Pornind de la un citat celebru al lui Mihai Eminescu: ,,Ce e poezia/ Înger palid cu privirile curate, voluptuos joc de icoane și cu aripi tremurate/Strai de purpură și aur peste țarina cea grea” (Epigonii), într-o perioadă a transformărilor în cultura românească, îmi propun să reliefez pe scurt rolul literaturii, al operelor lirice  în cadrul preocupărilor tinerilor, să evidențiez temele creațiilor lirice întâlnite în manualele școlare, dar mai ales puntea de legătură prin trăire, teme abordate între poeții români și cei basarabeni.

În școala și cultura românească literatura ocupă un loc aparte. Încă din clasa a V-a copiii sunt familiarizați cu textul literar/ficțional, operează cu diverse noțiuni de teorie literară. Scopul studierii operelor literare în gimnaziu, implicit al operei lirice, al poeziei, este de a face din copiii de astăzi cititorii de literatură de mâine. Cu sinceritate afirm că misiunea profesorului de limba română este dificilă întrucât mass-media, internetul captează mai mult interesul tinerilor. Totuși, opera lirică se studiază la clasă, profesorul încercând cu talent pedagogic să apropie copiii de obiectul operei lirice, de sentimentul intim al poetului din care se naște poezia. Se cuvine să amintesc că poetul ajunge la inima cititorului, a copilului, tânărul de mai târziu, în măsura în care textul literar abordează  teme general umane:copilăria, trecerea timpului, natura în diferite ipostaze ale anotimpurilor, iubirea, istoria, patriotismul, respectul față de limba națională și față de strămoșii noștri, omul și raportul cu Divinitatea, tema creației, a menirii omului de geniu. În clasele gimnaziale copiii sunt familiarizați cu diverse ipostaze ale liricii, de la lirica descriptivă prezentă în pastelurile lui V. Alecsandri, la lirica eului, întâlnită în scrierile lui M. Eminescu, L. Blaga, Arghezi, N. Stănescu, Sunt prezente în manualele de gimnaziu  lirica intimă, prin studiul doinei, al idilei, sau lirica socială, cu speciile odă, imn. Poeții regăsiți în manualele de gimnaziu sunt printre cei mai valoroși ai literaturii române, începând cu M. Eminescu, V. Alecsandri, N. Labiș,continuând cu  V. Voiculescu, T. Arghezi, L. Blaga, N. Stănescu. Timid, se încearcă în gimnaziu apropierea copiilor de lirica filozofică, prin scurte texte ce permit meditația asupra trăirilor general umane. Abia în liceu tinerii cunosc lirica filozofică, a marilor probleme existențiale, lirica măștilor, satira ca specie a liricii sociale,lirica obiectivă, dar și elemente ale liricii neomoderniste și postmoderniste. Printre creatorii studiați în liceu se numără desigur Eminescu, cu capodoperele sale (ex. Luceafărul, Scrisoarea I), dar și Al Macedonski, G. Bacovia, T. Arghezi (Psalmi, Testament…), L. Blaga, V. Voiculescu, N. Stănescu sau M. Cărtărescu.
Receptarea operei lirice de către tineri în contextul vremurilor actuale presupune apelul încă de la început la memoria afectivă a acestora, surprinderea mobilurilor afectiv-reflexive, filozofice, social-politice, estetice. Se urmărește prin studiul operei lirice, cultivarea valorilor estetice, a respectului față de limba strămoșească, față de eroi, figuri ilustre ale istoriei, cultivarea patriotismului prin texte sau a sentimentului religios.
Dorul de Basarabia, de România cea Mare, preocuparea pentru destinul trist, tragic al românilor este cultivat în sufletul tinerilor, prin recitarea în cadrul diverselor manifestări artistice a unor texte lirice definitorii pentru noi, chiar dacă nu sunt cuprinse în manualele școlare, cum ar fi ,,Doina” lui M. Eminescu sau poezii de-ale lui Gr. Vieru, Al. Mateevici, N. Crainic, A. Păunescu. Cel din urmă plângea suferința celor de peste Prut în ,,Basarabia pe cruce”: ,,Se urcă Basarabia pe cruce/Și cuie pentru ea se pregătesc/Și primăvara jertfe noi aduce/Și plânge iarăși neamul românesc.” Dascălul are menirea de a le prezenta tinerilor realitatea istorică ce a determinat atitudinea poeților într-un anumit moment. Astfel, dragostea de neam, credință și țară, este transpusă în versuri încă de demult. Suferința prilejuită de smulgerea din trupul țării a Basarabiei și Bucovinei apare la M. Eminescu, în celebra Doină: ,,De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a.”. Patriotismul, invocarea apărătorilor de neam și țară apare în Scrisoarea a III-a. În vremuri tulburi pentru noi, românii,  au existat poeți care au suferit pentru ideile lor naționaliste, pentru credința transpusă în versuri profunde. O astfel de trăire puternică a sentimentului patriotic și religios, ce a determinat chiar închiderea în închisoare ani îndelungați  am remarcat la N. Crainic sau la V. Voiculescu. Din păcate, astăzi, sentimentul patriotic la noi și-a mai pierdut din ardoare. Au suferit pentru ideile lor și alți poeți în vremea regimului ceaușist (Ana Blandiana, M. Dinescu). Pentru noi naționalismul este perimat, e mai mult o stare afișată la evenimente și mai puțin trăire. Câți dintre noi cei de astăzi am fi capabili de un astfel de sacrificiu pentru ideile noastre? Ne-am jertfi libertatea pentru un ideal, pentru dragostea de țară, pentru dorul de Basarabia sau pentru credința exprimată în versuri?
