Marile schimbări sociale, dar şi cele tehnologice, atrag după sine necesitatea formării unor elevi creativi, independenţi şi capabili de a lua decizii. Factorul esenţial în stimularea creativităţii o reprezintă cadrul didactic. Acesta prin caracteristica personalităţii sale, prin conduita profesională, prin atitudinile manifestate în clasă sau înafara ei faţă de personalitatea şi comportamentul copiilor,  asigură climatul favorabil pentru exprimarea propriilor idei, creează oportunităţi pentru autoinstruire, dar încurajează şi gândirea divergentă.
Creativitatea, cea mai înaltă formă de manifestare a conduitei umane, implică inteligenţa – o aptitudine umană şi un atribut al tuturor proceselor cognitive, însă cu particularităţi specifice. Inteligenţa constituie o condiţie necesară, dar nu şi suficientă creativităţii. Componenta principală a creativităţii o constituie însă imaginaţia, iar aceasta este solicitată în urma unei motivări, a unei dorinţe de a realiza ceva nou şi deosebit. Voinţa şi perseverenţa este o altă componentă necesară împlinirii creativităţii.
În ciclul primar, cadrul didactic poate stimula creativitatea prin constituirea unor situaţii problematice. Noutatea şi originalitatea, utilitatea şi eficienţa soluţiei găsite, a ideii emise constituie atributele dezvoltării creativităţii. Fantezia, curiozitatea şi spiritul de aventură al şcolarilor mici sunt pârghiile principale de la care poate pleca învăţătorul în dezvoltarea creativităţii. La această vârstă, elevii au curajul să-şi exprime propriile ideii, să argumenteze şi să găsească soluţii inedite în situaţii diferite, fără teama de a greşi, de a fi ridicoli. Învăţătorul trebuie să-l trateze pe elev ca un factor activ în procesul de învăţare, să devină parte integrantă alături de îndrumător în propria lui formare. Rolul cadrului didactic este acela de a îndruma elevul spre sensurile multiple ale lucrurilor, să surprindă relaţiile dintre fenomene, să folosească datele cunoscute în propria experienţă, să valorifice cunoştinţele însuşite în activităţi practice, să-l înveţe  să-şi pună întrebări întreţinând astfel curiozitatea, interesul copilului pentru a cunoaşte, a descoperi etc.
Procesul de învăţământ poate asigura o învăţare creativă atunci când elevii participă activ la lecţie, când se folosesc metode active cum sunt învăţarea prin descoperire, problematizarea, studiul de caz etc, situaţii în care copiii pot avea iniţiativă, pot adresa întrebări, pot discuta şi propune soluţii personale. Activitatea extraşcolară, cea înafara clasei, cercurile de elevi, vizitarea unor săli de expoziţie, întâlniri cu diverse personalităţi, excursiile etc. lărgesc orizontul elevilor, câmpul fanteziei, imaginaţiei şi sunt prilejuri de a-şi pune nenumărate întrebări. Aşadar, creativitatea este o problemă fundamentală a procesului educativ încă din clasele primare, iar cadrul didactic prin ceea ce face şi concepe, prin relaţiile cu elevii şi prin organizarea procesului instructiv-educativ constituie punctul de lansare şi de dezvoltare a creativităţii.
Maria Montesori propune  “să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari. Şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”

Propunător: Prof. înv. primar Iagăru Ionela
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 BÂRLA

BIBLIOGRAFIE:
Maria, Gârboveanu, Stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţământ, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,1981;
Stoica, Ana, Creativitatea elevilor. Posibilităţi de cunoaştere şi educare, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,1983;
Voiculescu, Florea, Analiza resurse-nevoi şi managementul strategic în învăţământ, Editura ,,Aramis”, Bucureşti, 2004

(Postat decembrie 2014)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top