Studiu de specialitate
21,,Polisemia reprezintă capacitatea majorității cuvintelor din limbile naturale de a avea mai multe sensuri.” (A. Bidu-Vrânceanu, N. Forăscu-L.R.C.-Lexicul, 2005, pag. 47)
Observând raporturile stabilite între forma cuvântului și sensul acestuia, discutăm despre ,,polisemia sau omonimia, când două sau mai multe cuvinte se pronunță identic, au același complex sonor, dar sunt diferite ca sens” (Ghe. Bănică, M. Mocanu, L.R.C.-Vocabularul, 2005, pag.19).

Polisemia și omonimia aparent ilustrează aceeași situație (același corp fonetic trimite la mai multe sensuri). În realitate, există diferențe majore între cele două categorii semantice. Dacă pentru polisemie, între sensurile cuvântului polisemantic este obligatorie existența cel puțin a unui sem comun, justificat printr-un procedeu semantic, pentru omonime, corpuri fonetice identice nu au un sem comun. Putem defini polisemia ,,capacitatea cuvântului de a avea mai multe sensur” (Ghe. Bănică, op. cit. , pag. 20). Ex: ochi-organ al vederii, ochi de apă, ochi de geam, laț, ouă ochi). De asemenea, cuvântul omonim este un cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau alte cuvinte de care diferă ca sens și ca origine. (Ex: liliac-plantă, liliac-mamiferul)” (Ghe. Bănică, op. cit. , pag. 21).
Polisemia este socotită un fapt firesc în limbă, rezultat al evoluției limbii, pe când omonimia este un ,,accident” în limbă, un fenomen cu consecințe negative ce îngreunează comunicarea și determină confuzii. La baza polisemiei stă asemănarea: brațul, cotul râului-rezultate din comparația cu o situație cunoscută, ulterior aceste metafore s-au lexicalizat, devenind ,,metafore tocite”, ca și trei-frați –pătați, poalele munților, urechea acului, etc.
Polisemia este un proces continuu. Datorită prezenței unui sem comun, sau altfel spus, posibilității stabilirii legăturii semantice dintre sensurile cuvântului polisemantic, cuvântul polisemantic se trece la același articol de dicționar, în timp ce omonimele se trec la articole diferite, întrucât pentru omonime este imposibilă identificarea legăturii semantice între sensuri.
Polisemia se studiază din perspectivă diacronică (analiza sensurilor unui cuvânt în timp), dar și diacronic (analiza relației dintre sensurile unui cuvânt într-o anumită perioadă de timp). Cercetătorii sunt de acord, că din sensul principal-denotativ al unui cuvânt, se dezvoltă mai apoi sensurile secundare-conotative.
Pornind de la ideea că orice cuvânt are un sens denotativ, putem afirma că există cuvinte doar cu sens denotativ (termeni specializați, ex.: acromatic, ovipar). Cele mai multe cuvinte au însă sens denotativ, dar și sensuri conotative, figurate, legate de regulă de anumite contexte (ex.: ,,Jocul de-a v-ați ascunselea-moartea la T. Arghezi). O sursă a polisemiei sunt sensurile conotative, realizate prin tropi:
# tropi de un singur cuvânt (metonimie) - raport calitativ, ex.: Diesel, ,,are cap de inginer” „are nas fin” , havană, șampanie;
# tropi de mai multe cuvinte (sinecdocă) - raport cantitativ, ex.:,, a da o pâine cuiva”, „țara turcului”, „un Eminescu”, „bătrânețile cuiva”.
# prin analogie (metaforă): toporaș (floarea), mărul lui Adam, vatra satului, pui de somn, a-i sări muștarul etc.
Metafora apare pe baza unei asemănări oricât de mică, oricât de independentă, producându-se schimbarea numelui unui obiect cu altul. Trebuie amintit însă că un cuvânt poate fi folosit cu sensul figurat doar dacă în limbă se folosește și sensul propriu.
Metaforele s-au grupat (unele) în adevărate serii derivative (pentru cuvintele: cap-tigvă, dovleac, tărtăcuță etc; gură-moară, cioc, plisc, bot etc; a plânge-a se smiorcăi, a miorlăi, a bâzâi etc), dar au apărut și combinații comice, de la ,,a trage purceaua de coadă” la ,,a trage prepelița de coadă”.
Alte surse ale polisemiei sunt:
# alunecările, deplasările de sens (masă-presă-birou)
# elipsa (vinete-roșii)
# polarizarea (a învăța pe cineva/ceva)
# influența străină (calcul-lume, lumină/univers)
# tabuul (necuratul)
# eufemismul (răutăcios-malițios)
# disfemismul (femeie proastă-gâscă)
# etimologia popular (râs-animal/zâmbet)
Pentru limbă, polisemia are un efect benefic, determinând economie lingvistică și adăugând expresivitate.
În studiul și înțelegerea cuvintelor polisemantice de către elevi este importantă stabilirea constantei semantice, dar și identificarea elementelor ce diferențiază fiecare sens al cuvântului polisemantic.

Bibliografie
1. Gheorghe Bănică, Marian Mocanu – Limba română contemporană, vocabularul, paradigme, 2005
2. Angela Bidu-Vrânceanu, Narcisa Forăscu – Limba română contemporană, lexicul, Humanitas, 2005
3. Adriana Stoichițoiu-Ichim – Curs lexicologie-semantică, Universitatea București, 2007

Prof. Dumitrescu Emilia Mihaela
Școala Gimnazială “Gabriel Marinescu” Tigveni
(Postat martie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top