Diversificarea procesului de învăţământ a constituit şi constituie o problemă importantă în orientarea modernă a şcolii. Această diversificare presupune cuprinderea în programele şcolare a unei cantităţi sporite de informaţii, în scopul unei instruiri complexe creând, implicit, premise optime pentru dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale elevilor. În aceste circumstanţe, activitatea desfăşurată în clasă, cu alte cuvinte lecţia în toate variantele sale, reprezintă un cadru organizatoric, dar cu forme insuficiente privind cerinţele sporite ale societăţii contemporane faţă de şcoală. Din acest punct de vedere, activităţile desfăşurate în afara clasei, în toată diversitatea lor, sunt chemate să contribuie la pregătirea elevilor pentru viaţă, la integrarea socială, având în vedere valoarea lor instructivă şi formativă deosebită.

Lecţia nu mai poate fi privită ca formă exclusivă de organizare a procesului de învăţământ. Completarea lecţiei cu alte forme de activitate este determinată de volumul sporit de informaţie şi de ritmul accelerat în care se dezvoltă ştiinţa şi tehnica. Astfel se impune îmbogăţirea canalelor de informaţie şi a formelor de dobândire a cunoştinţelor care să completeze unele limite pe care le prezintă lecţia. Cu alte cuvinte, procesul de instruire şi educare a elevilor trebuie continuat şi în alte forme de activitate menite să stimuleze munca individuală şi iniţiativa lor creatoare, să le dezvolte aptitudinile, contribuind la însuşirea cunoştinţelor prin efort propriu. De aceea activităţile desfăşurate în afara clasei ar trebui să ocupe un loc mai important, întrucât ele constituie un mijloc eficient de lărgire şi fundamentare a cunoştinţelor dobândite de elevi la lecţii.
Activităţile extracurriculare sunt activităţi complementare care prezintă unele particularităţi referitoare la participarea elevilor, la conţinutul şi la durata lor, la formele de organizare şi metodele folosite, la evaluarea rezultatelor. Conţinutul lor se fixează în funcţie de dorinţele şi preferinţele elevilor, de condiţiile şi posibilităţile de realizare. Formele de organizare sunt mult mai elastice, ingenioase şi cu caracter recreativ. Se oferă în acest fel câmp deschis manifestării spiritului de iniţiativă din partea elevilor. Pentru evaluarea rezultatelor se folosesc alte modalităţi decât în cadrul lecţiei. Ceea ce predomină este forma aprobării prin laudă, popularizare, evidenţiere, premiere etc.
Între activităţile extracurriculare pe care le putem organiza menţionez: cercurile de elevi, consultaţiile şi meditaţiile, excursiile şi vizitele, manifestările cultural-artistice şi sportive.
Cercurile de elevi se organizează în vederea aprofundării pregătirii elevilor într-un anumit domeniu, al dezvoltării aptitudinilor şi exprimării creativităţii. Profilul lor diferă în funcţie de natura obiectelor de învăţământ, de aptitudinile şi interesele elevilor, de tipul şcolii, de condiţiile geografice în care funcţionează şcoala. Ele se constituie la nivelul clasei sau pe grupe de clase, frecventarea fiind facultativă. Tematica cercului se stabileşte de către profesor pe baza consultării membrilor cercului. Se pot înfiinţa cercuri cultural-artistice (de literatură şi folclor, cercuri literare, dramatice, de artă plastică, de muzică etc.), cercuri ştiinţifice, cercuri         tehnico-aplicative, cercuri de informatică, cercuri sportive. Valorificarea rezultatelor cercurilor se realizează prin expoziţii, participări la concursuri, organizarea de sesiuni de comunicări şi referate, publicarea în reviste şcolare, recitaluri, competiţii şi întreceri sportive.
Consultaţiile sunt forme de organizare în cadrul cărora profesorul lămureşte şi acordă îndrumări suplimentare asupra unor probleme ridicate de elevi. Se organizează ori de câte ori este nevoie, fie din iniţiativa profesorului, fie din iniţiativa elevilor.
Meditaţiile se organizează în vederea sprijinirii elevilor care întâmpină greutăţi în activitatea de învăţare. Ele se desfăşoară din iniţiativa profesorului, care selectează elevii şi stabileşte modalităţile concrete de ajutor. Scopul lor este, deci, de a recupera rămânerile în urmă, prin completarea şi întregirea cunoştinţelor elevilor şi a unor capacităţi operaţionale indispensabile învăţării ulterioare.
Excursiile şi vizitele sunt organizate la nivelul clasei sau şcolii, cu participare benevolă, ele urmăresc lărgirea orizontului de cunoştinţe, familiarizarea elevilor cu frumuseţile naturale ale ţării, asigurarea unor ocazii de recreere şi destindere.
Manifestările cultural-artistice şi sportive includ: serbările şcolare, carnavalurile, vizionările de filme şi spectacole, concursurile artistice şi sportive, întâlnirile cu personalităţi şi oameni de ştiinţă şi cultură etc.
Toate aceste activităţi extracurriculare conduc la formarea unor trăsături morale ale personalităţii elevilor, deoarece ei vor putea manifesta grijă pentru frumuseţile patriei şi respect faţă de creatorii valorilor materiale şi spirituale. Profesorul nu-l obligă pe elev să facă ceva anume, ci îl învaţă pe copil să se descopere pe sine, să tindă către respectul de sine şi aici contribuie hotărâtor activităţile extracurriculare, care devin astfel aliatul optim al profesorului.

Bibliografie
1. Ioan Nicola, Tratat de pedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004.
2. Elena Joiţa, Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arvar, Bucureşti, 2003.

Prof. Stan Elena Camelia
Școala Gimnazială „Tudor Mușatescu” Piteşti
(Postat iunie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top