În societatea actuală are loc un proces dinamic, care obligă toate categoriile sociale să țină pasul cu evoluția societății și implicit a educației.
Și în învățământ au loc transformări rapide, pornind de la crearea mediului de învățare, care poate eficientiza tehnicile de învățare și de muncă intelectuală sau le poate bloca, încetini uneori din lipsa materialelor didactice, alteori din dezinteresul persoanelor implicate.
Societatea în care trăim s-a schimbat și, odată cu ea, și educația. Sursele de informare pentru adulți și copii se multiplică, încât pentru cei atrași de nou, de spectaculos, una pare mai atractivă decât alta. Observăm zilnic în joaca copiilor o lume a lor, care aduce comportamente, teme, idei, probleme absolute noi. De unde le știu? Acum știm cu toții că “oricine poate învăța de oriunde”. Noi, dascălii, trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce-i  învățăm pe copii sunt lucruri de care ei au nevoie.
Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice și de cunoaștere, de abordare a altor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele clasice, prin studiul mediului concret și prin corelațiile elaborate interactiv, în care copiii își asumă responsabilități, formulează și verifică soluții, elaborează sinteze în activități în grup, intergrup, individual, în perechi. Ideile, soluțiile grupului au încărcătură afectivă și originalitate atunci când se respectă principiul flexibilității.
Unii autori susțin că specificul procesului creativ nu este reprezentat de soluționarea unor probleme, ci de găsirea, identificarea, căutarea, descoperirea problemelor.
Este foarte important ca școala să nu mai fie izolată de viață. Elevii să utilizeze în interiorul școlii experiențele pe care le dobândesc în afara acesteia. Pe de altă parte, ei pot să aplice în viața zilnică ceea ce ei învață la școală. Aceasta implică o instruire activă. Învățarea activă poate fi rodul eforturilor individuale sau al eforturilor colaborative, al interacțiunilor care se stabilesc între ei și care conduc la procesul cunoașterii.
Activitatea la clasele simultane prezintă avantajul că elevii, prin intermediul activității independente, își dezvoltă, printre altele, și abilitățile de autocontrol și autodirijare în învățare. Rolul învățătorului este mai mult de ajutor al elevilor în învățare, de coordonator al elevilor în munca lor personală. Un mare accent, la predarea simultană, se pune  pe activitatea independentă a elevilor. Aceasta nu este o simplă ocupație de timp, în care învățătorul transmite informații celeilalte clase. În acest timp de muncă independentă trebuie rezolvate o mare parte a problemelor de predare și învățare. Este un efort deosebit în a învăța elevii să coopereze în liniște și să efectueze uneori în colectiv sarcinile primite. Prin activitatea independentă se dobândesc noi cunoștințe, priceperi, deprinderi, se aplică ceea ce s-a însușit, se repetă, se consolidează, se sistematizează și se autoevaluează cunoștințe. Tot prin intermediu muncii independente se dezvoltă și procese psihice de cunoaștere a gândirii, memoriei imaginației, se formează spiritul de observație, de independență și inițiativă, unele trăsături de voință și caracter- perseverența și curajul de a aborda probleme și de a rezolva situațiile problemă.
Un alt rol major al acestui tip de activitate îl constituie valoarea educativă în formarea intelectuală a elevilor. Se dezvoltă procese de cunoaștere ale elevilor, spiritul de inițiativă și organizare, voința, deprinderea de a lucra ordonat, încrederea elevului în forțele proprii, deprinderile de lucru individual ș.a.
După cum se poate observa, activitatea independentă pune în lumină tocmai o parte din cerințele pedagogiei interactive. Din prisma instruirii interactive, rolul învățătorului este de a interveni la cererea elevilor în scopul de a le facilita învățarea, de a-i implica în activitate și de a-i determina să învețe și să devină activi. Cadrul didactic nu mai transmite, ci (inter)mediază cunoașterea și îl situează pe elev în centrul construcției învățării. Evaluarea de asemenea permite elevului să își autoanalizeze și automonitorizeze învățarea. Ea nu se mai valorifică doar ca instrument de control, ci și ca instrument de formare. Unui elev aflat în dificultate nu trebuie să-i dai avertismente și nici să îl lași “să se descurce singur” ci să îl ajuți. Parcă mai mult decât  acolo unde învățătorul lucrează  cu o singură clasă, învățământul simultan spune ”bun venit” instruirii interactive.
Există însă și dezavantajul că, în aceste condiții, învățătorul nu poate întotdeauna să intervină prompt, imediat, în mod continuu și permanent în activitatea elevilor și în corectarea eventualelor greșeli sau neclarități. Un minus aș spune că îl constituie în dreptul acestor activități și dezvoltarea comunicării verbale.
