Importanța educației senzoriale la vârsta preșcolară                                                                                                      
După cum se ştie, viaţa psihică a omului începe prin contactul senzorial cu obiectele şi fenomenele din viaţa reală, iar primele sale acţiuni apar ca reacţii de răspuns la incitaţia lor. Întreaga evoluţie a activităţii şi comportamentului uman poate fi interpretată ca un proces continuu de acomodare la obiect şi de asimilare în plan ideal şi practic al obiectului, procesul respectiv având la bază permanenta semnalizare senzorială. De altfel, nici un act comportamental nu se poate realiza în afara acestei semnalizări, percepţia fiind implicată în reglarea generală a comportamentului uman.

Pe ansamblu, educaţia senzorială presupune utilizarea şi antrenarea organizată şi sistematică a capacităţilor senzoriale ale copilului în vederea îmbogăţirii facultăţilor de cunoaştere a realităţii înconjurătoare.
Copilul de vârstă preşcolară îşi dezvoltă simţurile. Atenţia sa este îndreptată spre observarea ambianţei, este atrasă de stimuli. De aceea, trebuie să dirijăm metodic stimulii senzoriali, pentru ca pe baza senzaţiilor să dezvoltăm procesele de cunoaştere. Astfel, educaţia simţurilor îşi pune amprenta şi pe directa pregătire pentru viaţă.
Educaţia simţurilor începe metodic la vârsta copilăriei şi continuă în perioada instrucţiei, pregătind copilul pentru viaţa practică. Pe baza ei se realizează educaţia estetică, deoarece pentru a percepe frumosul este neapărată nevoie de fineţe senzorială. Copiii percep frumosul din jur prin intermediul analizatorilor şi au tendinţa de a exprima în lucrările lor ceea ce văd şi aud. Dorinţa de cunoaştere, nevoia de continuă mişcare, tendinţa de a folosi culorile şi creionul, sunt caracteristici ale vârstei preşcolare. În acest mod de exprimare, copilul îşi dezvoltă abilitatea vizuală şi manuală, îi sunt stimulate imaginaţia creativă, perseverenţa, voinţa, iniţiativa şi gustul estetic. În acest context vom înţelege că sarcina noastră, a educatoarelor, este de a asigura condiţii optime pentru dezvoltarea senzorială, în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului.
Mediul înconjurător, în care copiii îşi desfăşoară activitatea, prin variatele sale aspecte, constituie un prilej permanent de influenţare a personalităţii copilului. El oferă copiilor posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru ei, care le stârneşte curiozitatea, dar mai ales interesul de cunoaştere. Cunoaşterea pentru copiii de vârsta preşcolară trebuie să pornească totdeauna de la senzaţii şi percepţii. Pentru a obţine o reflectare, o cunoaştere cât mai completă a obiectelor şi fenomenelor, trebuie să antrenăm în procesul de cunoaştere participarea cât mai multor simţuri. Ceea ce vrem să îi învăţăm pe copii, trebuie să înceapă prin observarea pe cale intuitivă.
Obiectivele şi sarcinile educaţiei senzoriale nu vizează doar dezvoltarea acuităţii senzoriale, ci mai ales valorificarea optimă a datelor senzoriale şi interpretarea adecvată a acestora.
Principiul fundamental al educaţiei senzoriale, exprimă cerinţa ca aceasta să se sprijine pe sincretismul mintal al  copilului. Prin tot ceea ce face în planul educaţiei senzoriale, educatoarea  trebuie să urmărească realizarea unui echilibru dinamic între datele senzoriale şi transformarea acestora  în percepţie. În acest scop, copilul trebuie pus să facă exerciţii pentru a percepe şi a simţi. Educatoarea trebuie ca, pornind de la percepţii sincretice, de la obiecte concrete, să favorizeze analiza senzorială, fără de care educaţia s-ar reduce la o suită de reţete intuitive.
Al doilea principiu de bază al educaţiei senzoriale exprimă cerinţa de a fi exersate  continuu şi sistematic toate simţurile, chiar şi cele cărora de obicei  nu li e acordă importanţa cuvenită: mirosul şi gustul.
De calitatea educaţiei senzoriale, a exerciţiilor în care sunt antrenaţi copii depinde  valorificarea superioară a particularităţilor ereditare ale analizatorilor şi dezvoltarea pe baza lor a diverselor aptitudini speciale.
În concluzie, se poate spune că educaţia senzorială contribuie la educaţia  multilaterală a copilului, pentru că toate cunoştinţele, priceperile şi deprinderile se formează pe baza datelor organelor de simţ, prin intermediul analizatorilor, iar educaţia senzorială urmăreşte tocmai dezvoltarea analizatorilor: vizual, gustativ, auditiv, tactil-kinestezic.

