18Prin timp liber înțelegem acea unitate de timp creată sau rămasă după realizarea activităților din programul școlar și de acasă, folosită de fiecare copil după voia si priceperea lui.
Efectuarea orelor de curs, activitățile extrașcolare, temele, trebuințele personale, activitățile gospodărești, activitățile cu caracter neprevăzut ocupa cea mai mare parte a timpului. De aceea trebuie discernământ la alegerea pentru copil a altor activități suplimentare cu caracter permanent (instrument muzical, limbi străine, balet, dans etc.), pentru a nu aglomera excesiv copilul. E bine să ținem cont de preferințele și pasiunile lui pentru aceste activități.

La vârsta școlară mică, copilul poate fi dirijat în folosirea timpului liber pentru activități relaxante dar și utile.
Timpul liber al copilului ar putea fi folosit pentru a-l ajuta în dezvoltarea lui fizică, psihică, socială, cognitivă, relațională.
Lectura diferențiază oamenii, în timp ce televizorul îi uniformizează. Calculatorul este bun la nivel informativ, uneori recreativ, dar excesul dăunează (afectarea vederii, lipsa comunicării reale și a socializării, riscul creării unei lumi personale la nivel virtual și retragerea din lumea reală).
Mișcarea în aer liber dezvoltă deprinderi de viață sănătoasă și echilibrată.
Jocul trebuie să ocupe un loc important. Este activitatea cea mai iubită de copii care a pierdut poziția de activitate fundamentală în fața învățării, dar a rămas o activitate complementară.
Timpul liber al vacanțelor este croit în general de familie pentru evenimentele importante (excursii, vizite, drumeții, concerte, sporturi, tabere, concedii etc).
Până la finalul grădiniței copilul este dependent de prezența părinților în organizarea timpului liber…Vârsta școlară permite copilului să aibă activități independente de aceștia în timpul său liber (activități împreună cu colegii, în școală sau în afara ei, drumeții, excursii, spectacole, competiții ). Cu toate acestea este bine să nu uitam că fiecare copil are nevoie de prezența părinților săi și în activitățile timpului liber.
Acestea permit dezvoltarea și întărirea relațiilor dintre părinți și copil. Se detașează de subiectele impuse (școală, masă, orar) și pot aborda diferite subiecte.
Natura oferă modalități multiple de folosire a timpului liber în funcție de anotimp. O plimbare în pădure, o ieșire în parc, o deplasare la pista de biciclete, la patinoar, la bazinul de înot sunt doar câteva lucruri care ar putea ocupa timpul liber al copilului. Ar putea fi însoțit de părinți, de prieteni și colegi și de ce nu singur, uneori, dacă vârsta îi permite (își va largi treptat cercul de prieteni).
Educația fizică, privită ca disciplină de învățământ, ajută copilul în dezvoltarea lui armonioasă. Aceasta ar trebui continuată cu o educație sportivă care aplică tehnicile învățate: mersul, alergarea, săritura, apărarea etc. Sportul implică noțiunea de competiție și are o valoare educativă incontestabilă. Cultivă voința, atenția, disciplina, dorința de perfecțiune, formează caracterul.
Locurile de joaca special amenajate sunt adevărate locuri de socializare și oferă multiple activități.

Prof. înv. primar Iordache Lucia-Ștefania
Școala Valea Iașului
(Postat martie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top