În ceea ce privește evaluarea performanțelor elevilor, știm că este o acțiune esențială a unui proces educațional eficient. Utilizarea metodelor tradiționale (probe orale, probe scrise, probe practice) este îmbunătățită prin folosirea metodelor complementare de evaluare (observația sistematică, proiectul, portofoliul).Tot mai des cadrele didactice apelează la instrumente de evaluare formativă preluate din “cadrul de gândire critică” care permit elevilor să-și afirme personalitatea și să-și valorifice experiența proprie.
Fiecare sarcină de muncă independentă trebuie controlată și apreciată. Evaluarea continuă, după secvențe mici de învățare ajută la depistarea la timp a lacunelor și la prevenirea rămânerii în urmă la învățătură.
La simultane, relația dintre învățător și elev este pusă în pericol dacă nu se privește cu responsabilitate faptul că nu trebuie cunoscută doar capacitatea intelectuală a fiecărui elev, ci și temperamental său, modul în care se manifestă în toate împrejurările. Copilul trebuie înțeles din punct de vedere cognitive, emoțional, comportamental și biologic.
Nivelul cognitiv vizează modalitatea de operare cu informațiile și cunoștințele dobândite în procesul educativ. Aceste informații se referă la convingeri, atitudini, asumpții, expectanțe de care dispune. Aceste gânduri, atitudini, convingeri mediază modul în care se comportă și emoțiile pe care le trăiesc. Ele chiar precipită și conservă anumite stări emoționale și comportamente. Este bine ca învățătorul să încerce să reducă prăpastia care poate să apară între expectanțele elevului și realitate. Chiar dacă se lucrează cu un colectiv de elevi, nu trebuie să uităm de particularitățile psihologice de vârstă și intelectuale ale elevilor. Trebuie să avem în vedere relațiile ce se stabilesc în interiorul colectivului.
Implicarea elevilor în procesul de învățare presupune să se apeleze la gândirea critică a acestora, să se stimuleze creativitatea, să se dezvolte interesul pentru școală în general. Elevul nu este doar o minunată amforă care trebuie umplută; elevul este participant activ la propria devenire.
Clasa simultană oferă un avantaj, pe care clasele omogene ca vârstă nu îl au, și anume acela că diferența de vârstă și instruire dintre elevi face interacțiunea mai apropiată de situația reală cu care se confruntă elevii dincolo de pereții școlii.
Procesul educativ este influențat și de modul de organizare a activității elevilor. Fiecare prezintă avantaje și dezavantaje. Astfel, activitatea frontală are unele avantaje: toți elevii se concentrează asupra unei probleme; dascălul sau un alt elev se asigură că fiecare elev poate recepționa mesajul; activitatea poate fi foarte dinamică, ritmul fiind impus de conducătorul activității; elevii sunt expuși unei exprimări corecte; elevii mai emotivi se simt mai în siguranță atunci când repetă, citesc sau răspund în cor. Există însă și dezavantaje: numărul elevilor care au ocazia să vorbească este redus; ritmul impus de organizator nu se potrivește cu ritmul de lucru al fiecărui elev; elevii au prea puțină autonomie. În cazul activității pe grupe, crește timpul de participare activă a fiecărui elev; elevii învață unii de la alții; crește încrederea în sine a participanților; activitatea e mai dinamică decât cea în perechi; cresc șansele ca măcar un elev din grup să poată rezolva problemele care survin; munca în grup este mai relaxantă decât cea în perechi sau individuală. Dezavantajul este gălăgia inevitabilă atunci când mai mulți elevi vorbesc în același timp. Modalitatea de lucru în perechi este cel mai ușor de organizat (elevii stau de obicei câte doi în bancă). Astfel crește procentul de participare activă a elevilor; se încurajează cooperarea elevilor; se poate organiza în oricare moment al lecției. Dezavantajele acestei forme de organizare sunt gălăgia, indiscipline și folosirea unui limbaj inadecvat sau incorect. Modalitatea individuală de lucru oferă elevilor ocazia să învețe, realizând diferite sarcini didactice. În cazul învățământului simultan, activitatea individuală a elevilor este nu doar importantă ci și foarte necesară, deoarece oferă dascălului ocazia de a preda noi cunoștințe celeilalte grupe de elevi. Astfel, spre deosebire de predarea la clasele omogene, unde munca individuală nu trebuie să dureze prea mult, deoarece se poate face și acasă, la clasele simultane activitatea individuală a elevilor este de lungă durată și necesită formarea unor deprinderi temeinice de studiu.
În astfel de condiții, cadrul didactic trebuie să fie foarte atent în alegerea formelor de organizare precum și a metodelor adecvate  pentru ca procesul instructiv- educativ să sigure buna dezvoltare cognitivă a elevilor.

Prof. înv. primar, Trașcu Maria
Școala Gimnazială Dârmănești
(Postat ianuarie 2020)

• Prec
• Mai departe