Specificul educației senzoriale
Formele de activitatea specifice educaţiei senzoriale la vârsta preşcolară sunt jocurile şi exerciţiile senzoriale. Necesitatea utilizării ac4stora este determinată de faptul că celelalte forme de activităţi practice în grădiniţă au în vedere, în primul rând, cunoaşterea bazei senzoriale.
Efectuarea unor exerciţii şi jocuri care să pună în prim-plan creşterea sensibilităţii analizatorilor facilitează cunoaşterea obiectelor şi fenomenelor, permiţând ca în toate activităţile  şi în special în cele de observare să se pună mai mult accentul pe analiza a ceea ce este  caracteristic, pe stabilirea relaţiilor între obiectul  observat şi alte obiecte similare, pe comparaţii, generalităţi, activizând astfel mai sistematic procesele de cunoaştere şi diferitele capacităţi intelectuale.
Utilizarea jocurilor şi exerciţiilor senzoriale în procesul de cunoaştere asigură o activitate relativ independentă, explicarea mai profundă a însuşirilor obiectelor şi fenomenelor, extinderea câmpului de investigaţii asupra unor aspecte care sunt neglijate în activităţile cu grupa întreagă.  Astfel, în cadrul observărilor şi al activităţilor de cunoaştere, în general, atenţia copiilor, solicitată spre o percepere globală, nu este suficient orientată spre caracteristici referitoare la temperatură, greutate, asperitate, duritate, umiditate, poziţie spaţială, direcţie, sonoritate, etc., aspecte care devin obiective principale în cadrul exerciţiilor şi jocurilor senzoriale.
Jocurile şi exerciţiile senzoriale sunt concepute în funcţie de natura şi specificul deferiţilor analizatori şi presupun rezolvarea unor sarcini corecte, între cele mai importante fiind: cunoaşterea însuşirilor obiectelor lumii reale şi educarea capacităţii de a le diferenţia cu cât mia multă precizie, exactitate, pe baza creşterii sensibilităţii absolute a analizatorilor. Aceste obiective sunt realizate în funcţie de specificul analizatorilor, al grupurilor de analizatori şi al sistemelor senzoriale.

