“Apa este antidotul sterilităţii, mamă a belşugului şi scumpa doică a plantelor.” ( L. Sbramusol)
Apa este ca aerul, la fel de esenţială pentru viaţă şi la fel de banală. Suntem atât de obişnuiţi cu ea în viaţa de zi cu zi şi o avem cu atâta uşurinţă, în anumite părţi ale lumii, încât aproape că nu-i acordăm importanţă. Ce ne-am face însă dacă sursa noastră zilnică de apă ar dispărea? În prezent, unul din opt oameni se confruntă cu această problemă. Cei care locuiesc în anumite zone sunt nevoiţi să îşi ia apa din şanţuri, canale, râuri sau lacuri. Ei beau apă pe care noi am folosi-o doar la udat florile, grădina de zarzavat sau pur şi simplu am risipi-o aiurea,fără să ne dăm seama. Cred că niciodată, noi, cei din zonele dezvoltate nu ne-am gândit cât este de importantă şi nu ne putem  imagina cum este să suferi de sete sau de lipsa apei. O avem la îndemână zi şi noapte şi este greu să vedem viaţa noastră de zi cu zi fără apă, după bunul nostru plac.
Uneori luăm în glumă sfaturile specialiştilor care trag un semnal de alarmă şi ne spun  că în viitor resursele naturale vor scădea –iar  apa este unul dintre ele.Alteori luăm în râs  spusele doctorilor care  susţin  că trebuie să bem multă apă. Ni se pare ceva banal,cam un fel de nebunie şi nu dăm importanţă. Dar în momentul când citim anumite articole de specialitate sau  vizionăm un documentar, ne dăm seama câtă nevoie avem de apă şi ce bogăţie imensă reprezintă pentru noi.Apa este cel mai bun şi cel mai la îndemână medicament. Apa ne poate salva de multe probleme şi noi trebuie s-o respectăm,s-o folosim eficient şi bineînţeles s-o iubim.
Viața întreagă este susținută, atât pentru noi cât și pentru întregul înconjurător, de către apă. Fără apă nu putem vorbi de viață, de structura noastră fizică, procentul de aproximativ 70% apă din care noi suntem formați, ne îndreptățește să spunem aceasta. Ne naștem cu aproape 90% apă în constituția fizică și murim atunci când ajungem la nivelul de 50-60%. Se spune că nu murim de bătrânețe, murim atunci când suntem complet deshidratați și funcționalitatea întregului nu se mai poate desfășura şi manifesta!Și, spunând asta vedem că nu este nimic mai important decât optima hidratare și cunoașterea modului și cantităților necesare acestui proces.
Este bine ştiut faptul că apa constituie 50-60% din masa noastră corporală. Organismul uman necesită o cantitate suficientă de apă pentru a supravieţui şi pentru a menţine în echilibru toate procesele vitale. Apa reprezintă substanţa de bază a fluidelor corporale: sucuri digestive, sânge, urină, limfă, transpiraţie, etc. Apa joacă, de asemenea, un rol important în dizolvarea şi transportul diverşilor nutrienţi cum ar fi: vitaminele, mineralele sau chiar hidraţii de carbon şi oxigenul. Apa este esenţială şi ajută în cazul proceselor de digestie, asimilare a nutrienţilor, eliminare a toxinelor din organism. În organism, apa nu suferă schimbări, dar prezenţa ei este esenţială pentru buna funcţionare a întregului trup, dând posibilitate organelor să-şi îndeplinească funcţiile. Mai ales sistemul circulator depinde de apă. Apa constituie marea majoritate a părţii fluide a sângelui menţinând în suspensie celulele sangvine şi elementele nutritive. Cu ajutorul apei, respectivele elemente nutritive ajung în sânge şi sunt transportate acolo unde este nevoie de ele, în celulele corpului.
Apa este singurul şi cel mai important catalizator în scăderea şi menţinerea greutăţii. Apa activează metabolismul, împiedică depunerea de grăsime, ajută la reprimarea poftei de mâncare şi a spasmelor de foame. Cercetările au arătat, că limitarea consumului de apă provoacă mărirea depunerilor de grăsime şi invers. Rinichii nu funcţionează normal fără o cantitate suficientă de apă. În acest caz, o parte din sarcina lor este transmisă ficatului. Ficatul are rolul să transforme rezervele de grăsime în energia necesară corpului. Dacă ficatul exercită lucrul rinichilor, atunci lucrează ineficient, prelucrează mai puţine grăsimi, grăsimile se depun şi sporesc greutatea corpului. Orice lichide am consuma, acestea nu pot substitui apa. Sucurile, ceaiurile, cafeaua sau băuturile alcoolice nu pot compensa lipsa apei, a efectelor sale pozitive.
Apa este cel mai important constituent al organismului uman.  Fără hrană, omul poate să reziste câteva săptămâni, dar fără apă, are zile numărate.
Creierul este 85% apa. Omul, în funcție de vârsta sa, este între 65% -90% apă. Planeta noastră conține 80% apă.
Cercetările din ultima vreme ne-au dus însă spre o concluzie logică. O substanţă ce dă viaţă plantelor, animalelor şi omului trebuie să aibă viaţă la rândul ei. Pe Pământ viaţa este dependentă de apă. Deci am putea spune fără să ne ascundem că APA este VIAŢĂ, sau mai simplu, apa are viaţă. Dar nu numai că are viaţă, are şi personalitate de care trebuie să ţinem cont. Natura, relieful,apa,tot ce ne înconjoară şi ne oferă confort ar trebui păstrat cu grijă. Fără succesiunea anotimpurilor,schimbările de temperatură şi vreme,reînvierea naturii în fiecare primăvară  viaţa nu ar mai avea farmec. Totul se face cu ajutorul apei. Peste tot în jur,depindem de apă. De oriunde am pleca tot la apă ajungem. Iar asta înseamnă că oamenii sunt şi trăiesc prin apă.

Bedereagă Andreea
Şcoala Gimnazială Dârmăneşti
Dumitrache Alina
Şcoala “Liviu Rebreanu” Mioveni
(Postat noiembrie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top