Copilăria e o lume aparte; pentru noi, o lume fantastică, ireală, pentru cei care fac parte din ea, dimpotrivă, una reală și plină de armonie.” (Eugen Heroveanu)
Viața cotidiană a familiilor din ziua de astăzi diferă foarte mult de cea din vremurile anterioare. Timpul petrecut cu copiii este din ce în ce mai limitat, spre dispariție chiar, as putea spune. Părinții petrec din ce în ce mai puțin timp alături de copiii lor, majoritatea confruntându-se cu problema echilibrării atribuțiilor familiale cu cele de la serviciu.
Și astfel începe o nouă etapă în viața copilului, dar și a părintelui: colectivitatea, momentul în care copilul se desprinde din sfera familială și face cunoștință cu grădinița. Această integrare poate fi mult mai ușoară atâta timp cât cei doi factori, grădinița și familia, colaborează permanent. La începerea grădiniței are loc o restructurare a programului zilnic, care cuprinde programe bine delimitate, nu numai din punct de vedere al conținutului activităților și al reperelor orare, ci și privind mediul în care își desfășoară aceste activități (cea mai mare parte a zilei. copilul o petrece la grădiniță). Este important și benefic pentru copil ca părinții să cunoască programul de la grădiniță, pentru a putea adapta activitățile de acasă astfel încât, să se asigure că există coerență și unitate între demersul educativ al grădiniței și cel al familiei. Astfel, este redus regimul de suprasolicitare din familie și se evită antrenarea într-o cursă epuizantă de obținere de performanțe sau, dimpotrivă, poate genera cazuri în care copilul nu mai este stimulat în dezvoltarea sa de către părinți, considerându-se că această sarcină este exclusiv a grădiniței.
Cunoscând programul de la grădiniță, părintelui îi va fi mai ușor să înțeleagă ce a făcut copilul în ziua respectivă, reușind astfel sa-l ajute pe copil să se exprime și să expună noutățile aflate. Ei pot discuta împreună pe baza lucrărilor de la grădiniță pe care educatoarea le afișează pe un panou la intrarea în grupă. Astfel vor știi cum să-l susțină pe copil în ceea ce el a învățat. Pe de altă parte, aceste discuții îl vor ajuta pe copil să-și autoevalueze munca și să știe care sunt direcțiile în care pe viitor ar trebui să depună mai mult efort sau exercițiu.
Exemplu:
La o activitate copilul a avut de colorat fructele de toamnă. Spre surprinderea părinților, mărul de pe fișa copilului lor este colorat în albastru. Ceea ce ar trebui să facă un părinte, în acest caz, este să provoace copilul să vorbească despre desenul său și să identifice cauza erorilor („Îmi place desenul tău, dar sunt surprinsă că mărul tău este albastru. Vrei să- mi vorbești despre el?”). Totodată, părintele trebuie să aprecieze ceea ce este pozitiv la lucrarea copilului său („Mă bucur că ai reușit să termini de colorat fructele!”), dar să  corecteze eroarea („Vom merge să cumpărăm câteva mere să vedem ce culoare au!”) și să fie încrezători că pe viitor va lucra corect („Sunt sigură că data viitoare vei colora merele în culoarea pe care o au cele pe care le mănânci la gustare!”). Este important ca discuțiile să fie destinse, să ia forma unor dialoguri deschise, deoarece critica asupra copilului  nu face decât să îl determine să fie și mai nesigur pe sine.
Comunicare dintre părinți și copii este foarte importantă pentru că ajută la formarea imaginii de sine. Copilul trebuie să fie întrebat ce a făcut la grădiniță, ce i-a plăcut, ce nu i-a plăcut, ce ar fi vrut să facă etc. Pentru a-i putea înțelege, este nevoie ca părinții să-i ajute pe copii să-și exprime emoțiile fără teamă. În situația în care nu i se oferă atenție, începe să bombardeze cu păreri puternice și afirmații emfatice, dând impresia că este alintat, sau se închide în sine, refuză să mai comunice, considerând că ceea ce spune nu este important, că nu interesează.
Ar fi bine ca părinți să stimuleze copilul să vorbească despre ceea ce îi interesează, fără a recurge la un „interogatoriu”. De multe ori se întâmplă ca la întrebarea „Ce ai făcut azi la grădiniță?”, răspunsul copilului să fie „Bine!”, după care să refuze să mai comunice pe această temă. În astfel de situații, pentru a iniția o discuție cu el pe această temă, părinții pot începe prin a povesti ei înșiși despre ce au făcut la serviciu, folosind o exprimare clară, adresându-se copilului cu seriozitate, ca unui matur, pentru ca acesta să simtă că îl respectă,  că au încredere în el. Astfel copilul va învăța să spună ce simte și să vorbească despre lucrurile pe care le-a făcut.
Foarte importante sunt și activitățile complementare celor de la grădiniță, desfășurate cu copilul în contexte diferite de viață. Pentru a le fi mai ușor, părinții pot cere sfatul educatoarelor, să-i ajute în conceperea și alegerea unor activități care să fie potrivite vârstei copilului și care să fie o continuare firească a ceea ce s-a învățat la grădiniță. Activitățile propuse copiilor țin de imaginația, inspirația și priceperea fiecărui părinte, precum și de interesele și particularitățile copiilor. Părinții trebuie să le pună la dispoziție materialele de care au nevoie, să-i organizeze corespunzător spațiul, să-i dea posibilitatea să exploreze, să descopere, să se joace în diferite spații, să interacționeze cu adulți și copii și, nu în ultimul rând, să ofere prin propriul lor comportament modele de urmat. Pentru că, așa cum foarte bine știm cu toții, comportamentele se învață!

Bibliografie
Educația timpurie în România, Step by step – IOMC – UNICEF, Vanemmonde, 2004
Vrăsmaș Ecaterina Adina, Consilierea și educați părinților, Editura Aramis, București, 2002
P., Emil, R., Iucu, Educația preșcolară în România, Polirom, 2002
Ciofu Carmen, Interacțiunea părinți-copii, Editura Medicală Amaltea, 1998
www.copii.ro
www.scribd.com

Educatoare, Epure Cristina Claudia
GPP „ Albă ca Zăpada”, Pitești
(Postat decembrie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top