02Educaţia este una din funcţiile esenţiale şi permanente ale societăţii. Ea se îndeplineşte, deopotrivă, de către părinţi, cadre didactice, grupul de prieteni, de covârstnici, instituţii - grădiniţă şi şcoală; organizaţii - cluburi sportive, organizaţii culturale; mediul ambiant - animat şi neanimat (prin ceea ce oferă, prin natura sa).

Dintre toţi aceşti factori educativi, cadrele didactice din învăţământul preşcolar, reprezentând prima verigă socială cu răspundere formativă a viitorilor cetăţeni, au o misiune de maxima importanţă: educarea copiilor preşcolari. Educatoarele acţionează asupra personalităţii în formare a acestora, punând jaloane, direcţionând şi oferind modele. În faţa acestor majore sarcini, exigenţele pregătirii acestor cadre didactice sunt maxime.
În grădiniţă, împlinirea misiunii profesionale se împleteşte cu personalitatea, cu profilul general-uman al fiecărei educatoare. Dacă în pregătirea profesională există un sistem bine pus la punct de formare şi perfecţionare pentru cadrele didactice, în ceea ce priveşte competenţele general-umane, exersarea perfecţionării acestora este mai puţin avută în vedere, se fac mai puţin referiri la aceste aspecte. De aceea, pe lângă bagajul informaţional pe care trebuie să-1 deţinem şi să-1 transmitem copiilor şi deprinderile pe care trebuie să le formăm acestora, sunt importante pentru noi însuşirile noastre biopsihice, însuşirile de personalitate etc.
Comportamentul didactic presupune implicarea personalităţii cadrului didactic. Calităţile necesare unui bun educator al copiilor de vârsta preşcolară pot fi grupate în:
a) Calităţi pedagogice:
# capacitatea de înţelegere şi comunicare pe plan afectiv cu copiii;
# capacitatea de a accesibiliza conţinutul ştiinţific;
# capacitatea de a manifesta interes faţă de copii;
# capacitatea de a-i influenţa pe copii, de a le modela personalitatea, în formare, prin exemplul personal;
# tactul pedagogic;    
# creativitatea în organizarea activităţilor;
# capacităţi organizatorice.
b) Calităţi ce ţin de personalitate:
# spiritul organizatoric;
# spiritul deschis, interesul pentru nou şi pentru propria perfecţionare;
# capacitatea de autostăpânire;
# imaginaţia bogată.
Doresc să mai precizez că, în grădiniţă, toate acestea sunt cu atât mai importante, cu cât preşcolarul beneficiază numai de un singur model educativ - cel al educatoarei - spre deosebire de această situaţie, şcolarul are mai multe modele educative, având mai mulţi profesori, alegerea fiind determinată de starea afectivă pe care i-o insuflă.
1. Însuşirile biopshice constituie o condiţie sine-qua-non a îndeplinirii profesiunii didactice:
- starea de sănătate (fizică şi psihică), disfuncţiile patologice, chiar daca nu implică  pericolul   contaminării   copiilor,   îngreunează  actul   comunicării, creează disconfort;
- acuitatea senzorio-perceptivă (văz, auz), motricitatea generală sunt implicate direct în actul comunicării, în organizarea şi desfăşurarea activităţilor cu grupa de copii;
- capacitatea de concentrare şi atenţia distributivă este o calitate ce capătă valenţe deosebite cu cât vârsta copiilor este mai mică.
2. Însuşirile de personalitate sunt, de asemenea, foarte importante pentru educatoare. E necesar, mai ales, ca fiecare cadru didactic sa se cunoască, să ştie să-şi valorifice calităţile şi să-şi mascheze sau să-şi suplinească eventualele lipsuri. Dintre aceste însuşiri enumerăm:
- capacitatea de comunicare - constă în modul deschis de adresare, în răbdarea şi interesul pentru a-1 „descifra" pe interlocutorul preşcolar, în modul plăcut în care se prezintă cadrul didactic în faţa copilului;
- capacităţi intelectuale - o bună memorie, creativitate, inventivitate, folosirea unui limbaj corect din punct de vedere gramatical, expresiv, logic, prezenţă de spirit şi imaginaţie. Este necesară cultură generală temeinică, cunoscută fiind dorinţa de informaţii a copilului, căreia noi trebuie să-i facem faţă prin explicaţii corecte şi,  de cele mai multe ori, chiar amănunţite.
