35De cele mai multe ori ne întrebăm: ,,Ce-i face pe copii mai descurcăreţi, mai inventivi și mai flexibili?”
Un învăţământ de calitate este acela în care toţi copii, indiferent de mediul de provenienţă şi de nivelul dezvoltării intelectuale, sunt sprijiniţi şi încurajaţi în dezvoltarea lor.

Mintea lor este izvorul de energie de unde pleacă tot ceea ce gândesc şi fac, iar cunoştinţele pe care le au, se acumulează când sunt foarte tineri.
În definirea supradotării se recurge, de obicei, la definiţii obiective (care iau ca referinţă scorul obţinut la un test de inteligenţă), la definiţii descriptive (sunt consideraţi supradotaţi acei indivizi cuprinşi între vârsta grădiniţei şi cea a şcolii secundare care dovedesc posibilităţi neobişnuite într-o arie socialmente utilă şi al căror talent este susceptibil de a fi stimulat’’(R. H. Havighurst) cât şi prin definiţii comparative (de tipul: un copil supradotat este cel care e capabil să manifeste o superioritate consecventă în performanţele dobândite în activităţi diverse faţă de majoritatea colegilor din grupa lui de vârstă).
Reuşita şcolară este o variabilă multidimensională, fiind determinată de o multitudine de factori. Ea angajează întreaga personalitate a elevului, adică factorii psihologici şi biologici asupra cărora acţionează factorii de ambianţă (pedagogici şi socio-culturali).
Printre factorii psihologici se enumeră inteligenţa, gradul de dezvoltare şi mobilitatea proceselor intelectuale(percepţie, reprezentare mentală şi imaginaţie, gândirea şi rezolvarea de probleme, memoria şi varietatea formelor de limbaj), capacitatea de concentrare a atenţiei, factorii motivaţionali, stabilitatea emoţională etc. Inteligenţa socială nu poate lipsi din această enumerare, deoarece de competenţele şi atitudinile sociale ale elevului depinde integrarea sa în grupul şcolar, socializarea cu efecte benefice asupra dezvoltării sociale de mai târziu.
În orice grupă de preşcolari există cel puţin două categorii: preşcolari capabili de performanţă şi preşcolari care întâmpină dificultăţi în învăţare.
Asigurarea succesului în învăţare reclamă identificarea copiilor cu dificultăţi de învăţare şi a celor cu dotare medie şi superioară şi elaborarea unor programe de instruire non-standardizate pentru fiecare categorie, în funcţie de particularităţile lor.
Se diferenţiază trei factori implicaţi: elevii - cu aptitudinile, interesele de cunoaştere şi stilul de învăţare, educatorul/profesorul - cu competenţele şi autoritatea sa, programa şcolară, cu structura, conţinutul, mijloacele sale şi caracterul ei de normativitate pedagogică.
Învăţământul de astăzi trebuie să se îndrepte spre o educaţie intelectuală diferenţiată. Diferenţierea presupune un proces de predare diversificat, care ţine cont de nevoile elevilor şi de ritmul în care ei învaţă.
Obiectivul principal al învăţării trebuie să devină utilizarea abilităţilor esenţiale ale celor care învaţă pentru a pătrunde sensul şi a înţelege concepte şi principii cheie.
Educatoarea sau profesorul trebuie să faciliteze formarea la elevi a abilităţilor necesare pentru a deveni din ce în ce mai independenţi în învăţare.
O educaţie intelectuală diferenţiată se fundamentează pe construirea unor demersuri educative care să fie elaborate numai după ce:
- au fost identificate cauzele-motivele înregistrării rezultatelor foarte bune sau nereuşitei;
- au fost stabilite modalităţi de organizare a elevilor pe grupe de nivel, grupe de interes şi grupe de metode-stiluri de învăţare;
- au fost concepute sarcini de lucru diferenţiate ca grad de dificultate şi ca volum;
- a fost planificat sprijinul diferenţiat al elevilor in funcţie de categoria din care fac parte;
- a fost programată folosirea de metode de învăţare care să faciliteze participarea, să diminueze inhibiţia, să permită valorizarea elevilor, diminuând timpul alocat învăţării frontale în favoarea învăţării prin cooperare, colaborare;
- au fost organizate conţinuturile în jurul scopurilor formulate de J.Delors (Comoara lăuntrică, 2000): a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi, a învăţa să fii;
- a fost luată în considerare diversitatea culturală şi diferenţele individuale dintre copiii din sala de clasă.
Motivarea elevilor pentru obţinerea performanţelor şcolare reprezintă una dintre problemele care îi frământă deopotrivă pe părinţi şi pe profesori. Rolul şcolii şi al familiei în viaţa tinerilor este considerat esenţial în inserţia generaţiilor tinere în societate. Performanţa şcolară pare a fi legată de un control parental uneori omniprezent şi hiper-autoritar corelat cu autonomia instrumentală şi funcţională a copilului. Autoritatea parentală este indispensabilă unei şcolarităţi reuşite. Mediul familial are o importanţă considerabilă în dezvoltarea copilului şi în reuşita sa şcolară, dar stilul educativ al familiei nu influenţează reușita. Aceasta este produsul unui complex de factori între care se distinge raportul dintre stilul familiei şi stilul şcolii.
Stimulul motivaţional care împinge spre realizarea unor progrese şi autodepăşiri poartă denumirea de nivel de aspiraţie. Acesta trebuie raportat la posibilităţile şi aptitudinile elevului. De aceea este bine ca nivelul de aspiraţie, pentru a avea un efect pozitiv, să fie cu puţin peste posibilităţile de moment.
Educatoarea trebuie să stimuleze prin orice mijloace manifestările libere, creatoare ale copiilor, să se axeze pe descoperirea a ceea ce specialiştii numesc un potenţial avantajos.
Pentru aceasta, educatoarea va trebui să respecte următoarele principii:
- să trateze orice întrebare pusă de copii cu respect;
- să trateze ideile imaginative ale copiilor cu interes;
- să le arate mereu copiilor că ideile emise de ei sunt valoroase;
- din când în când să dea copiilor exerciţii practice evitând declanşarea unei competiţii între ei;
- în emiterea unor aprecieri să ţină seama de cauzele şi de efectele produse de succes şi insucces.
Prin astfel de atitudini, educatoarea îi ajută pe copii să-şi valorifice superior potenţialul creativ pe care îl deţin şi să-şi creeze o imagine de sine favorabilă, bazată pe încredere în forţele proprii.

BIBLIOGRAFIE
1. Marin, C. Călin (2003), Teoria şi metateoria acţiunii educative, Ed.          Aramis, Bucureşti.
2. Paişi-Lăzărescu, Mihaela (2001), Laborator preşcolar, Ed.V&I Integral, Bucureşti.
3. M.E.C.T.S. Unitatea de Management al Proiectelor pentru Învăţământul Preuniversitar (2008), Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor intre 3-6/7ani, Bucureşti.
4.***(2010), Revista Didactica Nr.11, Bucureşti.

Director, prof. Ștefania Mihaela Bogdan
Prof. Elena Tița
Prof. Daniela Sima
GPP “RAZĂ DE SOARE” Pitești
(Postat ianuarie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top