Deseori auzim expresia ,,cei şapte ani de-acasă” care se referă, fireşte, la educaţia primită de copil în familie.
Pornind de la această afirmaţie putem spune că ,,familia este prima şcoală” a copilului deoarece aici se învaţă  primele noţiuni despre viaţă: deprinderi igienice şi de comportare, statornicia concepţiei despre demnitate, adevăr, frumos, valori, despre relaţiile dintre oameni, instruire în pas cu tehnica modernă. Familia este cea care îl învaţă pe copil mersul, vorbitul,  primele cunoştinţe despre lumea înconjurătoare îi oferă hrană, îmbrăcăminte, îi supraveghează somnul, sănătatea, jocul cu copiii etc.
Fiecare familie însă îi oferă tot ce poate în funcţie de capacităţile pe care aceasta le are din punct de vedere material, intelectual şi  atitudine comportamentală în societate.
Imanuel Kant spunea că: ,,Părinţii care au primit ei înşişi  o educaţie sunt deja nişte modele după care se îndreaptă copiii. Dar pentru a-i face pe aceştia buni, este necesar să facem din pedagogie un studiu; altfel nu este nimic de sperat de la dânsa, iar educaţia este încredinţată unor oameni cu pregătire rea”.
Este de la sine înţeles că şcoala şi familia urmăresc acelaşi scop şi anume educaţia copilului , de aceea este necesară o unitate şi o coordonare a măsurilor educative, o concordanţă între mijloacele folosite de familie şi cele ale şcolii.   
Un profesor conştient de rolul său esenţial în educaţia părinţilor iniţiază şi conduce programul de educaţie a părinţilor clasei sale, în raport cu nevoile acestora. El trebuie să ţină cont că  elevii sunt  proveniţi din medii sociale şi culturale diferite, iar scopul  este să obţină  o evoluţie cât mai bună de la fiecare, să elimine discrepanţele intelectuale şi comportamentale.
Munca pedagogică cu părinţii pentru a crea elevului condiţii cât mai bune de studiu, îndrumarea acestora pentru a stabili elevului un regim de muncă şi a-i supraveghea timpul liber, organizarea condiţiilor de pregătire a lecţiilor la şcoală pentru unii elevi, înlăturarea golurilor din cunoştinţele anterioare ale acestora prin muncă suplimentară cu ei, folosirea unor procedee adecvate prin care să se înlăture consecinţele unor particularităţi individuale sunt măsuri prin care se poate asigura progresul la învăţătură al elevilor prin grija învăţătorilor, profesorilor sau asistenţilor sociali. Cu cât ajutorul este acordat mai curând, când lacunele sunt mici, cu atât el este mai eficace, oferind perspectiva aducerii elevului la nivelul celor buni din clasă.
Educaţia părinţilor are în vedere acţiuni îndreptate spre exersarea funcţiei educative şi spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare şi interacţionare în familie.
Educând părinţii se va realiza şi o schimbare în mentalitatea acestora despre copil. Părinţii trebuie să fie informaţi şi să accepte că orice copil:
- este o persoană cu anumite caracteristici speciale, diferite, în concordanţă cu gradul de dezvoltare;
- are drepturi egale care trebuie recunoscute de către societate  şi în special de către părinţi;
- copilul are o personalitate individualizată.
S-a constatat că părinţii dovedesc uneori, atitudini nepotrivite faţă de situaţia la învăţătură a copiilor. Cercetările psihopedagogice au diferenţiat trei atitudini greşite ale părinţilor:
- atitudinea de teamă - părinţi care îşi manifestă teama în legătură cu cariera şcolară a copilului şi astfel îi transmit aceeaşi atitudine, determinând nelinişte,  lipsă de încredere în forţele proprii, sentimente de vulnerabilitate;
- atitudinea agresivă - părinţii îşi manifestă agresivitatea asupra şcolii, diminuează autoritatea şcolii şi a cadrelor didactice sau îşi îndreaptă agresiunea împotriva copilului care este adeseori victima unor abuzuri fizice şi psihice iniţiate de părinţi;
- atitudinea de indiferenţă a părinţilor prin bagatelizarea şcolii - care se referă la o lipsă de responsabilitate manifestată de familie şi o slabă consideraţie faţă de şcoală, minimalizând eficienţa învăţăturii pentru perspectivele de viaţă.
Se întâmplă şi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment.  De aici apar conflictele, rupturile, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie .
Între familie şi şcoală colaborarea care se poate realiza prin : şedinţe şi lectorate cu părinţii; întâlniri programate de profesori (cu toţi părinţii clasei, cu un grup de părinţi, numai cu părinţii unui copil; întâlniri întâmplătoare; convorbiri telefonice; vizite la domiciliu; activităţi nonformale (excursii, acţiuni sportive, cercuri, concursuri, serbări, aniversări, momente festive etc.); consultaţii la cererea părinţilor.
O comunicare optimă învăţător/ diriginte/ familie are rolul de a acţiona în mod pozitiv asupra copilului şi de a stopa comportamentele negative. De multe ori apar dificultăţi de comunicare şi de dezvoltare a relaţiei şcoală - familie. De aceea trebuie cunoscuţi factorii care favorizează dar şi blochează o comunicare eficientă. Lipsa de comunicare din partea uneia dintre ele afectează evoluţia elevului, rezultatele şcolare şi natura comportamentului.
