Folosirea înţeleaptă a timpului liber este un produs al culturii şi al educaţiei”, afirma Bertrand Russel.
Scopul primordial al şcolii este acela de a forma tipuri de elevi, care să răspundă  nevoilor comunităţii şi să dea acesteia persoane competente pentru viaţa privată, profesională şi publică.

Cunoaşterea şi respectul de sine, comunicarea armonioasă cu cei din jur, posedarea unor tehnici de învăţare eficientă şi creativă, luarea unor decizii şi rezolvarea unor probleme sunt condiţii esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii elevului. Personalitatea copilului se formează în timp datorită interacţiunii continue între factorii interni şi cei externi. Maturizarea fiecărei funcţii se face treptat şi depinde de maturizarea sistemului nervos care stă la baza tuturor proceselor psihice. Dezvoltarea psihică a copilului este un proces complex cu rădăcini adânci în mediul social, familial şi cultural.
Familia trebuie să formeze copilului un regim zilnic de a petrece timpul liber. Copilul să aibă asigurat un colţ al lui, care să-i dea posibilitatea să-şi desfăşoare munca cu tot ceea ce-i cere orarul pentru viaţa lui de şcolar.
Activităţile din timpul liber sunt acelea care contribuie la relaxarea individului. De problema definirii conţinutului timpului liber s-au ocupat mai mulţi sociologi şi pedagogi, rezumând rolul acestuia în viaţa individului la trei funcţii majore:
 1) regenerarea–refacerea forţelor fizice şi spirituale epuizate în timpul îndeplinirii obligaţiilor profesionale, familiale şi sociale;
 2) compensarea–exercitarea insuficientă a capacităţilor în timpul activităţilor profesionale;
 3) dezvoltarea – o funcţie ideativă care are rolul de a da individului o anumită orientare în domeniul ideilor.
Prin timp liber înţelegem acea unitate de timp folosită după dorinţa şi priceperea  fiecăruia. La vârsta şcolară mică, copilul trebuie dirijat în folosirea timpului liber către activităţi utile şi plăcute, care să-i formeze trăsături pozitive de caracter. Timpul liber poate avea mai multe funcţii: educativă, de odihnă sau de delectare. Putem vorbi  de timp liber zilnic, timp liber la sfârşit de săptămână sau timp liber în vacanţe. Considerăm timp liber al unei zile  timpul rămas după  efectuarea unor activităţi cum ar fi: orele de curs, activităţi extraşcolare, trebuinţele  personale, activităţile gospodăreşti şi activităţile neprevăzute. Acest timp diferă de la individ  la individ în funcţie de vârstă, ritm de muncă, familie.
Se poate constata o evidentă legătură între succesele şcolare ale copiilor şi modul lor de a-şi petrece timpul liber. De obicei, elevii buni se recreează prin lecturi de bună calitate, spectacole de valoare artistică, fără a neglija şi sporturile, plimbările, etc. Elevii slabi evită continuarea preocupările „serioase” şi îşi irosesc timpul în activităţi cu slabe resurse formative, de obicei nici sportul nu îl practică în mod sistematic. Unii copii din mediul rural sunt prea ocupaţi cu sarcini de ordin gospodăresc, care le diminuează resursele de energie cerute de continuarea unui efort intelectual mai susţinut.
Părinţii trebuie să urmărească pas cu pas timpul liber al elevilor, astfel, scăpat de sub supravegherea lor se pot aştepta la foarte multe surprize. A introduce, cu ajutorul copilului, un program potrivit de viaţă pentru elev, în familie şi a veghea ca el să fie respectat, este cel dintâi lucru pe care-l avem de făcut pentru a-l învăţa pe acesta să preţuiască timpul şi pentru a-l feri de o viaţă dezordonată şi delăsătoare. Un program precis şi potrivit vârstei lui, care să prevadă alternarea orelor de muncă, odihnă şi distracţii contribuie mult la disciplină lui la dezvoltarea fizică şi psihică. Timpul liber al elevilor mai poate fi organizat de şcoală prin diferite activităţi extracurriculare cum ar fi activităţi turistice, sportive, agrement, excursii, etc. şi mai poate fi autoorganizat, timpul petrecut cu prietenii în excursii, plimbări, la aniversări) şi singur  prin studiu, relaxare, televizor sau computer.
