Fiecare dintre noi suntem îndatorați ori acuzatori, pentru realizările sau eșecurile din viața socială, școlii. Ea are rolul de a pregăti elevii pentru viaţa socială. Și, indiferent că înțelegem lucrul acesta dintr-o expresie a rațiunii, ori dintr-o expresie a inteligenței emoționale, în raport cu vârsta sau experiența de învățare, fiecare dintre noi știm în adâncul nostru că relațiile interpersonale în care suntem implicați sunt determinate de anumite comportamente, pe care le învățăm la școală sau în perioada școlarizării, dar raportat la școală, în stapa de dezvoltare specifică formării abilităților și deprinderilor. Aici și acum se va fixa zestrea noastră socială pentru întreaga viață, căci toate expresiile comportamentale învățate aici, din contactul cu modelul sau nonmodelul cadrului didactic, al colegului sau al oricui care a intrat în contact cu noi în această perioadă, vor răzbate în mediul social prin atitudinile manifestate la toate vârstele, de la cea școlară înainte.

Într-o analiză reală a  formării comportamentelor pozitive pentru învățare și educație în general în ziele noastre se pune problema analizei diferențiate a două fenomene: pe de o parte teoria privind metodica dezvoltării atitudinilor pozitive pentru învățare și formare pe tot parcursul vieții, iar pe de altă parte practica școlară în ziua de azi, care cunoaște din ce în ce mai pregnant tendința negativă de raportare la școală și la educație în general.
Referitor la utilizarea metodelor și tehnicilor de formare a unor comportamente pozitive specifice stimulării învățării, trebuie să luăm în calcul azi faptul că nu mai putem veni în fața elevilor doar cu teorii argumentative pentru necesitatea educării, ci trebuie să utilizăm azi, imperativ tehnici specifice de extragere a elevilor din cutuma fenomenului negării educației. Se manifestă azi, în rândurile elevilor o devianță comportamentală referitoare la școală, care se resimte în primul rând prin limitarea până la excluderea bunelor maniere din relațiile interpresonale, motivația pentru învățare aproape că nu mai există, corpul profesoral nu mai deține controlul relației cu grupurile claselor de elevi. Pe termen lung fenomenul tinde să se extindă și să se aprofundeze la toate nivelurile. Se vorbește azi, în rândul specialiștilor în educație despre un comportament disruptiv/dezadaptativ/ indezirabil, care este o replică a elevului la multitudinea de alternative educaționale, dintre care trebuie să aleagă, iar uneori nici nu poate să aleagă. Neliniștea elevului venită de multitudinea variantelor de învățare, pe care nu le stăpânește, pentru că nu le cunoaște, nu-i sunt utile la vârsta copilăriei și mai ales nu vrea acum să se confrunte cu ele. Elevul are nevoie de stabilitate în mediul educațional. De programe simple și clare, care să stimuleze dorința de căutare, curiozitatea, de altfel, și satisfacția interioară a mirării. Chiar și noi adulții avem satisfacția mirării. Atunci când înțelegem un algoritm prin logica proprie spunem în mintea noastră, dacă nu cu voce tare: Aaaa! Satisfacția mirării asigură acumularea de învățătură pas cu pas, aducând în planul educației personale atitudinea pozitivă față de învățare. De aceea este recomandat la vârsta școlarizării mici, dar și mai mari, până la vârsta adultă învățarea mai ales prin practică, prin stimularea mirării.
Realizarea unor atitudini pozitive pentru învățare în ziua de azi presupune o reevaluare a atitudinii cadrelor didactice, in corpore, privind opinia comportamentului problematic al elevului de azi. Problematica ce se ridică nu este determinată de elev, ci el răspunde involuntar, într-adevăr nepotrivit, în raport cu eforturile și atașamentul unor profesori, problematic...
De ce este nevoie ca școala să asigure atitudini pozitive pentru învățare? În primul rând este necesară o structurare clară a mediului de învățare, care cuporinde programele școlare, orarul , profesorii și personalitățile acestora. De asemenea, un context suprasolicitat de educație asigură un răspuns nepotrivit al eleviului la învățare. Atitudinea pozitivă pentru învățare, în acest context vizează o planificare concretă a activităților școlare și extrașcolare, la care elevul va participa pe parcursul anului, în acord cu el. În niciun caz elevul nu va reacționa bine participând la activități nestimulative, chiar dacă a fost de acord cu cuprinderea lor într-un program realizat cu părintele său.
Ce este foarte important în contextul zilelor noastre privind stimularea pentru învățare este riscul unei insuficiente diversificări a tehnicilor de acumulare a abilităţilor sociale la elevi. Deseori sunt întrebați cpopiii, atunci când greșesc în planul social: Așa te-a învățat la școală? Iată cum, într-o logică simplă școala leagă rolul său de rolul celui mai mic grup social, familia.
Formarea atitudinilor pozitive pentru învățare este în strânsă legătură cu modul în care elevul se raportează la spațiul civic, în primul rând prin intermediul familiei. Astfel, familia trebuie să fie în strânsă legătură cu școala, pentru a cunoaște mediul educațional propus de aceasta și a-și pregăti copilul pentru o concordanță cu aceasta, iar răspunsul său comportamental să rezide o atitudine pozitivă pentru școală și educație pe tot parcursul școlii.
Este necesară așadar o cunoaștere a tuturor detaliilor mediului educațional în care un părinte își aduce copilul. Și, numai după ce se asigură că acesta a înțeles aceste detalii și este de acord îl încurajează să se încadreze în acel mediu educațional. Se stimulează astfel, prin gesturi simple curiozitatea copilului. Iar copilul aduce satisfacție părintelui său prin propria satisfacție a mirării la fiecare lecție, la fiecare activitate, la fiecare nou exercițiu rezolvat cu brio.

Prof. dr. Mirela Vasilica OANEA
Școala Gimnazială de Excelență „Sf. Muceniță Filoteea” Pitești
(Postat iunie 2019)

• Prec
• Mai departe