04Înainte de a preciza care sunt legile care guvernează com¬poziţia, trebuie să precizăm ce înseamnă aceasta. Cuvântul compoziţie provine din italiană ,,composito” unde înseamnă reprezentare a laturilor, a părţilor, prin a căror unire se forma o anumită unitate.

Compoziţia reprezintă o modalitate specifică de structurare a elementelor unei opere, astfel încât să formeze un ansamblu omogen, echilibrat şi indestructibil, capabil să transmită privitorului ideea şi emoţiile artistului.
Prin urmare, compoziţia vestimentară reprezintă o alcătuire, o reunire a elementelor vestimentare într-un întreg. Creatorul de modă care lucrează asupra compoziţiei costumului trebuie să-şi concentreze atenţia asupra acelor caracteristici care ajută la evidenţierea principalelor tendinţe şi asupra trăsăturilor orientării actuale a modei, fără să piardă din vedere noţiunile elementare şi oricând valabile de compoziţie vestimentară.
Dacă este vorba de compoziţia unei creaţii autonome, cum ar fi o bluză, atunci vom examina elementele ei componente: faţa, spatele, mânecile, manşetele, gulerul, buzunarele etc. Dacă vorbim despre compoziţia costumului, aceasta cuprinde unitatea sacoului, a pantalonilor, a bluzei, a pălăriei, a pantofilor şi a tuturor accesoriilor. În felul acesta, putem distinge diferite niveluri ale compoziţiei. De cele mai multe ori însă, vom analiza un întreg ansamblu vestimentar. O regulă de bază a acestuia este necesitatea existenţei unui centru compoziţional.
Centrul compoziţional reprezintă acel accent al modelului care ne atrage imediat atenţia. Centrul compoziţional poate fi obţinut cu ajutorul culorii (contrastantă faţă de culoarea de bază, puternică, vie), printr-o formă neobişnuită, printr-un element decorativ etc. Se poate spune că centrul compoziţional este un element în jurul căruia se unesc toate celelalte elemente ale costumului şi căruia ele i se subordonează, aflându-se în dependenţă faţă de acesta.
Locul amplasării centrului compoziţional depinde atât de modă, cât şi de preferinţele creatorului vestimentar.
În cea mai mare parte a cazurilor, acesta contribuie la o evidenţiere mai precisă a intenţiei creatorului de modă. De exemplu, dorim să amplasăm centrul compoziţional în partea inferioară a ţinutei vestimentare, atunci partea superioară va trebui să fie concisă, iar partea de jos poate fi imaginată, de pildă, ca o fustă cu volane voluminoase.
Culoarea. Tenului tău i se potrivesc anumite culori, dar este bine de știut că cele închise (negru, bleumarin, maro, bordo, verde-închis) se comportă asemenea materialelor mate, absorbind lumina și făcând părțile pe care le acoperă să pară mai mici. Într-adevăr faptul că negrul slăbește nu este un mit. Cu toate  acestea, dacă o haină  neagră este croită dintr-un material lucios precum satinul negru, ea nu va mai ,,slăbi” deoarece puterea luciului este mai mare decât cea a culorii. Cele mai indicate sunt materialele mate, în culori închise. Culorile deschise (crem, bej, roz, galben, albastru-deschis, gri-porumbel și altele) au calități mai reflective, făcând astfel ca zonele respective să pară mai late. În cazul în care trebuie să alegi între două rochii cu aceeași croială, dar de culori diferite (galben sau bleumarin) și te întrebi nervoasă: “În care dintre ele fundul meu va părea mai mare?” prefer-o întotdeauna pe cea bleumarin. Este mult mai important să cumperi lucruri care se potrivesc siluetei tale, decât să insiști asupra unei anumite game de culori. Din punct de vedere cromatic, turcoazul fiind o culoare de impact se asortează de minune cu nonculorile alb și negru, dar și cu maro, crem, gri, bej, argintiu, fucsia și violet. Un alt mare avantaj este că se potrivește oricărui tip de ten și culoare de păr.
Așa cum se spune, haina îl face pe om, însă omul oferă eleganță și strălucire hainei. De multe ori, câteva accesorii de efect și o personalitate pe măsură, sunt suficiente pentru a impresiona. Vestimentația este o formă mai subtilă de comunicare nonverbală, a cărei descifrare nu este accesibilă tuturor. În forma sa cea mai simplă, transpare din felul cum ne îmbrăcăm în anumite ocazii, atunci când comunicăm într-un anumit context. La un nivel mai profund, vestimentația poate indica starea de spirit și personalitatea fiecăruia.

Dir. prof. drd. Procopiu Bianca Cristina
Prof. ing. Impingău Maria
Colegiul Tehnic ,,Armand Călinescu” Piteşti

(Postat decembrie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top