Cercetarea ştiinţifică a reprezentat din totdeauna o sursă extrem de importantă de dezvoltare a gândirii şi practicii creatoare, de progres în cunoaştere şi de soluţionare a multor probleme ale practicii sociale.
Dezvoltarea ştiinţei pedagogice şi nemijlocit a învăţământului este legată de cercetarea pedagogică. Cercetarea în domeniul pedagogiei este efectuată de cercetători profesionişti, dar ea poate fi realizată şi de cadrele didactice de la toate nivelurile, preocupate în aceeaşi măsură de introducerea inovaţiilor în învăţământ, de organizarea şi desfăşurarea eficientă a activităţii instructiv-educative şi de investigarea fenomenelor pedagogice în vederea optimizării lor. De aceea se impune iniţierea viitorilor educatori nu numai în metodologia instruirii şi educării, ci şi în cea a cercetării pedagogice.
Literatura de specialitate abordează cercetarea pedagogică sub forma unui sistem de acţiuni, un proces, o atitudine, un obiectiv de rezolvat, un nivel de formare de atins, un mijloc de perfecţionare.
Cercetarea pedagogică a fost definită ca „o strategie desfăşurată în scopul surprinderii unor relaţii noi între componentele acţiunii educaţionale şi ale elaborării, pe această bază, a unor soluţii optime ale problemelor pe care le ridică procesul instructiv-educativ, în conformitate cu exigenţele sociale şi cu logica internă a desfăşurării lui” (I. Nicola).
O altă interpretare dată cercetării pedagogice este următoarea: „o investigaţie delimitată, precisă ca temă, la o întrebare restrânsă ivită în procesul perfecţionării muncii de învăţare, de educaţie şi care presupune să se afle un răspuns cert, temeinic, argumentat ştiinţific la întrebare” (D. Muster).
Faţă de alte domenii, cercetarea pedagogică se distinge prin câteva trăsături specifice:
# Este un tip special al cercetării ştiinţifice, care urmăreşte cunoaşterea, înţelegerea, interpretarea, analiza, descrierea, dezvoltarea educaţiei şi a problemelor sale prin apelul şi la metodologia ştiinţelor cu care colaborează pedagogia;
# Este o acţiune complexă, proiectată, organizată, coordonată, evaluată pentru a identifica fapte, acţiuni, relaţii, efecte ale manifestării variabilelor educaţiei, a le interpreta variat, a prefigura soluţii ameliorative;
# Urmăreşte achiziţia de noi cunoştinţe, soluţii de verificare, de completare, de corectare a lor, văzute prin dinamica şi efectele produse;
# Are un caracter prospectiv pentru că proiectează modele educaţionale de realizare a finalităţilor, elaborează un pachet de soluţii pentru practică, în anumite condiţii urmăreşte efectele aplicării, procedând apoi la generalizarea în teorii, concepţii pedagogice;
# Surprinde specificul fenomenului educaţional în complexitatea caracteristicilor sale: ca sistem de acţiuni, cu obiective dominant formativ-educative, pe baza relaţiilor educatori-educaţi, cu educatul ca obiect şi subiect al educaţiei, cu îmbinarea diferitelor conţinuturi. De aici, numeroase dificultăţi ale obiectivizării cercetărilor: metode ştiinţifice, relaţia intervenţie-efecte, influenţele factorilor aleatori, nesesizarea oportună a efectelor asupra personalităţii;
# Este o acţiune organizată, proiectată, sistematizată, pornind de la o ipoteză, o problemă de clarificat sau de rezolvat, în context teoretic şi practic educaţional;
# Poate rezulta şi din analiza practicii, prin raportare la teoria existentă sau din specificul aplicării unei teorii sau din corelarea mai multor aspecte teoretice.
În plan teoretic şi practic, cercetarea pedagogică poate îndeplini mai multe roluri. În planul teoretic, cercetarea pedagogică are rol constatativ, descriptiv, explicativ, de interpretare a diferitelor aspecte ale educaţiei, de sesizare a cauzelor şi efectelor lor, de prelucrare cantitativă şi calitativă a datelor, de formulare teoretică a relaţiilor stabile, de formulare de generalizări, de finalizare în contribuţii teoretice sau practice.
În plan practic, cercetarea pedagogică permite formularea unor ipoteze ameliorative pentru procesul educaţional, în diferite situaţii şi contexte concrete, pentru a interveni eficient, a obţine transformări calitativ superioare.
În sens predictiv, cercetarea propune modele, soluţii privind posibilitatea evoluţiei şi realizarea educaţiei în perspectivă, în condiţii de optimizare, pentru care se propune un proiect acţional, o direcţie de studiu şi aprofundare, de experimentare.
