escorte Panciu ieftine matrimoniale Balan fete matrimoniale Sarmasu online barbati singuri matrimoniale Sannicolau Mare zona iulius mall curve lux Giurgiu videochat Oltenita raid Popesti-Leordeni matrimoniale anunturi erotice Berca dame matrimoniale crestine Vulcan publi24 Liesti femei ea pentru el Sarichioi escorte Vidra forum publi Deva dating Dragalina ofer sex Amara matrimoniale Slatina cu poza femei pentru barbati Petrila cuplu bi Vorona Teodoru sex oral Saveni curve din Focsani femei fete din Buruenesti anunturi curve fete Targu Jiu chat swinger Urziceni fetele din Stefanesti matrimoniale Salcea cuget liber publi24 escorte Costesti raid matrimoniale Scheia matrimoniale online Deva fete ieftine Chiajna matrimoniale Cernavoda publitim placere ro Barcanesti como gravar videos do youtube no mac gay young date night in Maastricht apple rastrea y} 4 x~p{}r }u

timSintagma „ Caragiale - contemporanul nostru” reflectă actualitatea operei scriitorului, care a creat cele mai multe tipuri din literatura română. Într-o capodoperă cum este „O scrisoare pierdută”, apare imaginea unei lumi de carnaval, ridicolă, o lume a automatismelor, a ambiţiilor şi a orgoliilor nejustificate şi exacerbate.

