04Este de necontestat faptul că şcoala pregăteşte elevul pentru viaţa în care urmează să intre, pentru îndeplinirea rolului său în societate, în muncă, pentru a-şi face datoria faţă de el şi faţă de societate, de familie. A fi „un bun cetăţean” înseamnă a avea iniţiativă şi a întreprinde pe cont propriu acţiuni care pot conduce la optimizarea şi progresul vieţii sociale, a-ţi asuma răspunderi şi obligaţii care să vină în sprijinul satisfacerii unor nevoi sociale generale. Dacă viitorii cetăţeni nu vor intra în viaţă responsabili, înarmaţi cu pregătirea necesară, vor fi victime ale nepregătirilor, vor suferi!

În România, tinerii sunt supuşi unor procese intense de învăţare, uneori cu informaţii redundante sau caduce, presărate cu examene dificile, începând cu şcoala generală, continuând cu liceul şi facultatea. Uneori, profesorii înşişi se află în imposibilitatea de a transmite tinerilor discipoli informaţii noi sau cu aplicabilitate practică, deoarece la rândul lor nu au avut parte niciodată de training-uri în companii sau institute de cercetare aplicativă, unde ar fi putut lua pulsul vieţii reale şi învăţa cum se structurează un proiect, cum se monitorizează, cum se aduce la îndeplinire la parametrii propuşi.
De multe ori, absolvenţii de studii superioare au nişte idei vagi în legătură cu domeniul studiat, au acumulat multe cunoştinţe teoretice, dar nu îşi dau seama exact cum ar putea folosi diploma pentru care au trudit câţiva ani buni. Ei cunosc teorii şi axiome, dar habar nu au care le este adevărata capacitate de învăţare, de adaptare la mediu, de cooperare cu membrii unei echipe, care le sunt talentele ascunse. Uneori, unii studenţi îşi aleg viitoarea carieră doar pe criterii financiare, chiar dacă nu au pasiune sau măcar înclinaţii pentru domeniul pentru care se pregătesc. Urmarea: nişte adulţi plafonaţi, nefericiţi, care muncesc din greu ca să îşi câştige pâinea cea de toate zilele şi cărora profesia nu le oferă prea multe satisfacţii.
Astfel, se pune întrebarea firească „De la cine să înveţe acești tineri studenți  sau absolvenți secretele meseriei?”
În multe ţări, cu veche tradiţie universitară, funcţionează de mulţi ani cu succes ceea ce se numeşte „mentorat”. Instituţia mentoratului este una dintre cele mai vechi, dacă ne amintim de rolul pe care l-a avut Socrate în formarea lui Platon, a acestuia asupra lui Aristotel, care i-a frecventat celebra Academie din Atena, devenind mai târziu perceptorul lui Alexandru Macedon.
Mentoratul reflectă o relaţionare specială între mentorul care are mai multă experienţă, dornic şi capabil să ofere sprijin, consiliere şi un partener mai tânăr şi mai puţin experimentat (discipol), de regulă nou venit într-o organizaţie.
Mentorul acţionează ca un sfătuitor, chiar prieten, ca un profesionist recunoscut ce îşi oferă experienţa de viaţă şi profesională pentru a-l ajuta pe discipolul său să îşi depăşească dilemele, să obţină suport tehnic, să îl motiveze prin perspective de viitor realiste. Misiunea mentorului este una complexă, ea fiind una socială, morală şi de dezvoltare profesională. Astfel, mentorul este chemat să îl consilieze, să îl susţină din punct de vedere psihologic, să îl integreze pe discipol în mediul universitar sau corporatist, să îl prezinte colegilor, să îl ghideze în ceea ce priveşte valorile, normele sociale sau tabuurile, să îl pună în temă cu privire la stilul de lucru al altor profesori sau cu problemele celorlalţi membri ai grupului, ai cercului ştiinţific.
Totodată, îl poate ajuta pe discipol din punct de vedere informaţional prin oferirea sau indicarea de surse bibliografice (cărţi, manuale, articole, surse web), prin indicarea de posibile surse de finanţare pentru ideile lui, prin ajutorul pe care i-l poate da în a-i forma deprinderi practice (prin laboratoare, lucrul împreună la un proiect). De asemenea, mentorul îi poate stimula acestuia creativitatea prin a-l pune în situaţii provocatoare, încurajându-l, spre exemplu, să participe la sesiuni de comunicări ştiinţifice, la concursuri. Discipolul are şansa de a pune întrebări, a-şi exprima îngrijorările, de a observa într-un mediu care îi conferă siguranţă şi încredere felul în care lucrează un expert, un profesionist.
În unele state membre ale Uniunii Europene, sistemul de învăţământ este mai avansat în privinţa implementării unui atare stil de educație și formare profesională continuă, în timp ce în alte state membre sistemul de învăţământ este prea puţin pregătit pentru o astfel de abordare. Implementarea și în țara noastră a unor activități de mentoring, a unor programe de mentorat formalizat, reprezintă un mare pas înainte în orientarea educației spre formarea continuă, spre pregătirea indivizilor pentru ca aceştia să devină persoane care învaţă pe tot parcursul vieţii, echipându-i cu abilităţi de învăţare încă din învăţământul primar.

Prof. înv. primar Nadia Pantazică
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești
(Postat martie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top