Modalități de realizare a educației senzoriale
a) Pentru sensibilitatea tactilă
În exersarea sensibilităţii tactile şi termice, accentul se pune pe diferenţierea unor însuşiri contrastante ale obiectelor: duritate (tare-moale), consistenţa materiei (lichide-solide), asperitatea (aspru-neted), rezistenţă (tare-fragil), masă (uşor-greu), mărime (mare-mic), volum şi formă. Menţionăm un inventar al acestor activităţi.
Săculeţul fermecat” – Sarcina didactică: pipăirea şi denumirea obiectului.
Ghici ce este?” – Sarcina didactică: pipăirea şi denumirea piesei geometrice.
Spune cum este?” – Sarcina didactică: pipăirea, denumirea obiectului şi a dimensiunilor sale.
La cumpărături” – Sarcina didactică: cântărirea coşurilor cu alimente cu ajutorul unor greutăţi etalon şi aflarea greutăţii, a volumului, a temperaturii de păstrare a alimentelor.
Ghiceşte din ce este făcut?” – Sarcina didactică: pipăirea obiectelor şi aflarea  gradului de asperitate, de duritate al materialelor din care sunt făcute.
b) Pentru sensibilitatea vizuală
Jocurile şi exerciţiile care antrenează analizatorul vizual au în vedere identificarea culorilor şi a nuanţelor acestora, a dimensiunilor şi raporturilor dimensionale, a formelor plane şi în volum şi a poziţiilor obiectelor: înainte, în spate, alături, deasupra, dedesubt, la dreapta, la stânga, sus, jos. Exemple:
Să facem ordine” – Sarcina didactică: gruparea obiectelor după culoare.
Găseşte fraţii mei”; „Terenul”; „Aşează-mă la căsuţa mea” – Sarcina didactică: gruparea obiectelor după formă; recunoaşterea şi denumirea corectă a formei obiectelor.
Găseşte-ţi perechea!”; „Taie ce nu se potriveşte în grupă”; „Unde este locul meu?” – Sarcină didactică: recunoaşterea dimensiunilor şi denumirea lor corectă; separarea şi gruparea obiectelor în funcţie de dimensiunea lor.
Unde este jucăria?” – Sarcină didactică: denumirea poziţiei obiectelor.
c) Pentru sensibilitatea auditivă
Jocurile şi exerciţiile care se adresează analizatorului auditiv obişnuiesc copiii cu bogăţia sunetelor şi zgomotelor din mediul ambiant, îi deprind să le asocieze cu sursa care le-a produs, îi deprind să le reproducă şi ei, în special să le determine unele caracteristici: intensitatea, înălţimea, durata, ritmul. Exemple:
Cine te-a strigat?” – Sarcina didactică: recunoaşterea glasului copiilor din grupă.
Ce se aude?” – Sarcină didactică: ghicirea sunetului auzit la casetofon.
Spune la ce instrument am cântat!” – Sarcină didactică: recunoaşterea şi denumirea instrumentului la care s-a cântat.
d) Pentru sensibilitatea gustativă şi olfactivă
Jocurile care acţionează asupra sensibilităţii gustative şi olfactive, urmăresc diferenţierea calităţilor de ordin gustativ şi olfactiv ale alimentelor şi recunoaşterea lor după aceste însuşiri, precum şi denumirea principalelor gusturi: dulce, amar, sărat, acru. Exemple:
Spune ce ai gustat!”; „Ce gust are?” – Sarcina didactică: gustarea unor alimente, denumirea gustului.
Spune ce ai mirosit!” – Sarcină didactică: mirosirea alimentelor şi recunoaşterea lor după miros.
Să facem buchete de flori” –  Sarcină didactică: mirosirea florilor şi gruparea lor în buchete după miros.
La piaţă”- Sarcină didactică: mirosirea şi gustarea fructelor şi legumelor şi gruparea lor.
Jocurile şi exerciţiile senzoriale se pot organiza atât în sala de grupă cât şi pe terenul de joc, în funcţie de materialul utilizat şi de caracterul jocului. Planificarea lor se face de regulă în cadrul etapelor, în cazul jocurilor cu grupuri mici sau al celor individuale, precum şi în cadrul unor activităţi obligatorii în cazul jocurilor cu grupa întreagă.
Exerciţiile senzoriale dau rezultate mai bune când sunt organizate individual sau cu un număr restrâns de copii, educatoarea putând să îi antreneze pe toţi. Modul de cuprindere a copiilor în joc este diferit  în funcţie de analizatorul activizat. Astfel, jocurile care vizează antrenarea analizatorului auditiv se desfăşoară numai cu grupa întreagă, fiind necesare condiţii de linişte perfectă; cele care se adresează analizatorilor gustativ, tactil, olfactiv dau rezultate mai bune atunci când sunt organizate cu un grup restrâns de copii sau individual.
În îndrumarea jocurilor, educatoarea trebuie să se orienteze în aşa fel încât să le asigure un caracter atractiv, evitând repetarea exerciţiilor sub aceeaşi formă şi dând copiilor posibilitatea să acţioneze după propria lor iniţiativă. Reuşita jocurilor senzoriale este condiţionată în mare măsură de felul în care educatoarea îndrumă copiii în utilizarea materialului, pentru descoperirea  însuşirilor caracteristice, prin tehnicile corespunzătoare de investigaţie, astfel:
# acţiunea de apăsare, pentru constatarea durităţii;
# acţiunea de atingere, pentru determinarea temperaturii;
# acţiunea de pipăirea, pentru sesizarea conturului şi a formei obiectelor;
# acţiunea de cântărire, pentru determinarea greutăţii;
# acţiunea de gustare, pentru determinarea mirosului;
# acţiunea de ascultare, pentru a auzi unele zgomote ori sunete melodioase.
Intervenţiile educatoarei în demonstrarea sau corectarea unor acţiuni ale copiilor cu obiectele, a tehnicilor de manipulare ale acestora, au valoare doar dacă sunt însoţite de explicaţii, de precizări scurte şi clare. În aceeaşi măsură, trebuie selecţionate cu multă grijă elementele de joc şi armonizate cu grijă cu jocul propus.
În concluzie, putem spune că, deşi la educaţia senzorială a copilului contribuie toate activităţile din grădiniţă, formele specifice de educaţie a simţurilor le constituie jocurile şi exerciţiile senzoriale, deoarece acestea acţionează direct asupra analizatorilor determinând creşterea sensibilităţii acestora, iar dezvoltarea senzorială este foarte importantă pentru dezvoltarea personalităţii copilului.

Bibliografie
ANDREESCU, FLORICA, BENJAMIN MARIAN, NEVEANU PAUL POPESCU, Studii psihopedagogice privind dezvoltarea copiilor între 3 şi 7 ani, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970.
DEBESSE, MAURICE, Etapele educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
GOLU, MIHAI, Percepţie şi activitate, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971.
ROGH, Y. LE, Cum să facem exerciţiile senzoriale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976.
WALLON, HENRI,  Evoluţia psihologică a copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.

Prof. Marinela Petruța Vitan
GPP “Albă ca Zăpada” Pitești
(Postat martie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top