La efectuarea analizei morfologice se ridică anumite dificultăţi în încadrarea unor părţi de vorbire în una sau alta din cele zece categorii, printre care şi pronumele. Spre exemplu, elevii ezită între a considera un cuvânt: 

# un, o - articole nehotărâte, numerale sau pronume nehotărâte? Criteriul de identificare este contextul: ca numeral, contextul implică ideea de număr; ca pronume (adjectiv) nehotărât, el se află în corelaţie cu un alt pronume nehotărât; prin eliminarea acestor relaţii, se află că este articol nehotărât;

# lui - articol, pronume sau adjectiv pronominal? Criteriul de identificare corectă este că lui, ca articol, stă, de obicei, pe lângă substantive nume de persoană, masculine înlocuind aceste substantive cu altele comune, el devine enclitic; ca pronume, stă în urma substantivului (sau îl înlocuieşte), îndeplinind funcţia de atribut pronominal sau de complement indirect;

# pronumele personale forme neaccentuate au valoare de pronume personal sau de pronume reflexiv? Criteriul: acordul în număr şi persoană cu verbul pe lângă care stă;

# cel ce, ceea ce - pronume relative compuse sau grupuri analizabile? Aici opiniile sunt împărţite. Pot fi luate ca grupuri neanalizabile (pronume relativ compus) când li se poate substitui un pronume relativ simplu:  cine, ce; dacă primul element component este formă dezvoltată, va fi considerat element independent (pronume demonstrativ) şi va fi analizat separat;

# şi - pronume reflexiv sau conjuncţie? Criteriul: analiza morfo-sintactică în context: în exemplul  Nică şi-a luat pupăza la subţioară / şi-a plecat la iarmaroc/, prin analiză se constată că primul şi e pronume reflexiv, însoţind verbul a lua, arătând că subiectul suferă acţiunea efectuată de el însuşi, iar al doilea şi este conjuncţie (cuvânt de legătură) întrucât leagă cele două propoziţii - o conjuncţie coordonatoare.

# cel, cea - articol sau adjectiv demonstrativ? Criteriul: ca articol demonstrativ stă pe lângă adjective; ca adjectiv demonstrativ stă pe lângă substantive sau adjective substantivizate;

În cadrul analizei lingvistice avem şi analiza ortografică. Obiectul analizei ortografice îl constituie aspectele scrierii corecte a fenomenelor lingvistice care se manifestă la diferite niveluri ale limbii: fonetic, lexical, morfologic şi sintactic. În procesul dezvoltării capacităţii elevilor de a comunica, în scris, în mod corect şi eficient, preocuparea profesorilor pentru însuşirea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor ortografice şi de punctuaţie este de o foarte mare importanţă şi trebuie să fie prezentă în fiecare activitate didactică desfăşurată cu elevii (în special, în lecţiile de toate tipurile), această preocupare fiind, de fapt, una din sarcinile de bază ale studierii limbii în şcoală, având în vedere şi principiul fundamental care stă la baza acestui proces, şi anume că studierea limbii în şcoală nu se realizează ca scop în sine, ci ca mijloc de dezvoltare a performanţelor practice, de folosire corectă a sistemului limbii în diverse situaţii de comunicare. Caracteristica dominantă a analizei ortografice: e o metodă complexă, în sensul că în demersul ei didactic se interferează operaţii din celelalte tipuri de analiză (fonetică, lexicală, morfo-sintactică şi stilistică).

În însuşirea normelor ortografice, precum şi a celor de punctuaţie, o importanţă capitală o au cunoştinţele temeinice din domeniul foneticii, morfologiei şi sintaxei, fără a neglija, sub nici un motiv, rolul ortoepiei, mai ales în prevenirea greşelilor de ortografie. Metodele de bază pentru însuşirea deprinderilor ortografice sunt: analiza ortografică, însoţită, sistematic, de metoda exerciţiilor.

PROF. DUCAN ELENA-LILIANA, ŞC. GIMNAZIALĂ DÂRMĂNEŞTI

(Postat noiembrie 2013)

• Prec
• Mai departe