16Formarea morală a copiilor constituie un sistem extrem de complex, ce se produce sub influenţa a numeroşi termeni ai mediului socio-cultural şi în sistemul relaţiilor dintre copil şi adult, care se statorniceşte în primii ani în familie, apoi în grădiniţă şi în şcoală, iar mai târziu în viaţa de zi cu zi.

Copilul de vârstă preşcolară se află în perioada premergătoare gândirii logice autentice, specifice maturizării cognitive. El operează cu noţiuni morale de nivel elementar, tânjind spre generalizarea definirii lor, prin cuantumul experienţial cognitiv, afectiv şi moral căpătat mai ales pe perioada preşcolarităţii.
În primul rând este de remarcat faptul că elementul cognitiv prezintă o importanţă deosebită pentru înţelegerea conţinutului noţiunilor morale, deoarece cuprinde ansamblul de imagini mintale,de reprezentări şi noţiuni precum şi judecăţi morale. Toate aceste procese de cunoaştere reflectă în mintea copilului normele şi regulile social-morale. Acestea nu îi apar copilului sub o formă raţională, ci în procesul comportamentelor de interacţiune cu cei din jur.
Însă, aşa cum arăta Dumitru Salade, ,,elementul cognitiv nu poate determina, prin el însuşi, conduita morală, deşi este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, după cum elementul afectiv nu este suficient pentru a determina însuşirea normei morale.”
Deci, alături de domeniul cognitiv, în formarea morală a copiilor un rol important îl are şi domeniul afectiv, care încorporează întreaga gamă de trăire naţională valorizate din punct de vedere etic. Şi aceste procese afective se dezvoltă în procesul relaţiilor interpersonale dintre copil şi adult. Imitând modelele comportamentului afectiv, copilul învaţă să simtă milă, solicitudine, ruşine când nu spune adevărul şi nu e sincer, politeţea, bunăvoinţa, compasiunea la suferinţele altora etc. Socializarea afectivă a copilului se produce în strânsă unitate cu dezvoltarea lui cognitivă. Pentru a trai în mod real sentimentul de milă, sentimentul respectului, adevărului etc., copilul trebuie să înţeleagă ce reprezintă valorile morale respective-dreptatea, adevărul, cinstea. Are loc ceea ce Jean Piaget numeşte decentrarea copilului spre adult, de la Ego spre Alter, de la elementul subiectiv spre cel obiectiv.
În sfârşit, cea de-a treia componentă a formării morale implică modelarea comportamentului social-moral al copilului. Nu este suficient ca preşcolarul să ştie ce este „bine ” şi ce este „rău”, ce este ,,permis” şi ce este ,,interzis”, ci este necesar să aplice în practică ceea ce ştie că este corect, cinstit , onest, echitabil etc.
În vederea stabilirii gradului de înţelegere a noţiunilor morale de către copiii preşcolari se pot aplica o serie de teste psiho-pedagogice descrise în revistele de specialitate.
Activitatea nr. 1
Una dintre activităţile care contribuie la înţelegerea noţiunilor morale este convorbirea  cu conţinut etic.
În convorbirea ,,O faptă bună ” se porneşte de la trei povestiri scurte, expuse copiilor de către educatoare. Primele două prezintă faptele bune ale unor copii, iar a treia o faptă reprobabilă.
Prima povestire se referă la un copil, Ionel, care găsind lângă un copac un pui de vrabie ce piuia jalnic, l-a luat în mână, s-a uitat cu atenţie la el şi a văzut că are aripa ruptă. El îl ia şi îl duce acasă unde îl îngrijeşte până când aripa i se vindecă şi poate iarăşi să zboare.
După expunerea povestirii se trece la analiza acesteia punându-se întrebările:
- De ce piuia puişorul căzut?
- Cum se simţea el?
- Ce a făcut Ionel?
Apoi se trece la analiza faptelor:
- A făcut bine Ionel că l-a luat şi l-a dus acasă?
