Folclorul, tradiţiile, obiceiurile şi istoria reprezintă o parte a culturii naţionale a unui popor, reflectând în modul cel mai direct profilul spiritual şi talentul artistic al unei naţiuni. Nu trebuie să lăsăm timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să le uităm. Cadrele didactice sunt cele dintâi care trebuie să le cunoască, să le înţeleagă, să le păstreze şi să le transmită mai departe.
 „A valorifica”, ne explică dicţionarul limbii române, înseamnă „a face să primească o anumită valoare, a scoate în evidenţă valoarea unui lucru, a unei idei, a unei opere”. De aceea sufletele nepătate ale copiilor ne obligă la mai mult. Ne obligă la redescoperirea valorilor tradiţionale strămoşeşti prin implicarea copiilor şi a cadrelor didactice în diverse activităţi legate de tradiţiile locale în vederea promovării lor. Datoria noastră, a dascălilor, este de a-i învăţa pe copii să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile în care s-au născut, să-i învăţăm să iubească şi să preţuiască locurile natale, portul românesc şi pe români.
Biserica din sat constituie o modalitate de colaborare cu puternic impact moral, afectiv şi religios. În cadrul parteneriatului grădiniţă biserică ”Educaţie prin credinţă”, alături de părinţi, copiii au colindat, au fost împărtăşiţi şi au participat la slujbe. ”Biserica are ca sarcină de a educa umanitatea întreagă pentru a o face demnă de viaţa supranaturală” (Kriekemans), iar acest lucru sperăm să-l insuflăm şi copiilor.
 „Un copil, peste ani, ar putea fi un sfânt sau un păcătos. De noi depinde dacă sufletul lui porneşte pe drumul bun sau pe drumul rău. Câtă vreme vom avea grijă de copiii noştri,putem nădăjdui într-o lume mai bună, mai curată.” (Creţu, Munteanu, 2007, p.160).
Prezenţa preotului paroh în mijlocul copiilor cu diverse ocazii, prilejuite de sărbătorile creştine, a insuflat copiilor dorinţa de a fi mai buni, mai darnici, mai apropiaţi de valorile creştine: dreptate, adevăr, cinste, bunăcuviinţă, toleranţă-valori promovate şi de Uniunea Europeană. Serbările prilejuite de Naşterea Domnului, de Paşte, Şezătorile - realizate ca serbări, au permis copiilor să se transpună în roluri ale unor personaje biblice sau tradiţionale-specifice locului (capra, ursul), să poarte costume populare, să cunoască unelte folosite în trecut (furcă, fus, vârtelniţă, răşchitor, război de ţesut, suveică, putinei), vase din lut (ulciorul, strachina, oala), să cunoască obiceiuri, cântece şi dansuri specifice locului (Tărăşelu, Alunelu), obiecte care împodobeau odăile ţărăneşti (ştergare, covoare ţesute în igliţă, covoare alese, perdele ţesute în casă, diverse cusături şi împletituri).
De asemenea, în activităţile desfăşurate la clasă în cadrul diverselor proiecte tematice derulate de-a lungul anului am observat obiecte realizate de meşteri olari argeşeni, costume populare ale părinţilor, bunicilor.
Copiii au observat culorile clasice ale ceramicii, elemente specifice ornamentelor din punct de vedere al motivelor şi compoziţiilor. Fondul principal ornamental românesc cuprinde: motive geometrice (valul, spirala, brâne alveolate, linia frântă, curbă, cercul, semicercul); motive zoomorfe (şarpele, broasca, berbecul, calul); motive avimorfe (cocoşul,vulturul); motive vegetale (frunze, flori) şi motive astrale (steaua, motivul solar).
Legat de costumele populare argeşene, G.T.Niculescu-Varone notează în studiul său „Costumele naţionale din România întregită”: Cele mai caracteristice şi cele mai frumoase porturi ţărăneşti din toată România întregită, selecţionate în ordinea splendorii prin care se disting , sunt ale femeilor din judeţele Muscel, Argeş” (Editura Universul, 1937, p.183). Acelaşi autor precizează că Argeşul are „portul cel mai bogat în ornamentaţii florale…”. Elementele care au consacrat costumul argeşean sunt marama de borangic, ia şi fota. Costumul bărbătesc nu e aşa de spectaculos, el conţine cămaşă până la genunchi cu cusături pe mâneci, guler şi poale, vestă neagră, iţari albi, căciulă. În picioare se purtau opinci.
