Într-o societate în curs de evoluție rapidă, în care exigențele de calificare și de mobilitate cresc fără întrerupere, care are nevoie de oameni cu spiritul deschis, metodologia didactică nu poate fi alta decât una care vine să satisfacă cerințele unui învățământ de calitate, care să cultive dinamismul și disponibilitatea pentru înnoire, aptitudinea pentru schimbare, capacitatea de a repune în discuție și de găsire a noului, de inovare si de invenție.

Procesul de învățământ este un sistem complex, rezultat al interdependenței dintre predare, învățare și evaluare, cu o finalitate bine conturată – aceea de transpunere în practică a idealului educațional, dezvoltarea integral-vocațională a personalității. Calea principală prin care se realizează acest aspect este perfecționarea tehnologiei, respectiv a formelor, metodelor și mijloacelor prin care se ajunge la rezultatul scontat.
Un loc important în cadrul tehnologiei didactice îl ocupă strategiile didactice. Strategia didactică reprezintă un ansamblu de metode și procedee prin care se realizează conlucrarea dintre profesor și elevi în vederea predării, învățării, dar și evaluării unui volum de informații, a formării unor priceperi și  deprinderi, a dezvoltării personalității umane.
Metoda de învățământ este un demers tipic, folosit în procesul de învățământ atât de către profesor cât și de către educat în scopul educării acestuia din urmă, demers care are ca principale determinări, pe de o parte orientarea spre sporirea cunoașterii și perfecționarea capacităților de cunoaștere, și pe de altă parte, relativa reglementare cu privire la etapele de parcurs, mijloacele strict necesare, limitele de eficiență.
Învățământul modern trebuie să aibă în vedere metodele formative care reușesc să cultive întregul potențial individual, care caută să respecte condițiile dezvoltării fiecărui individ, în direcția capacităților și structurilor lui mintale, a intereselor și aspirațiilor sale personale. Asemenea metode se disting prin caracterul lor activ, participativ, prin tendința vădită de a suscita din partea elevilor o activitate propice exercitării și utilizării inteligenței lor, a tuturor celorlalte forțe intelectuale, morale și fizice.
Caracteristica unor asemenea metode rezidă în puterea lor de a asigura îmbinarea activităților de învățare și de muncă individualizată, independentă (ceea ce implică ameliorarea tehnicilor de studiu după manual, de documentare după diverse surse de cunoaștere, observația proprie, exercițiul personal, instruirea programată, exercițiul, experimentul, și lucrul individual, perfecționarea tehnicilor de autoinstruire) cu activitățile cooperative, de învățare și de muncă socializată, interdependentă (de genul discuțiilor colective, al asaltului de idei - brainstormingului, folosirea extensivă a metodelor de simulare, a tehnicilor de interpretare de roluri, a jocurilor, a studiului de caz, intensificarea dialogului școlar, rezolvarea în grup a unor probleme sau efectuarea de experimente, realizarea în comun a unor proiecte - teme de cercetare și de acțiune.
Folosirea metodelor interactive are următoarele avantaje:
# stimulează învățarea și dezvoltarea personală, favorizând schimbul de idei, de experiențe și cunoștințe;
# asigură o participare activă, promovează interacțiunea, conducând la o învățare activă cu rezultate evidente;
contribuie la îmbunătățirea calității procesului instructiv-educativ;
are un caracter activ-participativ, o reală valoare activ-formativă asupra personalității elevilor;
# elevul e transformat într-un actor, participant activ în procesul învățării, pregătit să-și însușească cunoștințele prin efort propriu;
presupun o angajare optimă a gândirii, mobilizându-l în raport cu sarcinile de învățare date;
# elevul se identifică cu situația de învățare în care e antrenat, fiind parte activă a propriei transformări și formări, generată de cunoaștere.
O componentă a procesului de învățământ o reprezintă evaluarea, percepută azi ca fiind organic integrată în procesul de învățământ având rolul de reglare, optimizare, eficientizare a activității de predare-învățare.
Dacă metodele tradiționale realizează evaluarea rezultatelor școlare obținute pe un timp limitat și în legătură cu o arie mai mare sau mai mică de conținut, metodele aternative de evaluare prezintă cel puțin două caracteristici: pe de o parte, realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legătură cu instruirea/învățarea, de multe ori concomitent cu aceasta; pe de altă parte, ele privesc rezultatele școlare obținute pe o perioadă mai îndelungată, care vizează formarea unor capacități, dobândirea de competențe și mai ales schimbări în planul intereselor, corelate cu activități de învățare.
Metodele și tehnicile moderne de evaluare (hărțile conceptuale, metoda R.A.I., tehnica 3-2-1, proiectul, portofoliul, jurnalul reflexiv, investigația, observația sistematică a comportamentului elevilor, autoevaluarea) au multiple valențe formative care le recomandă ca modalități adecvate de optimizare a practicilor evaluative, facilitând coparticiparea elevilor la evaluarea propriilor rezultate.
Valențele formative ale metodelor și tehnicilor moderne de evaluare sunt:
stimularea activismului elevilor;
accentuarea valențelor operaționale ale diverselor categorii de cunoștințe;
evidențierea progresului în învățare al elevilor și, în funcție de acesta, facilitarea reglării/autoreglării activității de învățare;
formarea și dezvoltarea unor competențe funcționale, de tipul abilităților de prelucrare, sistematizare, restructurare și utilizare în practică a cunoștințelor;

Bibliografie:
Cerghit, I., Metode de învățământ, Iași, Editura Polirom, 2006
Oprea, C.-L., Strategii didactice interactive, București, Editura Didactică și Pedagogică, R.A, 2009
Radu, T.I., Evaluarea în procesul didactic, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2003

Prof. Nițu Carmen
Liceul Teoretic ,,Ion Cantacuzino”, Pitești
(Postat martie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top