A învăța înseamnă a comunica. Rolul principal al școlii este de a forma și pregăti elevii pentru viitoarea lor profesie, cât și pentru viață. Scopul învățării unei limbi străine este acela de a ajuta elevul să se descopere prin intermediul unei alte culturi, de a se forma pentru viață, de a-și cunoaște calitățile și limitele.
Profesorul are responsabilitatea de a crea condiții necesare reușitei tuturor elevilor săi. Dinamismul, puterea de convingere, capacitatea de decizie sunt necesare pentru ca profesorul să-și exercite și asume pe deplin funcția: să comunice. Și să transmită dorința de a învăța, să favorizeze participarea activă a elevilor săi, să le obțină adeziunea față de regulile colective, să garanteze ordinea și crearea unui climat propice pentru desfășurarea unei activități productive. El trebuie să țină cont de observațiile și inițiativele elevilor săi, fără a diminua obiectivele propuse. Pentru o mai bună comunicare, el trebuie să știe să utilizeze atât spațiul cât și gestul și tonul vocii sale, alegând registrul lingvistic potrivit; modalitățile de intervenție și comunicare se ajustează în funcție de activitățile propuse și de receptivitatea elevilor. În predarea unei limbi străine, profesorul trebuie să încerce să găsească o metodă eficace pentru a-și motiva elevul, pentru a-l face să înțeleagă importanța cunoașterii unei limbi străine și să-i  conștientizeze utilitatea. Pentru aceasta e nevoie de creativitate (atât din partea profesorului, cât și a elevului). Indiferent de vârsta elevilor, profesorul trebuie să facă remarcate diferențele si asemănările culturale ale celor doua națiuni în cauză. Vizionarea de materiale documentare poate stârni interesul pentru cultura unei țări, apoi, intervenind curiozitatea, se trezește și dorința de a înțelege comentariile, de a putea argumenta, exprima opinii. Ascultarea cântecelor într-o limbă străină, cu posibilitatea de a urmări textul acestora și analiza ulterioară a elementelor de gramatică, poate fi de real folos. Căutarea de noi materiale didactice poate fi benefică și pentru profesor, acesta putând descoperi noi elemente de cultură și civilizație, dar și pentru elevi, aceștia putând aduce la rândul lor, noutăți.
Fără a diminua rolul și importanța scrisului în învățare și exercițiul într-o limbă străină, trebuie să ne oprim mai ales asupra comunicării orale, iar în acest sens, foarte important la orice nivel de predare, este jocul. Avantajele acestuia sunt: mimetismul, capacitatea sa de transmitere a elementelor de cultură, caracterul său de instrument de socializare. Jocul permite participantului exprimarea în limba străină, fără a fi constrâns să utilizeze limbajul din manual, poate crea o atmosferă spontană care favorizează reactualizarea cunoștințelor anterioare, dezvolta aptitudini, atitudini, prezintă avantaje afective și cognitive, dezvoltă spiritul critic, inteligența, motivația, observația, analiza și sinteza.
O activitate ludică utilă pentru începutul anului școlar, care permite stabilirea unui prim contact cu elevii, descoperirea centrelor de interes, evaluarea nivelului de limbă, ar fi crearea „pe loc” a unui joc, în care profesorul notează pe tablă cuvinte ce îl caracterizează, elevii fiind nevoiți să ghicească, să pună întrebări, pentru a descoperi legătura acestor cuvinte cu profesorul lor. Acest joc simplu, descris în câteva cuvinte, destinde atmosfera, încurajează și motivează utilizarea limbii străine.
O bună comunicare professor-elev este necesară, aceasta implicând nu numai transmiterea de informații și aducerea în viața acestora a unei dimensiuni interculturale, ci și cunoașterea fiecărui elev în parte, înțelegerea nevoilor și capacităților lui, dorința de a-l face să devină mai deschis și mai interesat de semenii lui, de a deprinde arta exprimării orale.

Bibliografie
Curta, Adina-Du jeu aux activites ludiques, Alba Iulia, Ed. Aeternitas, 2006
Cristea, C Gabriela- Pedagogie generala, Bucuresti, Ed. Didactica-Pedagogica, 2009

Prof. Didona Ilie
Școala Gimnazială Nr.1, Valea Iașului
(Postat ianuarie 2020)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top