03Metodologia evoluează în timp, ca răspuns la dinamica schimbărilor ce se desfăşoară în cadrul procesului instructiv-educativ. Calitatea unei tehnologii se măsoară în gradul de adaptare a acesteia la situaţiile şi exigenţele noi, complexe ale învăţământului contemporan. Calitatea metodologică este un aspect ce ţine de oportunitate, dozaj, combinatorică între metode sau ipostaze ale metodelor. A spune că o metodă este mai bună ca alta, fără a ţine cont de contextul în care metoda respectivă este eficientă, constituie o afirmaţie lipsită de sens. Metodologia didactică formează un sistem coerent, realizat prin stratificarea şi corelarea mai multor metode, atât pe axa evoluţiei istorice, cât şi pe plan sincronic, metode care se corelează, se prelungesc unele în altele şi se completează reciproc.

Încadrarea unei metode într-o anumită clasă nu este definitivă, ci relativă. O metodă se defineşte prin predominanţa unor caracteristici la un moment dat, caracteristici ce se pot metamorfoza astfel încât metoda să fie satisfăcătoare într-o clasă complementară sau chiar contrară. Astfel, o metodă tradiţională poate evolua spre modernitate, în măsura în care secvenţele procedurale care le compun îngăduie restructurări inedite sau când circumstanţele de aplicare a acelei metode sunt cu totul noi.
În unele metode moderne surprindem secvenţe destul de tradiţionale sau descoperim că variante ale acestei metode erau de mult cunoscute şi aplicate. Evoluţia tehnologică din ultimii 15 ani, ritmul alert al vieţii cotidiene, necesitatea accesului la informaţii complexe într-un timp cât mai scurt, nevoia de comunicare rapidă, precum si alţi factori, au determinat apariţia calculatorului in procesul de învăţare.
Didactica modernă s-a schimbat foarte mult. A crescut foarte mult numărul de metode didactice. Pe lângă cele tradiţionale, au apărut unele noi ca studiul de caz, simularea/jocul de rol, problematizarea, brainstorming-ul si altele. Ultimele evoluţii din domeniul tehnologiei informaţiei stimulează noi forme de învăţare cum ar fi învăţământul la distanţă, folosirea internetului pentru cercetare etc. Aşadar, evoluţia ascendentă a tehnologiei informaţiei a generat preocupări în privinţa utilizării calculatorului în procesul de instrucţie şi educaţie. Calculatorul reprezintă un instrument de muncă personală şi pentru profesor şi pentru elev. Oferind parcursuri personalizate, el stimulează studiul individual, capacitatea de control şi autocontrol. El nu va înlocui profesorul, ci îi va modifica unele funcţii şi roluri. Calculatorul este calea de a ajunge la cantităţi enorme de informaţii diverse prin Sistemul Internaţional de Informaţii, adică Internet. Internetul mijloceşte accesul oricui, oriunde şi oricând devenind o reţea socială.
Educaţia şi şcoala de azi au renunţat la ideea existenţei unei metode absolute, universal valabile, susţinând o metodologie flexibilă, uşor de adaptat, dar şi eficientă. Ritmul alert al vieţii şi noua viziune asupra cunoaşterii şi rolului ei în istoria dezvoltării personalităţii umane au deschis noi direcţii de diversificare a căilor de realizare a acţiunii instructiv-educative.
În 1982, R. Mucchielli definea conceptul de metodologie astfel: „metodologia didactică semnifică ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate în procesul de instruire având la bază o concepţie unitară cu privire la actul de predare-învăţare, principiile şi legile care-l guvernează.” Cu alte cuvinte, ea pune la dispoziţia celui interesat precizări cu privire la natura, funcţiile şi clasificările metodelor. Tehnologia didactică desemnează demersul întreprins de profesor în vederea aplicării principiilor învăţării într-o situaţie practică de instruire. Conceptul de tehnologie este explicat în două feluri:
- sens restrâns - ansamblul mijloacelor audio-vizuale utilizate în practica educativă.