Factori care favorizează comunicarea:
# transmiterea informaţiilor de către învăţător/ diriginte într-o formă accesibilă părinţilor;
# evitarea analizării critice sau blamării părintelui;
mediul ambiant de discuţie să fie plăcut;
# capacitatea cadrului didactic de a mobiliza părinţii să comunice şi să le asculte problemele;
# evitarea subiectelor care privesc elevii problemă, se fac discuţii individuale cu aceştia;
# rezolvarea problemelor copiilor, implicarea în găsirea unor soluţii;
# sprijinirea, încurajarea părinţilor pentru a schimba atitudinea negativă a elevului.
Părinţii trebuie să vadă în şcoală un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudine  nepărtinitoare. Aşadar, e o  sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă, din familiile
copiilor, să dirijeze pe cât posibil strategiile educative în favoarea  elevului.
Pentru a veni în ajutorul acestora, este necesar ca părinţilor să li se aducă la cunoştinţă unele aspecte asupra cărora să reflecte cu multă atenţie:
- La şcolarul mic este foarte pronunţată dorinţa de a fi pe placul celor mari, de aceea  ambiţiile părinţilor pentru copilul lor trebuie să fie în limite rezonabile, pentru a nu-i cere mai mult decât îi permit capacităţile. Solicitările la care el nu face faţă îi dau un sentiment de insecuritate.
- Criticile aspre, pisălogeala, batjocura, comparaţiile defavorabile nu-l stimulează pe copil în a învăţa. Pe de altă parte se vor evita laudele excesive care pot duce la teama de eşec.
- Trebuie să se cultive la şcolar bucuria de a învăţa, de a descoperi, de a crea.
Copilul trebuie "învăţat să înveţe". Dincolo de a deprinde să citească şi să socotească, a învăţa înseamnă să aibă o activitate dirijată, şi să lucreze pentru scopuri mai îndepărtate, să înveţe să fie perseverent, să capete gustul lucrului bine făcut. Va fi încurajat să încerce mereu şi să repete, ajutat de în mod discret, pentru a evita insuccesul.
Pe măsură ce se desăvârşeşte cunoaşterea, şcolarul va dobândi gândirea logică, va învăţa să aprofundeze un subiect, să stabilească analogii, diferenţe, cauze şi efecte, să caute explicaţii,  devine capabil să gândească critic despre ceea ce  aude sau vede în jur, despre ceea ce spun şi fac părinţii.
În raporturile dintre părinţi şi copii este bine să fie un "dialog" permanent deoarece:
Copilul ascultă mai mult de părintele care instituie reguli
Copilul este propulsat de tendinţe de creştere, descoperire, expansiune, cucerire. Acesta este motivul pentru care trece peste toate barierele şi rămâne surd la educaţia părinţilor, motivul pentru care ,,Nu”-urile adulţilor mai degrabă îl stârnesc, pentru că ele trebuie testate. Totuşi, explicaţiile sunt importante. Barierele, limitele şi îndrumările pe care le dăm copilului, îi oferă o „hartă"după care să se ghideze în acţiunile sale. Copilul are nevoie ca adulţii să fie mai puternici decât el în fermitate, în constanţă, în răbdare, să îi pună limite şi să instituie reguli, să ştie că există consecinţe ale actelor sale.
Copilul ascultă mai mult de părintele care nu ia lucrurile personal
Copiii ascultă mai mult de părintele care îi cunoaşte limitele şi care ia măsuri în acest sens, fără a-i reproşa copilului neputinţele fireşti ale copilăriei. Să îl învăţăm pe copil mai degrabă să gândească, să opteze, să proceseze, decât să asculte  de cerinţele şi aşteptările adultului.
Copilul ascultă mai mult de părintele care îl ascultă
Părintele care poate să se aşeze pe un scaun,  să se coboare la nivelul copilului, să îl privească în ochi şi să îl asculte, este un părinte nu doar iubit ci şi dorit de copil. Copilul are nevoie de atenţia părintelui.  Prezenţa unui părinte care lasă din mână ceea ce face şi se aşează în faţa copilului punându-i întrebări şi ascultându-l, este atât  benefică şi de dorită de către copil, încât acesta doreşte să petreacă timp alături de părintele său, îl ascultă, se străduieşte să îi intre în voie, pentru că sufletul său este cucerit şi se simte în siguranţă. Dacă părinţii şcolarului  dau dovadă de înţelegere, îl încurajează cu afecţiune şi îi atribuie progresiv independenţă, vor constata că el va accepta cu uşurinţă normele de disciplină ale procesului de învăţământ.
Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în  formarea omului.  
Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului  educativ impus de cerinţele vieţii sociale, iar educaţia părinţilor este necesară atât pentru educarea copiilor  cât şi în folosul societăţii  şi a generaţiilor viitoare.

Bibliografie
1. Bunescu Ghe., Alecu G., Badea D.- 1997,  Educaţia părinţilor. Strategii şi programe, EDP
2. Nica I., Ţopa L.- 1974, Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, EDP
3.  Piroșca E- http://www.qbebe.ro/  Motivele din cauza cărora copiii ascultă… Educaţia părinţilor
4. Stoian M.- 1972,  Abecedarul părinţilor, EDP
5. Vrăşmaş E.A.- 2002, Consilierea şi educaţia părinţilor, Aramis

Prof. înv. primar Manolescu Nicolae Dan
Prof. înv. primar Manolescu Karmen
Şcoala Gimnazială ,,Iordache Păcescu” Coşeşti
(Postat noiembrie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top