- studiu de specialitate -
Actul de la 1 Decembrie 1918, prin care românii s-au unit, rămâne poate cea mai importantă pagină de istorie românească. Acest act, care a dus la desăvârșirea unității naționale, este semnificativ prin faptul că marele eveniment istoric nu este opera unui om politic, partid sau guvern, ci reprezintă prin excelență fapta întregii națiuni române, așa cum s-a exprimat prin actul semnat la Alba Iulia.

Românii, oriunde s-au găsit, în acel an de grație 1918, au militat din răsputeri, prin recunoașterea acestei realități istorice: poporul român este chemat la Unire. Au acționat și românii care în acel moment se aflau în afara granițelor țării, care erau animați de același entuziasm ca și frații din vechile provincii istorice. Documentele vremii menționau, înainte de 1918, că trăiau în jur de câteva mii de români în Italia. Acest număr se explică mai ales prin consecințele aduse de izbucnirea în Italia Primului Război Mondial. O serie de patrioți români din Vechiul Regat s-au îndreptat în acea vreme spre Italia, nemulțumiți fiind de Armistițiul de la Focșani, din decembrie 1917, și Pacea de la București din mai 1918. Mulți români aflați în Italia proveneau mai ales din Transilvania, și într-o măsură mai redusă din celelalte ținuturi românești.
Se știe ca o dată cu declanșarea Primului Război Mondial, zeci de mii de români au fost mobilizați în armata austro-ungară și mulți dintre ei trimiși pe frontul italian. Cu toții, nu aveau nici cel mai mic interes să lupte pentru victoria Puterilor Centrale, căci contravenea idealului unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat.
Astfel, din mărturiile vremii rezultă că foarte mulți soldați, ofițeri au dezertat, încât la sfârșitul războiului în Italia era un mare număr de prizonieri români, împrăștiați prin diverse lagăre. O mare parte a lor, a cerut autorităților italiene aprobarea înscrierii în unități militare care să lupte pentru eliberarea Transilvaniei și Bucovinei.
În cursul anului 1918, românii din Italia au început pregătirea unor manifestări în care să facă cunoscut idealul lor. Astfel, la Roma s-a constituit și un organism central: “Comitetul de acțiune al românilor din Transilvania, Banat și Bucovina”, al cărui președinte era Simion Mândrescu. Organisme similare se înființaseră și în alte țări europene. S-au constituit organizații și comitete speciale - “Pro-Romeni” și “Pro-Romania”, care cuprindeau un mare număr de personalități politice, științifice și culturale italiene. Împreună, românii și italienii au organizat o serie de întruniri publice în care exprimau dezideratul libertății și independenței națiunii române. O serie de reuniuni publice au avut loc la Roma, Milano, Torino, Genova.
Un moment important a fost “Congresul națiunilor subjugate”, desfășurat la Roma, unde a participat și o delegație românească. Comitetul românesc, format din 16 persoane, a fost recunoscut de guvernul italian ca unic reprezentant pe teritoriul Italiei al intereselor legitime ale tuturor românilor. Rezultatul bunei colaborări româno-italiene în acel timp a fost și Adunarea populară din data de 15 august 1918, desfășurată la Roma, în Forul lui Traian. La ea au participat delegați din 20 de orașe italiene și 60 de asociații patriotice, reprezentanți ai guvernului, personalități, mii de oameni.
Presa italiană a vremii a consacrat spații largi acestei mari manifestări. Ziarul italian: “Il Messaggero” scria pe seama acestui eveniment: “Manifestarea în onoarea României a fost, într-adevăr, impozantă” (…), “o demonstrație de încredere și de nădejde în destinul acestui popor eroic atât de încercat (…)”
Paralel, s-au materializat eforturile legate de constituirea unor unități militare românești pe teritoriul italian, existând o strânsă colaborare a comisiei speciale a prizonierilor de război cu ministerul de resort. Astfel, s-a aprobat ca un număr de ofițeri și gradați români să fie concentrați într-o tabără specială, în orașul Cittaducale din regiunea Lazio, pentru a fi instruiți în vederea constituirii unor unități militare române, aflate sub directa autoritate a comandamentului suprem italian. S-a constituit, pe 16 iunie 1918, și “Legiunea românilor în Italia”, grație colaborării profesorului Mândrescu, principelui Dimitrie Ghica și interesul exprimat direct de către Vittorio Zuppelli, ministrul de război italian. Sediul acestei unități era la Avezzano, în orașul italian Abruzzo. O dată cu sfârșitul războiului s-au constituit în spațiul italian alte două regimente românești, “Horia” și “Cloșca”, regimente care nu au mai acționat, dat fiind finalul primei conflagrații mondiale, care pentru români a adus încununarea Unirii.

Dir. Prof. drd. Procopiu Bianca Cristina
Prof. Gugiu Cornel
Colegiul Tehnic „Armand Călinescu”
(Postat aprilie 2018)

• Prec
• Mai departe