Receptarea critică a operei lui Caragiale a cunoscut un traseu sinuos de-a lungul timpului şi a produs numeroase divergenţe în încercarea de a defini viziunea sa asupra omului.
Dintr-o anumită perspectivă, deşi este frământată de conflicte numeroase, lumea lui Caragiale are un aspect paradiziac, în sensul că personajele sunt lipsite de „problematici interne” (Mihail Ralea), nu percep dureros eşecul, nu se schimbă şi nu evoluează. Privit din alt unghi, universul lui Caragiale „colecţie de imbecili, de imorali, de automaţi ai unei singure formule”( Eugen Lovinescu) se înfăţişează cititorului „întristător ca un spital de infirmităţi morale şi intelectuale.” (E. Lovinescu).
Despre teatrul lui Caragiale s-a spus că este „nonpsihologic”, pentru că personajele nu au adâncimea sufletească specifică omului în general. Cititorul nu găseşte în personaje acele mişcări sufleteşti cu care l-a obişnuit teatrul tradiţional, de aceea se poate spune că „ stilul popular şi grotesc al comediei sale este prin el însuşi antipsihologic”.
(I. Constentinescu)
Opera lui Caragiale este fidelă principiilor promovate de societatea culturală  „Junimea” şi esteticii realismului. În spiritul junimist, marele dramaturg găseşte propice dezvoltării plenare a spiritului critic, a gustului pentru clasic şi al ironiei usturătoare. Viziunea lui despre lume şi societate coincide cu cea a lui Titu Maiorescu, care formulează teoria formelor fără fond: „Avem politică şi ştiinţă, avem jurnale şi academii, avem şcoli şi literatură,avem muzee, conservatori, avem chiar o constituţie. Dar, în realitate, toate acestea sunt producţiuni moarte, pretenţii fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr, şi astfel cultura claselor mai înalte ale românilor este nulă şi fără valoare.”
Lucrările lui Caragiale sunt originale; comediile sale pun în evidenţă tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor.
„Ce lume, ce lume!” zise prefectul Tipătescu şi aşa zicem şi noi când prindem de veste că este în adevăr o parte a lumii reale ce ni se desfăşoară astfel înaintea ochilor, I. L. Caragiale ne arată realitatea din partea ei comică.
Pornind de la propria afirmaţie, aceea că „nimic nu arde mai rău pe ticăloşi decât râsul”, adept al perceptului clasic „ridendo castigat mores” (râsul îndreaptă moravurile), Caragiale îşi iubeşte personajele cu patimă, îi e dragă lumea aceea degradată, care-i dă posibilitatea să ridiculizeze, să ironizeze, de aceea spectatorii, cititorii iubesc la rândul lor personajele lui Caragiale; multe din replicile lor îşi găsesc şi astăzi actualitatea, întrucât ele nu şi-au pierdut deloc sensul şi esenţa. Zaharia Trahanache, constată atunci când prestigiul şi reputaţia lui sunt în pericol: „A, ce coruptă societate, nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul.”.
Eroii lui Caragiale sunt construiţi şi pe un defect general - uman care le conferă valoare de „ prototipuri” negative, „ personaje reduse la scheme morale abstracte, cu simplă funcţionalitate comică”. ( Adrian Marino). Criticul I. Constantinescu remarcă faptul că „în cazul celor mai importante figuri comice, Caragiale păstrează foarte puţin din structura tipului tradiţional. Prin distrugerea unităţii personajului şi a umanităţii lui, prin crearea omului dezorientat în afara vieţii morale, cu comportament discontinuu, al omului fără calităţi, dramaturgul român este unul dintre creatorii structurii eroului farsei moderne.”
Spre deosebire de eroii comediei clasice care se „se amuzau adesea, imaginând absurdităţi”, personajele caragialeşti, afirmă criticul „au pierdut facultatea jocului: aglomerările de confuzii, incoerenţele, delirul verbal sunt modalitatea lor de a comunica; ei nu au conştiinţa că au pierdut controlul asupra cuvintelor şi totodată, contactul adevărat cu lucrurile”.
Din această perspectivă a receptării contemporanilor, I. L. Caragiale este un scriitor foarte actual, creator al farsei moderne şi un neîntrecut pictor al unei lumi în derivă morală.
Deosebirea între Caragiale şi urmaşii săi rezidă în faptul că primul nu a fost niciodată cenzurat, în schimb ceilalţi da. De aici un efect imediat: cotidianul dobândeşte valori diferite, există la Caragiale un cotidian euforizat de delirante mutaţii de climat şi de frenezia încurcăturilor de tot felul.
Subiectele lui Caragiale conţin toate sugestiile posibile, exact graţie însuşirii că au o poetică a realului pe cât şi una a coruperii acestuia de către toate puterile tulburi, degradante ale acestui spaţiu iresponsabil, generator de mitocănie, de murdărie, dar şi de relaxare, de duioşie, de care cotidianul nu duce lipsă.
Sociabilitatea lui Caragiale este proverbială; şi-a risipit viaţa în conversaţii uluitoare, în presă, bodegă şi cafenea trăind alături de eroii lui din proză şi comedii, iubind pe imbecili şi pe umanii lui semeni în toate slăbiciunile. Caragiale acceptă morala practică a vieţii, filosofia instinctului care conservă pe om şi-l fereşte de dramele conştiinţei, adaptabilitatea absolutului, care oferă plăceri elementare.
Prin vocaţia fondatoare în tehnica naraţiei umoristice, Caragiale iese la rampă braţ la braţ cu Moliere şi Goldoni, cu Gogol şi Swift. Lucrul acesta aveam datoria să îl afirm. Nu uit că, înainte ca tenebrele să-l înghită, Dumnezeul lui Caragiale s-a numit râsul. Fragil, plânsul ca formă de consolare l-a eliberat. Râsul însă da, l-a salvat întru eternitate, ca o campanie fără vârstă şi fără stăpâni.
Ştefan Cazimir spunea foarte frumos referitor la Caragiale: „Perenitatea lui Caragiale decurge, mai presus de toate, din însuşirea sa de mare creator. În felul nostru de a recepta anumite aspecte ale vieţii, şi îndeosebi în modul nostru de a percepe și gusta comicul, pecetea lui Caragiale se face simţită în permanenţă.”
Există un Caragiale înainte de Caragiale în România, un Caragiale etern şi un Caragiale al lumii; la diverse campanii de pretutindeni, pe la Consiliul Europei cu teme farfuridiene despre Europa şi despre lumina care vine după întunericul trecut, încât îmi face iluzia că dacă nu reuşim să intrăm în Europa cu performanţa noastră sobră, monumentală, precisă, o să reuşim pe bază de Caragiale, printr-un fel de consubstanţialitate cu caragialitatea lumii.
Am fost predestinaţi să-l avem pe Caragiale?
La întrebarea aceasta, oricât ar părea de ciudat, nu ştiu să răspund, deşi am încercat să avansez un număr mare de argumente credibile. Aşa că mă mulţumesc să constat rolul decisiv al marelui scriitor, măcar preventiv, deşi nu suficient.

Bibliografie
1) Şt. Cazimir, Nu numai Caragiale, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1984;
2) I. Constantinescu, Caragiale şi începuturile teatrului european modern, Editura Minerva, Bucureşti, 1974;
3) T. Maiorescu, Critice, Editura Pentru Literatură, 1966;
4) H. Zalis, Scriitori români contemporani, ( ediţie comentată), Editura Recif, Cluj, 1994.

Prof. Fortini Simona
Prof. Ionescu Virginia
Liceul  Teoretic „Ion Barbu” Piteşti
(Postat februarie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top