Timpul liber folosit în mod recreativ, distractiv, este timpul în care se realizează o plăcere, o pasiune, un hobby (mişcare, lectură, vizionarea unui film, pictarea unui tablou, cusutul unui goblen etc.) în principal activitatea de relaxare, de destindere şi distracţie. Acest timp este mai mare sau mai mic, în funcţie de modalitatea de gândire şi de aspiraţie a fiecărui individ în parte, în funcţie de gradul de cultură, în funcţie de capacitatea de organizare şi capacitatea voluntară de a se integra  într-un anumit program.
Pe copii nu prea îi învaţă nimeni cum să îşi organizeze timpul. Educaţia despre organizarea timpului se reduce la anumite „trimiteri” de genul  „grăbeşte-te acasă pentru că ai de învăţat”, „treci la învăţat”, „nu ţi-ai organizat timpul, de aceea nu ţi-ai terminat temele nici până acum”, „eşti un puturos şi de aceea ai numai note mici”, „nu ştiu ce să mă fac cu tine pentru că nu termini nimic”, „de ce nu ţi-ai făcut ordine în camera ta” etc (Raţă, 2007, p. 87).
Aceste tipuri de remarci nu ajută copilul în organizarea timpului, în general şi nici în petrecerea timpului liber astfel încât să-i ajute să se dezvolte ca oamenii responsabili, plăcuţi, veseli şi bine dispuşi. Diferenţele dintre realizările elevilor poartă pecetea  modalităţii de gestionare a timpului total. Educarea copilului pentru a-şi forma capacitatea de gestionare a timpului în general, şi a timpului liber în special, începe în familie, încă de mic când fiecare membru al familiei primeşte sarcini precise, bine ancorate în timp, cu termene de execuţie concrete.
Rolul părinţilor în structurarea timpului liber al copiilor contribuie la formarea capacităţii de gestionare a timpului liber prin: stabilirea sarcinilor, controlul permanent al realizărilor şi nerealizărilor, stimularea alegerii responsabilităţilor, obligaţiilor, sarcinilor.
Rolul şcolii în structurarea timpului liber al copiilor prin cadrele sale didactice începând cu cele de la grădiniţă şi până la învăţământul universitar ajută copiii/ elevii/ studenţii să-şi formeze capacitatea de organizare a timpului. Familia, sub îndrumarea profesorilor, trebuie să acţioneze ca un factor dinamizator al activităţilor desfăşurate de copil în timpul liber. Familia este datoare să cunoască interesele şi preocupările propriilor copii şi în funcţie de acestea să-i conducă la alegerea activităţilor din timpul liber. Într-un mediu familial sănătos copilul are posibilitatea de a-şi forma deprinderi de folosire judicioasă a timpului liber, atât în privinţa folosirii acestuia în scopul pregătirii şcolare, cât şi al destinderii, recreerii, odihnei de care copiii au nevoie. Trei factori pot influenţa pozitiv modul prin care îşi petrece copilul timpul liber: familia, şcoala şi statul prin mijloacele materiale aferente, precum şi  mass-media, internetul, care sunt cele mai îndrăgite de elevi.
Dintre mijloacele educaţiei pentru timpul liber se evidenţiază exemplul părinţilor, al profesorilor şi colegilor, al personajelor pozitive din operele literare, filme, organizarea de competiţii, orele de dirigenţie, cercurile de elevi, serbările şcolare, excursiile, drumeţiile, vizite la muzee, case memoriale, vizionări de spectacole, practicarea turismului.
Timpul liber care reprezintă o parte din sistemul educativ, trebuie, pentru a avea o deplină funcţionalitate să asigure rezolvarea unor imperative din structura personalităţii: informarea şi formarea tânărului, recreerea şi divertismentul, satisfacerea şi împlinirea unor opţiuni. Acestui deziderat îi vor servi familia, şcoala şi societatea.

Prof. înv. primar, Matei Natanail
Şcoala Primară Furduieşti - Rătești
(Postat februarie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top