03Diferenţierea instruirii prin intermediul metodologiei didactice constă în adoptarea unor modalităţi de lucru variate, conjugate, cu conţinuturi nuanţate, toate în măsura în care se manifestă diferenţe individuale între elevii aceleiaşi clase.
În acest sens, două tehnici devin tot mai des utilizate: activitatea pe grupe de elevi şi învăţământul individualizat.

Aceste două forme au şi trăsături comune care se referă la faptul că clasa este împărţită pe grupe de nivel (între 2-4 grupe). Această împărţire nu este definitivă, fixă şi nu este aceeaşi pentru toate obiectele de studiu. Grupele trebuie să fie mobile, flexibile si permeabile. De asemenea, activitatea pe grupe alternează cu activitatea frontală, astfel încât nu sunt tulburate relaţiile dintre elevi şi nu este diminuată coeziunea colectivului. Astfel, mobilitatea elevilor de la o grupă la alta devine un stimulent în dorinţa continuă de a se autodepăşi şi în acelaşi timp previne şi efectul neplăcut al “clasificării şi etalonării elevilor”.
Practica frecvent întâlnită în şcoală este de a considera clasa ca o formaţiune omogenă de elevi şi de a o trata în consecinţă uniform-modelator, luând drept punct de reper aşa numitul “elev mediu”, care din punct de vedere al particularităţilor psihico-fizice, al ritmului de dezvoltare al proceselor cognitive, morale, afective, voliționale, în realitate nu există.
Într-adevăr, întâlnim frecvent ”elevi mediocri” din punct de vedere al pregătirii în raport cu colectivul clasei. Orientarea în desfăşurarea procesului de învăţământ după această categorie ar face ca rezolvarea sarcinilor să fie uşoară pentru elevii buni şi grea pentru elevii slabi. Din această cauză elevii se plictisesc, sunt dezinteresaţi de activitate, alţii nu reuşesc să ţină pasul. În acest fel, nici una dintre categoriile de elevi nu beneficiază de condiţii favorabile pentru a fi stimulată dezvoltarea şi pregătirea sa în funcţie de potenţialul de care dispune. O asemenea deficienţă poate fi corectată numai prin activitatea diferenţiată, corespunzătoare particularităţilor fiecărui elev.
Se cere o îmbinare permanentă – realizată cu măsură şi tact pedagogic – a tratării diferenţiate a elevilor în contextul activităţii frontale cu întregul colectiv al clasei. În acest sens “stabilirea unor sarcini diferenţiate pe grupe de elevi sau individuale (concretizate în diverse procedee, forme şi tehnici) prin care să se favorizeze fiecărui elev o învăţare activă şi temeinică desfăşurată la cel mai înalt nivel al posibilităţilor sale, reprezintă calea cea mai eficientă de asigurare a reuşitei şcolare”
În timpul lecţiei trebuie să se intensifice munca cu elevii care preîntâmpină greutăţi la învăţătura. Aceşti elevi vor fi solicitaţi mai frecvent fără a depăşi posibilităţile de care dispun. În momentele când clasa efectuează exerciţii de muncă independentă se va lucra individual cu elevii care manifestă rămâneri în urmă la învăţătură, pentru a le da explicaţii suplimentare și a-i ajuta să înţeleagă mai bine conţinutul materiei predate cu întreaga clasă. Se vor folosi metode de învăţământ astfel încât să se determine dezvoltarea cu prioritate a capacităţilor intelectuale şi mecanismelor logice de învăţare ale tuturor elevilor la nivelul posibilităţilor fiecăruia.
Esenţial este ca în timpul lecţiilor să se desfăşoare o activitate intensă şi diferenţiată cu elevii, pentru a nu încetini ritmul de dezvoltare al celor buni şi a permite celor care vremelnic înregistrează insuccese să-şi dezvolte în mai bune condiţii capacităţile cerute de programele şcolare.
Diferenţierea instruirii începe cu programele şcolare, sarcini subordonate unui obiectiv pedagogic care indică precis criteriile de reuşită sau nivelul performanţelor de atins. Toţi elevii trebuie să atingă sau să depăşească acest standard al performanţelor școlare. Astfel, grupului cu ritmul cel mai lent, trebuie să-i formulam sarcini de învăţare la nivelul performanţelor acceptabile. Celorlalte grupuri li se va cere un nivel crescut de performanţă. Trebuie să se urmărească deci găsirea mijloacelor potrivite pentru ca toţi elevii să-şi formeze capacităţile cerute de programele şcolare.
Lecţia constituie forma principală de organizare a activităţii instructiv-educative în cadrul căreia se realizează obiectivele educaţionale. În activitatea din clasă elevii obţin un anumit randament, aici se manifestă dificultăţile de învăţare, rămânerea în urmă la învățătură, deci aici este locul cel mai important pentru individualizarea învăţământului.
Diferenţierea învăţământului ca modalitate de sprijinire a elevilor în activitatea de învăţare la nivelul posibilităţilor individuale se realizează în lecţie, mai ales în acea parte a lecţiei care vizează fixarea, aprofundarea şi aplicarea cunoştinţelor.

Profesor Drăghici Liana
Liceul Tehnologic “Astra” Pitești
(Postat martie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top