36Îmi vine într-o zi un băiețel la cabinet. A fost adus de părinții săi pentru că are dificultăți de relaționare.
La prima ședință nu am intrat foarte mult în discuții, pentru că am urmărit să îl fac să se simtă confortabil și în siguranță și să dezvolt relația cu el mai mult prin joc. De asemenea, voiam să trăiască experiența unei relații confortabile și plăcute, pe care să o aibă ca reper și să o recreeze ulterior și în interacțiunile cu ceilalți.

La cea de-a doua ședință m-a interesat să clarific ce înseamnă pentru el faptul că părinții l-au adus la psiholog, dacă se simte confortabil cu ideea sau dacă i s-a înfiripat cumva în minte cum că ar fi «un copil-problemă». Dincolo de motivele pentru care au considerat părinții să-l aducă, mă interesa motivația lui și cum își dorește el să valorifice acest timp petrecut împreună. În meseria noastră motivația clientului primează. Chiar și atunci când lucrăm cu cineva care a fost adus, trebuie să vedem care sunt dorințele lui. A încerca să lucrezi după alte motivații decât cele ale omului din fața ta este un fel de violare a spațiului său interior și un mod de a-i impune voința ta proprie sau a altcuiva. De aceea, chiar și atunci când lucrez cu copiii, urmăresc obiectivele și ritmul lor, indiferent de ceea ce îmi imaginez eu că ar trebui să facă ei sau ce își imaginează părinții, profesorii sau persoana care i-a adus.
– Tu știi de ce vin oamenii la psiholog ?
– Da ! Ca să se simtă mai bine.
– Și tu ești aici pentru că ți-ai dorit tu ? Sau mai degrabă pentru că și-au dorit părinții tăi ?
– Hmmm… stă un pic pe gânduri. Am vrut și eu … 0,1%. Restul de 99,9% au vrut părinții mei.
(Ca și psiholog, când un client care este adus de altcineva, și are motivație internă chiar și 0,001% ești bucuros. Știi că poți să lucrezi. Atunci când această motivație nu există, trebuie să o descoperi și să o activezi înainte să poți interveni. )
– Hmm…, zic eu. Și oare de ce să te fi adus părinții tăi aici ? Ți-au spus pentru ce ?
– Nu! dar cred că m-au adus ca să mă simt mai bine.
– Și ce crezi că i-a făcut pe ei să se gândească că ai avea nevoie să te simți mai bine ?
– … stă un pic și se gândește … Cred că știu!, zice el bucuros că a găsit un răspuns. Cred că sunt crizele mele de nervi și faptul că mă enervez foarte ușor.
– Aha ! Uite, azi aici ești tu și acesta este spațiul tău. Așa că pentru mine este important acel 0,1% . Ai vrea să îmi povestești un pic despre el și să îmi spui care este motivul pentru care ți-ai dorit tu să vii aici ?
– Ca să mă simt mai bine!
– Și ce te-ar ajuta pe tine să te simți mai bine ?
– Să nu mai fiu așa nervos tot timpul. (Apoi a urmat o mică discuție despre ce îl duce în starea de nervi)
– Ai totuși și momente în care nu ești nervos ?
– Da ! Atunci când sunt aici!
Consilierea psihologică este un spațiu în care copiii se simt confortabil și în siguranță. Este un loc ferit, în care pot să fie ei înșiși, fără să simtă nevoia să se protejeze.
Este de dorit să le creăm copiilor o astfel de experiență și în viața de zi cu zi, fie că sunt acasă sau la școală, pentru că, așa cum rezultă și din povestea băiețelului de mai sus, atunci când ei se simt acceptați și iubiți, au o stare bună ce le permite să răspundă la rândul lor cu comportamente mult mai echilibrate și mai adecvate contextului.

Corina Radu
Psiholog școlar, Școala Gimnazială Băiculești
www.corinaradu.ro
(Postat octombrie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top