- De ce credeţi că Ionel a făcut bine?
Motivaţia, din răspunsurile copiilor, oglindea doar în aparenţă nota de generalizare pe care o crea de fapt întrebarea. În realitate ea era o enumerare a faptelor descrise: ,,A făcut bine că l-a mângâiat”, ,,că l-a îngrijit”, ,,că l-a luat de jos”. Întrebarea „Ce s-ar fi întâmplat dacă nu l-ar fi ridicat ?” determină înţelegerea esenţei problemei, a legăturii existente între acţiunea întreprinsă şi consecinţele ei. Copiii răspund: ,, Ar fi murit de foame”, ,,L-ar fi mâncat pisica”, ,,Ar fi călcat cineva pe el”. Revenind la întrebarea ,,De ce spunem că Ionel a făcut bine?”, copiii dau un răspuns adecvat: ,,A făcut bine pentru că nu l-a lăsat să moară”, ,,l-a scăpat de pisică”, ,,i-a îngrijit aripa ca să poată zbura din nou”.
Analiza faptelor îi pune pe copii în situaţia de a face legătura între fapte şi acţiune, dar mai ales să exprime judecăţile făcute.
Pentru a le da noţiunea de ,,faptă bună”, se pune întrebarea: ,,Cum numim fapta lui Ionel?”, ,,Dacă  ştiu că el a făcut bine ? ”, copiii răspund: ,,O faptă bună”, ceea ce duce treptat la înţelegerea sensului acestor cuvinte.
Acelaşi procedeu se foloseşte şi în analiza celei de-a doua povestiri, în care se relatează despre ajutorul pe care l-a dat Nicuşor unei bătrâne ce nu putea să ducă nişte lemne din pădure cu care să-şi încălzească casa. Prin relatarea celor două povestiri sunt prezentate copiilor fapte bune, demne de urmat în comportarea lor.
Ultima povestire scoate în evidenţă fapta reprobabilă a unui băiat care, în loc s-o ajute pe fetiţa care a căzut şi s-a lovit, a mers mai departe nepăsător. Analizând şi această situaţie, copiii reuşesc, pe baza deosebirilor existente între fapte, să conchidă că acel băieţel a făcut o faptă rea. Răspunsurile la întrebarea ,,De ce spuneţi că este o faptă rea?” dovedesc aceasta: ,,A făcut o faptă rea că nu a ajutat-o să se ridice”, ,,că nu a îngrijit-o”.
Datorită formării celor două noţiuni, pe baza evidenţierii însuşirilor esenţiale, care au loc în timpul analizării situaţiilor problemă, şi a verbalizărilor, are loc şi sistematizarea lor. Întrebarea ,,Ce fel de fapte cunoaşteţi?” îi obligă  pe copii să stabilească raporturile cele mai importante între aceste noţiuni şi să clasifice: ,,Cunoaştem fapte bune şi fapte rele”.
Pentru a vedea dacă toţi copiii şi-au însuşit, au înţeles conţinutul noţiunii de faptă rea şi faptă bună, le este dirijată gândirea de la general la particular prin întrebările: ,,Când spunem că facem o faptă bună” şi ,,Când spunem că facem o faptă rea?”. Răspunsurile primite sunt: ,,Facem o faptă bună când îi facem bine cuiva”, ,,când nu lăsăm pe cineva să moară“, ,,când îi dăm ceva cuiva”, ,,când ajutăm copiii mici”, ,,când ajutăm pe mama”, ,,când ajutăm bătrânii “, sau facem o faptă rea ,,când supărăm pe tata, pe mama…”, ,,când necăjim copiii mici“, ,,când nu dăm ceva unui coleg atunci când ne cere” etc., confirmă însuşirea, înţelegerea conţinutului acestor noţiuni.

Prof. înv. preșcolar: Hărțogeanu  Georgeta Neluța
Școala Gimnazială Dîrmănești                                  
(Postat martie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top