Le-am explicat copiilor că în trecut străbunicii şi bunicii foloseau portul popular atât la lucru, cât şi în zilele de sărbătoare. Marama se folosea doar la sărbători. De Paşti de exemplu, era o adevărată întrecere între fete când ieşeau la biserică sau la horă cu costume noi, cusute pe timpul iernii, când nu erau aşa multe treburi de făcut pe afară.
Copiii au aflat că cele mai mari şi pline de semnificaţii sărbători ale noastre, ale creştinilor, sunt  Crăciunul (Naşterea Domnului) şi Paştele (Învierea Domnului). Au aflat de asemenea care sunt simbolurile acestor sărbători, respectiv Steaua care-i călăuzeşte pe magi spre ieslea unde era născut Fiul Lui Dumnezeu şi ouăle înroşite, după cum spune legenda, de sângele scurs din trupul răstignit al Domnului .
În cadrul proiectului „Obiceiuri şi Tradiţii de Paşte” copiii au fost foarte încântaţi de ouăle încondeiate observate. Ei au aflat că în Postul Mare de dinaintea acestei sărbători şi anume în Joia Mare prin unele locuri sătencele „încondeiază”, „scriu” sau „împistrează” ouă de Paşti cu ceară fierbinte, cu o unealtă specială, înainte de a fi vopsite. La noi în sat s-a păstrat obiceiul ca în această zi să fie înroşite ouăle fie cu diferite substanţe de la magazin, fie cu coji de ceapă fierte. De asemenea, se poate înveli oul cu un ciorap subţire şi între ou şi ciorap se aşază cu deosebită grijă frunzuliţe cu forme cât mai frumoase. Astfel pregătite se fierb în „roşeală” şi partea cu frunza va rămâne albă iar oul este frumos decorat.
Le-am explicat compoziţia ornamentală a ouălor „încondeiate” sau „împistrite” pe înţelesul lor. Sunt trei tipuri de sisteme decorative ce au evoluat de la simplu la complex:
# tipul în care ţăranca - meşteriţă rotind oul pe axul său vertical are în vedere câte o faţă a acestuia, deci câte un oval pe care compune modelul;
# tipul în care oul este delimitat în patru suprafeţe prin trasarea a două axe (orizontală şi verticală), în care se derulează aceeaşi compoziţie ornamentală;
# tipul în care se realizează o compoziţie continuă, fără axe, un ansamblu volumetric perpetuu realizat prin desen şi culoare, care, ideal vorbind, ar putea fi prelungit la nesfârşit.
Succesiunea ornamentelor ce împodobesc ouăle încondeiate din România, ca şi alte creaţii artistice populare, frecvenţa şi larga răspândire a unor motive (soarele, steaua, bradul, etc.) fac oul „încondeiat”un adevărat spectacol de artă naţională, o sinteză a calităţilor sale plastice şi cromatice, un document al unităţii sale stilistice pe întregul nostru teritoriu. Ne place să citim oul „încondeiat” ca pe o etalare a ştiinţei creatorilor populari de a folosi în chip original, divers, dar unitar, un anume câmp geometrizat dificil, îmbrăcând un volum curb nu un câmp sau o figură aşezată în plan, ci în spaţiu. Imaginile care ornează majoritatea ouălor  „împistrite” sunt semnificative. Caracteristica generală a ouălor încondeiate o constituie stilul ornamental stilizat într-un geometrism specific întregii creaţii artistice populare din România. Predomină romburile, triunghiurile, zig-zag-urile, liniile drepte, punctate, întrerupte, frânte, curbe, identice cu cele de pe ţesături sau broderii. Motivele geometrice sunt cele mai vechi şi mai răspândite.