- sens larg - ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor de învăţământ, a strategiilor de organizare a predării. Tehnologia didactică vizează şi aspecte ale mass-media şi aparatură tehnică adecvată. Însă, nu se referă doar la utilizarea în transmiterea informaţiilor a unor mijloace tehnice, ci va include toate componentele procesului de învăţământ.
Putem vorbi deci de faptul că didactica, capacităţile didactice, reprezintă o disciplină care se concentrează asupra procesului de transmitere a informaţiei dintre un expert şi un „ receptor”. Într-un sens mai larg, aceasta poate fi legată de alte relaţii de învăţare, cum ar fi cea dintre părinţi şi copii, experţi şi studenţi, doctori şi pacienţi, judecători şi justiţiabili etc. Deşi conţinutul procesului de învăţare diferă foarte mult de la un caz la altul, procesul de transmitere a informaţiei şi de învăţare are multe asemănări. În toate situaţiile „profesorul-moderator” trebuie să pregătească informaţiile conform nevoilor „elevului-receptor”, care trebuie să fie receptiv la mesajele profesorului. Deci, didactica se concentrează asupra unui proces de învăţare eficient şi eficace între profesor şi elev.
Una dintre principalele evoluţii în domeniul didactic se referă la rolurile şi responsabilităţile „profesorului”. Acesta nu mai este expertul, ci moderatorul în cadrul procesului de învăţare. Există câteva ipoteze în acest sens: elevii trebuie să înveţe cum să înveţe, iar noile forme de învăţare, prin mijloace electronice, au nevoie mai degrabă de un îndrumător decât de un expert.
Învăţarea poate fi structurată pe trei niveluri. Se poate face o distincţie folositoare între cele trei niveluri de învăţare: învăţarea de cunoştinţe, atitudini şi capacităţi. Educaţia tradiţională, de exemplu, se concentrează asupra cunoştinţelor. Cunoştinţele sunt formate din concepte, reguli, logică şi cuvinte (noi) care trebuie învăţate pe dinafară. Atitudinea poate fi descrisă ca modul în care studenţii îşi folosesc cunoştinţele învăţate, modul în care evaluează aceste cunoştinţe şi modul în care abordează problemele. Capacităţile reprezintă comportamentele concrete şi vizibile care trebuie să fie folosite pentru atingerea unui anumit scop. Deci pentru fiecare nivel este nevoie de abordări diferite:
- cunoştinţele pot fi obţinute prin lectură, text şi cercetare pe internet;
- atitudinea poate fi abordată printr-un schimb de experienţă şi învăţarea unor perspective diferite, simularea unei săli de judecată pentru a antrena participanţii pentru diferite roluri etc.
- comportamentul poate fi abordat prin scrierea de exerciţii, strângerea de informaţii etc.
Învăţarea într-un învăţământ modern face apel la experienţa proprie, promovează învăţarea prin colaborare, pune accentul pe dezvoltarea gândirii în confruntarea cu alţii şi prezintă o serie de avantaje, între care menţionăm stimularea interacţiunii dintre elevi, generarea de sentimente şi acceptare, creşterea stimei de sine, încredere în forţele proprii, diminuarea anxietăţii faţă de şcoală, etc. Totodată există şi nişte limite, cum ar fi : metodele activ-participative aplicate în activitatea pe grup sunt mari consumatoare de timp şi necesită experienţă din partea cadrului didactic, munca în grup, prin colaborare, nu pregăteşte elevii pentru viaţa, care este foarte competitivă.
În unităţile de învăţământ nonformal cum sunt cluburile şi palatele copiilor, utilizarea calculatorului şi, implicit, a Internetului, poate aduce un plus de interes din partea elevului, ţinând seama de faptul că evaluarea acestuia nu este o evaluare de tip strict şcolar, cu note sau calificative, ci se face mai degrabă pe baza achiziţiilor, a satisfacerii propriilor nevoi de cunoaştere şi a calităţii “produsului finit” obţinut prin implicarea elevului în procesul instructive-educativ din voinţă proprie şi plăcere.
