22Prezenţa profesorului-diriginte, alături de elevii săi în perimetrul activităţilor extraşcolare, are astăzi o deosebit de bogată justificare. Una dintre justificări exprimă consensul aproape unanim că dirigenţia nu se rezumă la ora de dirigenţie, că ea constituie un complex de relaţii şi de acţiuni comune în procesul cărora profesorul diriginte realizează o anumită „permanenţa” în mijlocul elevilor săi, putând astfel să-i cunoască mai bine şi să-i îndrume îndeaproape. Apoi, în calitatea lui de coordonator, dirigintele este preocupat în mod firesc de corelarea şi echilibrarea armonioasă a planurilor diverse de acţiuni educaţionale în care sunt implicaţi elevii săi.

Un educator nu poate rămâne indiferent faţă de virtuţile recunoscute ale activităţilor multilaterale ce se pot organiza în afara procesului de învăţământ, în formarea personalităţii elevilor şi integrarea lor socială.
Activitatea extraşcolară este terenul conlucrării largi a dirigintelui cu elevii clasei sale. Aceasta reprezintă de fapt o modalitate prin care dirigintele îşi oferă sprijinul în activităţile propuse şi de elevi în timpul liber, pentru a-i ajuta să acţioneze singuri, cu simţ de răspundere, cu pricepere şi eficacitate în direcţiile utile pentru ei şi pentru colectivitate.
Unitatea scopurilor educative urmărite în procesul activităţilor şcolare şi extraşcolare, continuitatea procesului instructiv - educativ implică în acelaşi timp o delimitare clară între metodele şi formele de înrâurire proprii procesului instructiv-educativ şi acelea specifice educaţiei extraşcolare. Cei mai mulţi diriginţi ştiu câtă străduinţă se depune chiar în orele de dirigenţie pentru a realiza o comunicare mai apropiată cu elevii lor; îndepărtând inconvenientele unei poziţii ex-catedră; cu atât mai mult se cuvine să-şi pună această problemă atunci când ei îşi însoţesc elevii în acţiunile lor din timpul liber.
Activitatea extraşcolară ca fenomen educaţional prezintă o sumă de particularităţi şi se supune unor exigenţe pedagogice specifice, pe care desigur profesorii diriginţi trebuie să o cunoască şi să ţină seama de ele. În procesul activităţii extraşcolare, preponderent este exerciţiul - ca metodă de educaţie - înţeles în sens larg: a studia şi cerceta natura şi viaţa înconjurătoare mergând şi văzând, cântând şi stând de vorbă cu cei care ar avea ceva interesant de comunicat; a lucra efectiv în diferite domenii care-i atrag mai mult pe elevi şi în procesul cărora îşi pot cultiva înclinaţiile şi aptitudinile: a da o mână de ajutor la înfrumuseţarea vieţii cotidiene, a se înfrăţi cu cântecul şi jocul, a-şi căli organismul prin practicarea sportului, a drumeţiei, deci acţionând şi iarăşi acţionând.
Trebuie luat în considerare şi domeniul aparte în care această activitate este cantonată - timpul liber al elevilor - chemata fiind de aceea să ofere prilejul de destindere şi recreere, de amuzament şi distracţie, răgazul de a face „şi altceva” decât împlinirea obligaţiilor cotidiene prin ceea ce se cheamă „odihnă activă”, printr-un gen de manifestări mai libere, mai spontane, implicând se înţelege, şi o angajare formativă.

Prof. Stoenescu Lăcrămioara
Liceul Tehnologic ,,Liviu Rebreanu” Mozăceni
(Postat decembrie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top