“Recitindu-l pe Mihai Eminescu  ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.”, afirma Mircea Eliade.
Exact acest impact l-a avut poetul asupra țării: a pătruns esența limbii și gândirii poporului român, ca scriitor, iar ca gânditor politic s-a manifestat și a rămas în iubire de adevăr și totală onestitate, dând voie oricui dorește să-i pătrundă în suflet prin cărțile sale.
Purtat de dragostea pentru țară și credința față de Dumnezeu, el a reușit să creeze adevărate opere literare adânc înfipte în spiritualitatea tărâmurilor în care s-a născut: ”Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar”.
"Eminescu era un om obișnuit, ce-i drept, foarte plăcut și charismatic, dar om era. Și era și foarte discret. Nu era nici sifiliticul sau nebunul, așa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harță în versuri și înnebunit din dragoste, așa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alții. Era un om cu defectele, calitățile și patimile lui", spunea Gheorghe Median în revista „Historia”. De aici putem descoperi modestia de care dădea dovadă scriitorul; faptul că era ca toți ceilalți, îl făcea unic, a reușit să revoluționeze și să reînvie literatura, dând o nouă pată de culoare poeziei românești și reprezentând de atunci, exemplul de care avea nevoie noua generație . „Nu trece zi, cu un prilej, sau altul, să nu-i amintim numele (...) Eminescu a devenit stil național, enclava în care ne ridicăm  portretul spiritului nostru individual (...) Ziua lui de naștere tinde să devină sărbătoare a poeziei. Individul, insul s-a topit profund în concepte, în viziuni și în metafore  și iată-l astăzi renăscând în noi, din ce în ce mai viguros, ca un stâlp fundamental, ca o coloană fără sfârșit.”- Nichita Stănescu. Coloana fără sfârșit reprezintă de fapt veșnicia scriitorului român; de ce „veșnic” ?! Deoarece el va trăi întotdeauna prin creațiile sale în sufletul cititorilor, ilustrându-se astfel, în clepsidra nemăsurată a timpului, poezia eminesciană și limbajul artistic care a stat la baza formării altor dinastii de scriitori români.
El se remarcă prin pasiunile sale încă din copilărie, trăind și văzând lucrurile în profunzimea lor. Era fascinat de farmecul pădurilor și de susurul izvoarelor de pe moșia părintească din Ipotești, marcându-i întreaga existență creativă pentru tot restul vieții, din care a lăsat urmașilor, adevărate comori literare. Conform lui Corneliu Botez, avea o înclinație pentru poezie și pentru acest univers al lecturii „ De mic îi plăcea să recite versuri și tatăl său îl lua în zeflemea, numindu-l ”poetul”. N-avea absolut nici o aplicare pentru studii. Când trebuia să-și pregătească lecțiile, el se suia pe casă, spunând că numai acolo poate învăța” .
Munca este cea care i-a încununat talentul și dăruirea, succesul său datorându-se zilelor întregi de trudă și strădanie, așa cum chiar el mărturisește într-o poezie : „ Cu gândiri și cu imagini/ Înnegrit-am multe pagini:/ Ș-ale cărți, ș-ale vieții,/ Chiar din zorii tinereții./ ”
Astfel, Mihai Eminescu a fost mai mult decât „Luceafărul Literaturii Române”, acesta a fost un geniu al cuvintelor care a iubit, a suferit, dar mai presus de toate a scris cu un foc aprins ca o văpaie care nu poate fi stinsă nici măcar în ziua de azi și care va arde necontenit până la finalul veacurilor!

Petrică  Lorena Și Teodora  Caramalîu - Clasa a IX-a E
Colegiul Național  ”Alexandru Odobescu”
Prof. îndrumător,  Ilie Diana
Consilier educativ, Manolescu Daniela Alice
(Postat ianuarie 2020)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top