Specifică epocii sclavagiste, vânzarea oamenilor în scopul exploatării lor reînvie în timp sub diferite forme,astăzi fiind o industrie mai profitabilă decât traficul de droguri sau de arme. România deține supremația pe piața europeană. Om contra om, parcă confirmând teza lui Nietzsche  că exploatarea este sădită în firea omului. Substraturile însă sunt mai profunde, de ordin spiritual, dar pe cine mai interesează astăzi problemele spirituale. Mai de grabă îți vor spune toți că ți s-a rupt cămașa , dacă chiar ai îmbrăcat o cămașă ruptă, decât să-ți atragă atenția că ai greșit încălcând ordinea morală. Tineretul de astăzi comunică foarte puțin cu părinții și numai atunci când au nevoie de ceva: „Tată te iubesc! Dă-mi cinci lei”, pe de o parte. Pe de altă parte, părinții au problemele lor:  merg devreme la servici, se întorc seara târziu la ora 17, obosiți, mai rezolvă câteva treburi gospodărești și trec la odihnă după ce schimbă câteva vorbe cu copiii lor.
Așa cum  spuneam, traficul de ființe umane are o conotație de ordin spiritual. Actele și lucrările noastre neconforme cu legea și conștiința morală dreaptă se numesc fapte moral-rele sau păcate. Mai mult decât păcatele singulare sau repetate la distanțe de timp, patimile subjugă cu totul ființa umană. Cunoscutele păcate capitale: mândria sau trufia, iubirea de argint, desfrânarea, pizma sau invidia, lăcomia, mânia și lenea sau trândăvia, nu rămân aproape niciodată păcate singulare, ci se prelungesc și se adâncesc în ființa și în viața omului, instaurându-se ca patimi, care robesc pe cei împătimiți de ele.
Patimile reprezintă cel mai scăzut nivel de viață creștină și omenească, în general, la care poate cădea sau ajunge omul. Numele lor arată că omul este adus, prin ele la o stare de pasivitate, de robie. De fapt patimile copleșesc voința, încât omul pătimitor nu-și mai aparține, ci este purtat de ele.
În patimi se manifestă o sete fără margini, care își caută astâmpărarea și nu și-o poate găsi, fiindcă această sete este întoarsă într-o direcție în care nu-și poate găsi satisfacția. Obiectele pe care patimile le caută, ca să le satisfacă setea infinită, sunt finite și trecătoare. De aceea omul stăpânit de patimi este într-o continuă preocupare cu nimicul  întrucât obiectele cu care are de-a face patima trec repede în neexistență prin consumație. Chiar când patima are nevoie și de persoana umană pentru a se satisface, o reduce și pe aceasta tot la caracterul de obiect, sau vede și folosește din ea numai latura de obiect, scăpându-i adâncurile indefinite, ascunse în latura de subiect. (1)
Setea de infinit a patimilor se explică prin faptul că ființa umană, având o bază spirituală, are în sine o sete spre infinit, care se manifestă și în patimi; dar în patimi, setea după infinit se întoarce de la adevăratul infinit al omului, care este Dumnezeu, spre lume, care dă numai iluzia infinitului. Din această pricină, cel împătimit n-are odihnă în plăcerile lui, iar plăcerile îi macină ființa și viața.
Patima oricare ar fi ea, este un nod de contraziceri. Pe de o parte, ea este expresia unui egoism feroce, vrând să facă toate lucrurile să graviteze în jurul subiectului său, pe de alta, ea transformă lumea într-un centru de preocupări. Pe de o parte, patima este un produs al voinței omului de suveranitate egocentrică; pe de alta, este o forță care coboară pe om la starea unui obiect, purtat fără voia lui. Caută infinitul și se alege cu nimicul, adică este goană după vânt. (2)
De plăcerea lucrării păcatului, nimeni nu se eliberează până nu va urî cu adevărat pricina păcatului din propria sa inimă. A lupta cu păcatul și împotriva păcatului este o luptă cu sine însuși. În această luptă aprigă se probează stăpânirea de sine a creștinului în iubirea de Dumnezeu, care unește în Sine toate virtuțile. (3)
Antidotul păcatului și al patimilor îl constituie fapta bună și virtutea în multiplele lor manifestări și lucrări. Iar săvârșirea faptei bune și lucrarea virtuții, toate cu ajutorul harului divin, constă în păzirea și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Cel ce împlinește poruncile se întâlnește și intră în comuniune cu Dumnezeu însuși, căci, cum spune Sfântul Marcu Ascetul, „ Domnul este ascuns în poruncile Sale și cei ce-L caută pe El, il găsesc pe măsura împlinirii lor” . (4)
