Jocul este una din activitățile umane fundamentale ale omului. El constituie o formă specifică omului, de apropiere a realităţii şi de transformare a acesteia în sensul identității persoanei proprii. Jocul este deci acea activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acţionând conștient şi liber în lumea imaginara pe care şi-o creează singur
Jocul este divertisment, recreere şi, în același timp, nevoie vitală de reconstrucție imaginară a realităţii. Adulții cred că un copil care se joacă este neserios. Nimic nu este însă mai serios şi important pentru acesta decât jocul.
Copilul care se joacă reconstruiește lumea, o apropie, o analizează şi caută să o înțeleagă.
Ed. Claparede, M. Montessori, J. Piaget, A. N. Leontiev, D. Dodge, P. P. Neveanu, U. Șchiopu sunt doar câteva nume ale celor ce au lucrări de referință în domeniu.
Ideea primordiala a tuturor studiilor cu privire la această problematică este aceea că în joc copilul învaţă, îşi antrenează creativitatea şi depune efortul unei activităţi de muncă. Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului este esențial pentru dezvoltarea personalității lui şi că prin joc se dezvoltă capacitățile şi competentele de bază.  În joc copilul are posibilitatea şi libertatea de a încerca să facă diverse lucruri în felul său personal. De aici, putem spune ca jocul este plăcere şi satisfacție pentru copil.
Inițiativa, alegerea, decizia şi continuarea acţiunii, modul de joc şi suportul acestuia, sunt elemente care provoacă dezvoltarea, şi de aceea este bine ca ele să pornească de la copil, așa cum se întâmplă în jocul spontan. Cel mai ușor pentru a înțelege jocul copilului în vârstele timpurii este să facem apel la propriile amintiri. Cum ne-am jucat noi? Ce ne plăcea mai mult? Jocul de-a ascunselea în cufărul cu rufe, sau de-a stafiile cu cearşaful pe cap. Fiecare om are amintiri puternice despre jocul din copilărie. Pentru fiecare individ lumea copilăriei exercită o influență aparte. Ne gândim la ea ca la cele mai frumoase clipe ale vieţii. Ele se întipăresc în memoria afectivă dar şi în cea cognitivă. Fiecăruia ne-a plăcut un anume joc sau anumite jucării. Ceea ce ne aducem precis aminte este că în joc am învățat o mulțime de lucruri.
Copiii nu pot să cunoască lucrurile abstracte decât trecându-le prin experiența multisenzorială concretă şi prin joc. Ei au nevoie de experiență directă cu obiectele pentru a le cunoatșe, a ști la ce se folosesc şi a le recunoaște.
Activitatea principală a copilului mic este activitatea de joc. În jocurile lui el își apropie lucrurile şi realitatea, le analizează, reconstruieşte şi le înțelege.
Prin activitatea de joc copiii:
# Desfășoară o activitate în sensul construirii identității personale, urmează cerințele şi determinările de bază ale ființei lor;
# Rezolvă probleme de viață din mediul lor înconjurător fizic şi social;
# Experimentează posibilități de adaptare, pentru a deveni mai flexibili în gândire şi în rezolvarea problemelor. Acest proces de cunoaştere prin propria cercetare, experienţial, este mai important decât produsul;
# Creează soluții diferite, exprimă experiențele lor în simboluri, ceea ce îi va ajuta să gândească abstract;
# Comunică cu ceilalți şi/sau cu sine. Vorbesc, ascultă, înțeleg, folosesc cuvinte multe, se exprimă plastic şi învaţă în general limbajul.
# Folosesc obiectele din jurul lor în scopul pentru care sunt create (învaţă utilitatea lucrurilor) dar şi în altele (devin creativi);
# Se concentrează pe ceea ce fac, devin atenți, motivați şi interesați.
Cunoașterea,  învățarea şi dezvoltarea merg împreună cu jocul.  De la 1 la 3 ani, copilul descoperă tot mai mult universul din jurul lui şi îl explorează prin joc. La început obiectele apropiate îi stârnesc curiozitatea. Le pipăie, le miroase, le duce la gură, le desface, le face analizează părţile. Împreună cu obiectele copilul cunoaște oamenii din jurul lui şi se relaționează cu ceilalți. În primul rând cu mama, cu tata şi cu frații lui. Mama se ascunde şi copilul o caută. Cu câtă plăcere zâmbește sau chiar râde în hohote când jocul se repetă! Apoi, lumea e tot mai mare pentru el. După 3 ani jocul cuprinde în el pe ceilalți. Copilul învaţă să împartă cu alții, să îi aibă parteneri în joc. Acum apar rolurile. Copilul își însușește modelele sociale prin joc. Se joacă ,,de-a mama”,  ,,de-a tata”, apoi ,,de-a educatoarea” şi diferiți eroi mai mici sau mai mari. Copilul este, pompierul, doctorul sau mecanicul de locomotivă.
Când vine în grădiniţa copilul are în fața lui un univers minunat şi necunoscut. Spații noi, obiecte, copiii, educatoarea, ceilalți adulți. La început poate fi timid şi speriat, căci schimbă siguranța mediului de acasă cu un alt loc. Unii copii plâng şi se ascund speriați în spatele mamei. Dacă știm să le prezentăm şi să le descoperim mediul grădiniței, să le facem cunoștință cu elementele din grupă, să le arătăm jucăriile şi jocurile pe rând, încet, ei se vor adapta şi vor începe să participe şi să se implice în activități. Ei se vor juca când vor simți că sunt în siguranță şi ocrotiți. Este un moment deosebit de important, de care depinde independența sau dependența în acțiune a copilului. Fiecare copil este original, creativ, imaginativ. Depinde de intervenția noastră să-i conducem învățarea în așa fel încât să se simtă în siguranță, să-şi asume responsabilități şi să ia decizii personale. Are nevoie să-i stimulăm autocontrolul şi autoservirea, nu numai imitația şi copierea. Mai târziu, copilul mare va fi în jocul lui o vedetă de muzică sau un sportiv celebru. El are nevoie de aceasta pentru a-şi forma propria imagine, a se simți valorizat şi important în universul social pe care şi-l lărgește progresiv.   
Jocul îl însoţeşte pe individ în întreaga sa existenţă. Jocul este o constantă a vieţii, necesară în lumea complexă şi solicitantă a adultului. Prin joc adultul se relaxează, se recreează dar şi evadează din problemele realităţii.

Prof. înv. preșc. Popescu Maria Daniela
G.P.P “Castelul Fermecat”, Pitești
(Postat noiembrie 2019)

• Prec
• Mai departe