Sistematizarea ulterioară a rezultatelor teoretice şi practice, acumulate din diferite forme de cercetare, acţiuni de cunoaştere, interpretare şi aplicare, prin generalizare poate conduce la formularea de teorii, paradigme, modele, concepte ce îmbogăţesc problematica educaţiei. Apoi, prin oferirea posibilităţii de confruntare, dezbatere, comparare, corelare, echilibrare a diferitelor opinii şi rezultate, teoretice sau practice, cercetarea are şi un rol referenţial-informaţional, cu privire la evoluţia unor probleme de cunoaştere a stadiului abordării problemelor educaţiei.
Privitor la conţinutul cercetării pedagogice putem spune că orice aspect al educaţiei, independent sau în corelaţie cu altele, poate deveni obiect al unei cercetări, teoretice şi/sau practice, din perspectivă diacronică sau sincronică, longitudinal sau transversal, pur pedagogic sau pluri-interdisciplinar.
S. Cristea consideră că cercetarea angajează diferite probleme ale educaţiei, la nivelul a două mari dimensiuni:
# Dimensiunea „ştiinţelor educaţiei”: filosofia educaţiei, istoria educaţiei, sociologia educaţiei, demografia şcolară, economia educaţiei, planificarea educaţiei, pedagogia comparată, psihologia educaţiei etc.;
# Dimensiunea rezolvării problemelor esenţiale ale educaţiei, în diferite etape: eşecul / reuşita şcolară, egalizarea şanselor de succes, managementul educaţional, aspecte ale reformei învăţământului, formarea cadrelor didactice, informatizarea învăţământului etc.
Ca obiective ale cercetării pedagogice am putea menţiona: definirea pedagogiei ca ştiinţă şi a condiţiilor ei, problematica definirii curriculumului educaţional, tehnologia educaţională, domeniul noilor educaţii, legislaţie şi instituţii educative, evaluarea eficienţei şi eficacităţii educaţiei, formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, orientarea şcolară şi profesională, parteneriatul educaţional, diferenţierea instruirii, gestiunea resurselor educaţiei, alternativele educaţionale, definirea finalităţilor educaţiei, managementul educaţional, educaţie şi autoeducaţie, educaţie şcolară şi educaţie permanentă, perspectiva interdisciplinară în educaţie, relaţiile educaţionale, etc.
Aceste domenii, alături de altele, pot fi atât de aprofundate încât o altă observaţie trebuie reţinută: „Dacă educaţia poate fi considerată industrie, ea este sigur cea mai mare şi cea mai răspândită dintre toate. Nimic din ceea ce  este uman nu-i este străin. Apare nesfârşit câmpul studiului său ştiinţific care, după tot ce s-a spus despre el, nu face, fără îndoială, decât să înceapă” (G. De Landsheere).
În ceea ce priveşte tipologia cercetării pedagogice, se identifică mai multe categorii de bază ale acesteia. Clasificarea se face având în vedere diferite criterii:
# După esenţă: cercetări teoretico-fundamentale, practic-aplicative, combinate;
# După finalitate: constatative, ameliorative, de dezvoltare, orientate;
# După funcţie: descriptiv-analitice, explicative, operaţionale, proiective;
# După domeniu: specifică pentru fiecare disciplină pedagogică (istoria pedagogiei, pedagogie comparată, pedagogie şcolară);
# După metodologie: neexperimentală (observaţională), experimentală, speculativă (filosofică), comparată, istorică;
# După modul de abordare: mono-, intra-, pluri-, inter-, transdisciplinară;
# După gradul organizării: spontană, sistematică, cercetare-acţiune;
# După agenţii antrenaţi: individuală, în grup mic, colectivă;
# După complexitate: specifică (un singur aspect), combinată (mixtă);
# După direcţia abordării: longitudinală (istorică, diacronică), transversală (sincronică).
Cercetările mai actuale - cum ar fi cea întreprinsă de G. De Landsheere – disting între cercetările: orientate (către concluzii şi decizii educative), de dezvoltare (propuneri de programe, soluţii metodologice, organizatorice, de creare a unor situaţii şi acţiuni favorabile), cercetări-acţiune (cu urmărirea relaţiilor între intervenienţii şi efectele lor, în timp, la aceleaşi grupuri).
De obicei, o cercetare nu este exclusiv de un anumit tip, ci combină criteriile de abordare menţionat.

Bibliografie
Cerghit, Ioan, Etapele unei cercetări ştiinţifico-pedagogice, în „Revista de pedagogie”, nr. 2, 1989.
Joiţa Elena, Management şcolar. Elemente de tehnologie managerială. Editura Gheorghe Cirtu Alexandru, Craiova, 1995
Jinga, Ioan-Istrate, Elena, Manual de pedagogie, Editura All Educaţional, Bucureşti, 1999.
Nicola Ioan, Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994
Novak, Andrei, Ghid statistic pentru cercetările din educaţie şi învăţământ, Editura Litera, Bucureşti, 1988.
Muster, Dimitrie, Metodologia cercetării în educaţie şi învăţământ, Editura Litera, Bucureşti, 1988.
Planchard, Emile, Cercetarea în pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.

Inst. Marinela Petruța Vitan
GPP Nr. 10 Pitești
(Postat martie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top