Unul din avantajele de folosire a calculatorului este că el se adresează la calea pe care tinerii o preferă acum pentru studiere. Seymour Papert (Papert, 1993) numeşte computerul „maşină pentru copii,” pentru că studenţii din şcoli şi în multe cazuri din colegii şi universităţi nu ştiu nimic fără computer. Este o parte integrată în lumea lor. Ei se joacă, se distrează şi studiază cu computerul. Ei tind să fie studioşi mai vizual decât generaţiile precedente, deoarece lumea lor e bogată în stimulare vizuală. Deci, materialele de studiere create se potrivesc cu ceea ce ştim despre cum tinerii preferă să studieze.
Instituţiile de învăţământ au început foarte repede să exploateze bogăţia şi natura interactivă a Internetului Multe site-uri conţin material didactic interactiv, conspecte, exerciţii , teste, linkuri utile, etc. Computerul/Internetul reprezintă o posibilitate de a mări autonomia tinerilor şi a comunităţii intelectuale şi de a crea un mediu individual şi independent de studiu. Informaţiile sunt accesibile on-line şi elevii pot participa la „discuţii virtuale”. E-mailul este o posibilitate a elevilor de a contacta direct instructorul, iar el la rândul său să emită noutăţi către toţi participanţii înregistraţi. Vizitatorii Internet sunt invitaţi să se alăture discuţiilor. Acesta dă posibilitatea de a-ţi exprima opiniile în discuţii on-line. În timp ce unii pot deplânge lipsa contactului faţă-n faţă a profesorului/instructor şi a „elevului/receptor”, alţii consideră calitatea interacţiunii ca fiind mai fructuoasă când tinerii au posibilitatea de a reflecta răspunsurile proprii la întrebări sau la diferite teme de conversaţii înainte de a fi puse pe forumul public, electronic şi că studenţii ce sunt mai retrași, mai reticenți în a participa la discuţii la ore, deseori nu se mai simt aşa la discuţiile on-line. Interacţiunea de acest fel, unde participanţii contribuie oricând se numeşte comunicare asincronică.
Instrumentele computerului sunt accesibile să permită şi comunicare sincronică. Aceste instrumente permit transmiterea audio şi video prin Internet, mărind ambianţa on-line decât cea din clasă. Această clasă virtuală mai permite încă şi flexibilitatea de a participa la ore prin conectarea la Internet din orice colţ a lumii. Când computerele sunt folosite în clase, profesorii observă că se schimbă stilul de predare, permiţându-le elevilor o mai mare autonomie în studiere. Ei tind să schimbe felul de a preda de la didactic la cel bazat pe cercetare, proiectare.
Societatea contemporană cere pregătirea unui alt fel de elevi decât a celor din generaţiile anterioare . Acesta este răspunsul la noile cerinţe puse de economia globală, unde cunoştinţele şi aptitudinile unei naţiuni sunt cheia la succesul său competitiv, mai mult decât a fost în trecut. În mâinile profesorilor instruiţi adecvat, utilizarea computerului poate juca un rol proeminent în dezvoltarea ulterioară a acestor capacităţi în elevi. Profesorii pot încuraja elevii să utilizeze calculatorul/Internetul cu scopul de a le da informaţie, să compare diferite puncte de vedere, să analizeze şi sintetizeze diferite surse de informaţie şi să-şi facă propria părere despre tema dată. Făcând acestea, profesorii vor facilita dezvoltarea gândirii şi rezolvarea problemelor de către elevi.  
 Calculatorul poate astfel oferi ce nu pot mijloacele tradiţionale - informaţie ce este permanent accesibilă, întotdeauna actualizată, mondială şi prezentă într-o formă mai motivată pentru elevi s-o caute. În toată lumea învăţământul trece prin transformări importante, iar Internetul este o parte majoră a acestor transformări.
Azi se consideră o adevărată problemă imposibilitatea utilizării calculatorului, vorbindu-se chiar de analfabetism în acest domeniu. De aceea introducerea sistematică, în activitatea cotidiană de predare-învăţare a calculatorului nu este doar utilă, ci absolut obligatorie.

Dir. adj. prof. Grosaru Claudia Andreea
Prof.  Lalu Silvia
Colegiul Tehnic ”Armand Călinescu”, Pitești
(Postat decembrie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top