- însuşirile socio-afective: echilibrul  emoţional,  altruism, perseverenţă. De asemenea, firea sociabilă, obiectivitatea, încrederea în sine şi în ceilalţi sunt calităţi necesare în meseria de dascăl.
O altă categorie de competenţe ce ţin de individualitatea fiecărui cadru didactic sunt cele exprimate prin posibilitatea de a capta rapid interesul interlocutorului, simpatia acestuia, de a crea un mediu empatic ce favorizează relaţiile pozitive.
Dintre factorii ce favorizează aceste însuşiri amintim:
# Gândirea pozitivă - este un mod de abordare a situaţiilor, stimulativ, constructiv, ce exprimă încredere în forţele proprii şi favorizează performanţele, reuşita, succesul. Gândirea pozitivă exprimă echilibrul interior şi ajută integrarea socială.
Când devine o constantă a modului de raportare la realitate, influenţează întregul sistem cognitiv, afectiv, motivaţional, conduita individului, în general. Prin contrast, gândirea negativă (negativismul) nu oferă soluţii constructive, este excesiv critică, ajungând să distrugă siguranţa, să anuleze bucuria reuşitei. Dezvoltarea gândirii pozitive presupune, pe lângă o anumită structură psihică, şi antrenament conştient, constant şi consecvent. Evaluarea performanţelor personale şi stăruinţa în îmbunătăţirea acestora, cultivarea potenţialului mental, lupta cu „gândurile negre", cu nesiguranţele sunt atribute ale unui cadru didactic „cu har".
# Farmecul personal: există situaţii când ne simţim atraşi instantaneu de anumiţi interlocutori - ori respinşi, de alţii. Există persoane care atrag, ca un magnet, simpatia tuturor. Despre persoanele care au darul de a se face repede acceptate, simpatizate se spune că au farmec personal. Dacă vom fi ceva mai atenţi vom observa că cei ce posedă farmec personal sunt mai dezinvolţi, mai atenţi cu semenii lor, cuceresc prin ţinută, prin zâmbet, prin atitudine încurajatoare, prin timbrul şi inflexiunile vocii, prin lucrurile interesante pe care ni le împărtăşesc.
Fiecare ne putem exersa farmecul personal, această capacitate de a cuceri dragostea copiilor al căror suflet, atât de sensibil, nici nu aşteaptă altceva din partea noastră. De fapt, atracţia ce o vom exercita (sau nu) asupra copiilor va veni şi din înfăţişarea îngrijită, din modul plăcut şi decent de a ne îmbrăca, din căldura vocii, din interesul ce-1 vom arăta permanent fiecărui membru al grupei de preşcolari.
În legătură cu personalitatea profesorului este important să se cunoască şi influenţa comportamentului nonverbal în organizarea şi desfăşurarea procesului didactic şi a întregii activităţi la grupa de preşcolari. Astfel mişcările, mai reţinute ori mai largi, subliniază cele rostite, atrag atenţia ori provoacă teama; mimica întregeşte cele comunicate, nuanţează unele trăiri etc.
În valorificarea acestor trăsături orice cadru didactic trebuie să manifeste competenţă psihopedagogică (a) şi competenţă psihologică (b).
Competenţa psihopedagogică se manifesta în: alegerea căilor şi a mijloacelor cele mai potrivite pentru a face materialul de predat accesibil tuturor copiilor; priceperea de a organiza sub diferite forme repetarea materialului predat până la înţelegerea deplină şi fixarea cunoştinţelor; capacitatea de a înţelege copilul, de a-l sprijini cu încurajări atunci când este necesar.
Competenţa psihologică se pune în valoare prin: capacitatea de a crea, în grupă, un climat de încredere şi emulaţie; capacitatea de a stabili uşor legături comunicative cu copiii şi de a-i obişnui şi pe ei să realizeze uşor asemenea legături; capacitatea de a folosi în mod adecvat puterea autorităţii; capacitatea de a adopta diferite stiluri de conducere.
În concluzie, personalitatea educatoarei trebuie astfel modelată încât aceasta să exprime competenţele amintite mai sus cu atât mai mult cu cât ea este, cum am mai spus, singurul model care i se oferă preşcolarului în această etapă, completând bineînţeles modelele din cadrul familiei.

Prof. Micu Elena Emilia
Prof. Sima Maria Loredana
G.P.P. “Albă ca Zăpada” Pitești
(Postat februarie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top