Studiind lirica din Basarabia, îmi permit să afirm că am observat, citind  creații ale poeților de peste Prut, că poeții de pe ambele maluri ale Prutului abordează aceleași trăiri general umane-iubirea, natura, Divinitatea, timpul. Se observă totuși că poezia patriotică a fraților de peste Prut nu și-a îndeplinit încă misiunea mobilizatoare și militantă.
Încă din 1911 Al. Mateevici observa în revista ,,Buletin eparhial al Chișinăului” că în Basarabia limba română este mai curată decât în România. Poetului basarabean punea acest fenomen pe seama influenței limbii bisericești, ce ar fi ocrotit limba de peste Prut de tendințele latinizante. Poeziile lui Alexei Mateevici impresionează prin trăire, evocând chipuri dragi, sfinte asemenea celui din ,,Mama” sau elogiind limba română în celebra ,,Limba noastră”.
De o valoare incontestabilă în Basarabia, dar și în România, este  poezia Leonidei Lari(1949-2011), militantă pentru reunirea Basarabiei cu România, fruntașă a Mișcării de Emancipare Națională din Basarabia 1988-1991, inițiatoarea ,,poeziei feministe”. Poezia celei ,,logodite cu Ștefan cel Mare” este axată pe două trăiri, lirica vizionară și patosul civic. De la viziunea romantică, poeta evoluează la poezia iubirii, apoi spre poezia metafizică. Este deschisă spre motivele poetice românești sau universale, crede în puterea poeziei de a răsturna false legi și adevăruri. Poezia cucerește prin vitalitate, ton ce trădează frământări interioare, dar și orientare spre folclor, prin legende, balade, mituri. Se observă esența versurilor sale, apropierea de Singurul, de Dumnezeu, ca la T. Arghezi sau la N. Crainic. Printre creațiile străbătute de fiorul destinului implacabil al basarabenilor amintesc: ,,De Patrie”, „La Putna”, „Fratelui român”, „La Iulia Alba”.
Un alt simbol al românismului este poetul, publicistul Dumitru Matcovski (1939-2013), cel ce și-a făcut destin din durerile și bucuriile basarabenilor. Opera sa apare într-o perioadă în care, în Basarabia, limba trebuia apărată de rusificare. Astfel poetul a promovat naționalismul moldovenesc, cel românesc nefiind permis. Publică în vremuri grele, în 1988, pentru prima dată ,,Doina” lui M. Eminescu. Lupta sa și a generației sale culminează în 1989, când limba moldovenească pe baza grafiei latine este declarată limbă oficială în Republica Sovietică Socialista Moldovenească. În același an poetul suferă un accident, dar este iubit de Divinitate și biruie moartea. Continuă să scrie cu același patos despre Basarabia ,,scumpă icoană în inimi purtată/ Trecută prin foc și prin sabie/furată, trădată mereu… lacrima neamului” cum afirma poetul, până în ziua morții.
Desigur nu trebuie uitat poetul Grigore Vieru (1935-2009), cel care dedică în volumul din 1963 („Numele tău”) cinci poezii unor personalități române (T. Arghezi, L. Blaga, Gr. Brâncuși, N. Labiș, M. Sorescu). Prin intermediul lui Gr. Vieru, anii 1973-1977 devin ani de cotitură ai relațiilor scriitorilor români de pe cele două maluri ale Prutului. Cu Gr. Vieru se rupe tăcerea dintre scriitori separați de Prut. În 1978 N. Stănescu scrie prefața volumului ,,Steaua de vineri” semnat de  Gr. Vieru. După ‘90 Gr. Vieru dobândește recunoașterea valorii liricii sale și în România. Amintesc printre temele scrierilor sale mama, natura, satul, limba, valorile spirituale și tradiționale ale românilor. Ascultați/citiți doar o singură poezie de-a lui Gr. Vieru - „În limba ta”- doar una și veți înțelege trăirile poeților basarabeni, atât de curate și de profunde.
Ca o concluzie a celor de mai sus, lectura operelor lirice  basarabene, ne umple inima de bunătate, de dorință de unificare, de spiritualitate, de respect pentru graiul strămoșesc și pentru valorile autentice ale românismului, de oriunde s-ar afla, aici sau peste Prut.
Să nu uităm, în Basarabia, la Chișinău, lupta continuă!  

Bibliografie:
1. Păcurari, O., -  Strategii didactice inovative, Editura Sigma, 2003.
2. România literară, internet, Civismul basarabean, I.Simuț
3. România literară, internet, Nici depozit, nici manifest, R.Voncu
4. Poeți basarabeni, wikipedia
5. L. Lari, Poezii
6. D. Matkovski, Poezii
7. Gr. Vieru, Poezii
8. A. Păunescu, Manifest pentru mileniul trei, Ed. Eminescu, București, 1986

Prof. Emilia-Mihaela Dumitrescu
Școala Gimnazială „Gabriel Marinescu”, Tigveni
(Postat februarie 2019)

• Prec
• Mai departe