Am văzut cum stau lucrurile la nivel spiritual. Acum să facem câteva precizări terminologice.  Prin trafic de ființe umane se înțelege „recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare sau prin utilizarea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, escrocare, înșelăciune sau abuz de putere, prin utilizarea unei poziții vulnerabile, prin darea sau primirea de bani sau de beneficii pentru obținerea consimțământului unei persoane care are control asupra alteia, în scopul exploatării. Exploatarea include cel puțin prostituția sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavia sau practici similare sclaviei, servitutea sau prelevarea de organe”(Documentele oficiale ale Națiunilor Unite) .
Prostituția constituie unul din scopurile în care sunt traficate victimele. Traficul de ființe umane nu trebuie confundat cu  fenomenul prostituție și nici cu fenomenul migrației clandestine.
Biroul București al Organizației Internaționale pentru Migrație(OIM) –organizație interguvernamentală, cu statut diplomatic și misiune umanitară, datorită amplorii fenomenului traficului de ființe umane, a încheiat protocoale de colaborare cu diverse instituții din România, pentru prevenirea acestui fenomen de sclavie modernă.
În urma cercetărilor sociologice s-a constatat că Biserica și Școala sunt instituțiile cu cea mai mare credibilitate și trebuie să-și asume responsabilitatea în prevenirea traficului.
Protocolul cu nr.4958/2001 încheiat între Patriarhia Română și OIM misiunea din România are în vedere derularea unor activități specifice în cadrul parohiilor din cuprinsul Patriarhiei Române, unităților de învățământ teologic ortodox și orelor de Religie din învățământul de stat. Modalitățile concrete de implicare a Bisericii Ortodoxe Române în derularea campaniei comune au în vedere: informarea corespunzătoare privind fenomenul traficului și implicațiile religioase ale acestuia(ore de religie, consfătuiri, cateheze, etc.), acordarea de asistență spirituală victimelor, activități ale asociaților de tineri creștini, întâlniri ale tinerilor cu reprezentanți ai Bisericii și ai OIM etc.
Iată câteva din argumentele pentru care a fost aleasă religia ca disciplină de învățământ la care să fie tratate aspecte legate de acest fenomen. Religia, prin natura ei pune accent pe valorizarea omului, creat după chipul lui Dumnezeu, chip care nu poate fi transformat în marfă. În creștinism, omul are o valoare infinită , care depășește tot ce e material, de aceea nu pot fi neglijate aspectele și fenomenele cre duc la dezumanizare și la transformare acestuia într-un instrument de producere a banilor și a plăcerii. În al doilea rând,disciplina religie are puternice valențe formative, unul dintre scopurile acesteia fiind formarea caracterului religios moral la elevi. Or, dacă lecția de religie își atinge scopul, elevii de astăzi - adulții de mâine - vor conștientiza gravitatea păcatelor legate de traficul de persoane. Elevii de astăzi sunt nu doar potențiale victime, ci și potențiali recrutori, traficanți și clienți. O viață întemeiată pe valori morale reprezintă cea mai bună modalitate de prevenire a traficului de ființe umane. Un alt aspect este dat de faptul că religia se studiază la toate nivelurile de școlaritate în învățământul preuniversitar, astfel încât fiecare elev are posibilitatea de a participa la activități didactice legate de problematica respectivă.
 „Noi pentru bărbați suntem doar obiecte... Tu ești un câine și el îți este stăpânul”, declara o prostituată la un post de televiziune. Pentru nu a coborî la nivelul animalelor este necesar să luptăm, să nu ne lăsăm biruiți și înșelați. Am văzut preoți catolici care merg în stradă și încearcă să vindece rănile provocate de păcat. Cu o prăjitură, cu o cafea, cu un ceai, asociațiile umanitare luptă pentru aducerea acestora la normalitate. Noi de ce nu?

1. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia morală ortodoxă, vol.III, p. 56.
2 Ibidem,p.59.
3 Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre Sfintele nevoințe, cuv. XLI; Filocalia, vol. X, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, București, 1981, p.214.
4 Ibidem, cuv. XLII, p.218.

Prof. Ștrangov Gheorghe
Școala Gimnazială Ștefan cel Mare

(Postat septembrie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top