Educaţia este un fenomen social de transmitere a experienţei de viaţă a generaţiilor adulte si a culturii către generaţiile de copii şi tineri, în scopul pregătirii lor pentru integrarea în societate.
Factorii instituţionali ai educaţiei sunt: şcoala, familia, biserica, armata etc. Totul educă: oamenii, lucrurile, fenomenele, dar în primul rând şi în cea mai mare măsură-oamenii. Între aceştia primul loc îl ocupă părinţii şi educatorii.
Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activ la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru. Menirea şcolii nu este  numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a le stimula calitatea de om. Ora de dirigenţie este cea în care ne putem apleca asupra acestei laturi. Tot în această oră, se urmăreşte valorificarea abilităţilor de interrelaţionare, de asumare a responsabilităţilor, de cultivare a capacităţii de a lua o decizie corectă, de descoperire a propriilor interese şi aspiraţii spre formarea şcolară şi profesională ulterioară. Şcoala a rămas punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin acţiuni de informare asupra posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a criteriilor după care elevii îşi decid viitorul şi a ponderii de implicare a părinţilor în alegerea şcolii şi a profesiei pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea dorită de copil şi dacă acesta din urmă are disponibilităţi intelectuale.
Ajungem astfel la un alt factor care contribuie la educarea copiilor şi acesta este familia. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte din cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral, estetic ş.a. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectele casnice), familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură. Acest ajutor însă trebuie limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de acasă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia. Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii „a avea cei 7 ani de-acasă”. Un elev fără „cei 7 ani de-acasă” va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult. Aici trebuie reamintit că, în general, elevii nu primesc în cadrul şcolii nici un exemplu sau sfat negativ, toate acestea influenţându-l în afara şcolii. Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5-6 ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia.
 Dezvoltarea personalităţii copilului şi a formării lui în conformitate cu idealul social şi cel personal este influenţată de diferenţele de ordin economic, social, cultural care există între familii. Familia însă , în ciuda acestor diferenţe, prezintă anumite însuşiri comune. Condiţiile de viată ale copilului sunt influenţate de comportamentul părinţilor. Familia trebuie să aibă disciplina ei. Toate problemele vieţii se pot rezolva mai uşor într-un climat de prietenie şi de înţelegere.
Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu şcoala este orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lui. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor. Iată câteva dintre ele:
# Neîncrederea în copil. Există părinţi care îşi consideră copiii mai copii decât sunt în realitate şi aleg viitoarea şcoală şi viitoarea profesie în locul lor, chiar fără a-i consulta. Copiii au însă şi ei capacitatea să aleagă.
# Copiii trataţi ca proprietate personală de care părinţii dispun după bunul lor plac. Argumentul acestor părinţi sună cam aşa: ”eu îl îmbrac, eu îl hrănesc, eu hotărăsc ce să fie şi ce să nu fie”. Personalitatea, sentimentele, aspiraţiile şi dorinţele copiilor nu contează în faţa părinţilor.
# La polul opus se află o altă categorie de părinţi, a neutrilor. Aceştia se complac în situaţia de neamestec în treburile copiilor şi îşi motivează atitudinea cam aşa: ”este destul de mare ca să poată judeca ce face” sau : ”are şi mai multă şcoală decât mine aşa că ce să-l mai învăţ eu?” Fără îndoială că fiul este destul de mare pentru a şti ce e bine şi ce e rău, dar fiind fără experienţă simte nevoia unui sfat, a unui sprijin. Chiar dacă sunt mai puţin instruiţi decât copiii, părinţii au mai multă experienţă, au „şcoala vieţii”.
# Există o categorie de părinţi pentru care profesiunea este o problemă de „ereditate”. Ei consideră că odată cu bunurile materiale pe care le lasă moştenire copilului (casa, maşina) este firesc să-i lase şi profesiunea. Aceşti părinţi nu-şi pun problema dacă fiul sau fiica lor are dragostea, interesul şi aptitudinile necesare profesiunii pe care au practicat-o ei, ci pur şi simplu „îl înzestrează” cu ea, obligându-l să urmeze şcoala sau facultatea pe care au urmat-o ei.
# Categoria părinţilor „revanşarzi” alege pentru copiii lor profesiunea pe care viaţa i-a împiedicat pe ei să o practice.
# Părinţii orgolioşi fac din alegerea profesiunii pentru fiul lor o problemă de ambiţie: ”vreau să-i arăt lui cutare că şi fiul meu face o facultate”. Aceşti părinţi nu se întreabă dacă fiul lor vrea sa facă o facultate, dacă are aptitudini pentru profesia aleasă de ei.
# O categorie de părinţi care doreşte pentru copii o meserie comodă. Ei luptă pentru acest ideal având uneori ca adversari proprii fii, care vor o meserie pe măsura lor.
# Grija pentru copii îi face pe unii părinţi să dorească pentru fii o profesiune bănoasă şi de aceea fac eforturi ca fiii s-o apuce pe drumul unei asemenea profesii.
Toate situaţiile de mai-nainte trebuie evitate. De aceea între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare ce se poate realiza prin vizite reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii.
În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, şcoala şi familia, trebuie să aibă acelaşi scop – formarea personalităţii umane integrale şi armonioase. Până la cuprinderea într-o unitate de învăţământ, rolul primordial în educaţie îl are familia. Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat. Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind s-o completeze pe a celuilalt.

Prof. Lavinia Ghiţă,
Liceul Tehnologic  „Mihai Viteazul”, Piteşti
(Postat decembrie 2014)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top