De la un capăt la altul al lumii oul este prezent în toate legendele şi tradiţiile ca simbol al universului vieţii, fiind considerat sămânţa din care s-a născut lumea. Săpăturile arheologice au dat la iveală ouă încondeiate sau înroşite folosite drept amulete la vechii asiro-caldeeni, babilonieni şi egipteni.
Diferitele părţi ale oului au fost interpretate din punct de vedere creştin şi teologic:coaja este corpul reînviat  al lui Hristos, albuşul este sufletul, iar gălbenuşul - divinitatea.
De-a lungul timpului semnificaţia Paştelui a început şi la noi să simbolizeze nu numai strict Învierea Domnului ci şi renaşterea naturii. De aceea cei mai tineri dintre noi vopsesc ouăle nu numai în roşu, care simbolizează sângele Mântuitorului, ci şi în alte culori: galben, care înseamnă fericire, rod, viaţă, lumină, oranj-putere, violet-măreţie, albastru-infinit, dor, credinţă; verde-speranţă, linişte, bogăţie.
De asemenea, semnele de pe ouăle încondeiate semnifică după cum urmează: rombul-fertilitate, pătratul-puterea divină, haşurarea-apă, coloana-însemnătate, cercul-soarele, spirala-calea spre infinit.
Fiecare semnificaţie a culorilor şi semnelor a fost explicată pe înţelesul celor mici.
Cu mânuţele nesigure, dirijate însă cu multă răbdare, copiii au reuşit să „scrie” cu ceară simboluri tradiţionale pe ouă fierte.
Jocurile alese au avut subiecte noi, desenele şi picturile s-au îmbogăţit cu teme variate cu motive populare, iar părinţii au putut să fie alături de copii la amenajarea sălii de grupă. Au adus de la bunici vase de ceramică şi au decorat vitrinele. Acestea au fost umplute cu ouă de lemn încondeiate de copii cu acuarele şi carioci.
Poate unii ar considera că preşcolarii sunt prea mici să înţeleagă tradiţiile şi obiceiurile  pe care uneori le uită şi cei mari, dar interesul cu care admiră tot ce ţine de tradiţie-de la costume populare la cântece, colinde, dansuri, obiceiuri de sărbători - i-a făcut pe cei mari să-şi schimbe părerea.
În concluzie, pot afirma că principiile după care se desfăşoară activitatea cu preşcolarii în vederea păstrării identităţii naţionale  sunt:
# conservarea, valorificarea şi transmiterea valorilor morale, artistice şi tehnice ale comunităţii locale şi universale;
# stimularea creativităţii şi talentului;
# cultivarea valorilor autenticităţii creaţiei populare contemporane şi a artei interpretative în toate genurile;
# cunoaşterea şi satisfacerea nevoilor culturale ale comunităţii locale.
Consider necesar ca tradiţiile şi obiceiurile populare să fie cunoscute şi învăţate de către copii, această cunoaştere generând respect şi dragoste pentru cultura populară, pentru poporul nostru, copiii fiind purtătorii de mâine ai datinilor strămoşeşti spre generaţiile viitoare. 

BIBLIOGRAFIE:                                                                                                                                                                                                                                                  
- Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii, Bucureşti, 2005
- Programe şi proiecte derulate în învăţământul preşcolar în perioada 2000-2004/2005, în Învăţământul preşcolar, 3-4, 2005, p.8-16;
- Creţu, Lucica, Munteanu, Ana, Parteneriat cu biserica-Învăţăm să dăruim, în Înv.preşcolar, 1/2007, p-160-161;
- Tipa, Elena, Parteneriatul educaţional şi managementul de proiect, în Înv.preşcolar 1/2007;p.150-155
- Vrabie, Gheorghe, De Civitate Rustica, Editura Grai şi Suflet -Cultura Naţională,Bucureşti,1999;
- Revista de Cultură „Datini”, Editată de Ministerul Culturii, Nr.3-4/1997 .

Prof. înv. preşc. Crai Simona
Grădiniţa Mustăţeşti-Valea Iaşului
(Postat octombrie 2014)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top