11Într-o grupă preşcolară există în mod cert diferenţe individuale privind raporturile între copii, precum şi relaţiile lor cu educatoarea. Aceste diferenţe sunt determinate de fondul lor individual moştenit prin zestrea ereditară a fiecăruia, dar şi de atmosfera din familie şi educaţia primită înainte de venirea la grădiniţă.

Ele se vor menţine ca fond de manifestare dar, relaţiile dintre preşcolari şi educatoare pot fi echilibrate printr-o muncă educativă desfăşurată cu grupul. Pentru a realiza obiectivul de creare a unui climat educativ corespunzător este însă nevoie şi de cooperarea cu părinţii. După ce educatoarea cunoaşte stadiul deprinderilor relaţionale, într-un mod discret şi foarte atent condus, pentru a menaja susceptibilităţile părinţilor, va atrage atenţia fiecăruia dintre ei asupra modului cum va trebui să acţioneze cu copiii aflaţi într-un proces de devenire, de creştere. Educatoarea va acţiona în special asupra aspectelor pozitive care ar trebui cultivate şi numai după ce a câştigat încrederea ppărinţilor le va atrage atenţia, cu tact, asupra deficienţelor care ar trebui înlăturate. Cooperarea educatoarei cu părinţii cere din partea conducătoarei grupei tact, sinceritate, prudenţă şi ton potrivit . Educatoarea trebuie să aibă abilitatea de a face din orice părinte un colaborator găsind argumente pertinente bazate pe rezultate concrete care să susţină avantajele acestei alegeri.
Cadrul didactic va căuta să se apropie cu tact de familie şi să se informeze asupra condiţiilor de igienă, regim alimentar, programul de odihnă şi recreere al copilului. Discutând cu părinţii va înţelege natura relaţiilor părinţi-copil şi a relaţiilor cu fraţii, natura dominantă a relaţiilor între părinţi atmosfera emoţională a familiei, calitatea comunicării în sânul familiei. De reţinut pentru educatoare sunt şi informaţiile cu privire la maniera de implicare a părinţilor în jocul copiilor, în activităţi cu valenţe formative precum: lectura poveştilor, frecventarea cu copiii a teatrului de păpuşi, plimbări în parcuri şi spaţii de joacă, vizite, drumeţii şi alte ocazii de petrecere utilă a timpului împreună.
O parte din dificultăţile de adaptare şi integrare socială a copiilor îşi are originea în disfuncţiile familiale. Convorbirile individuale creează un climat de încredere reciprocă. Educatoarea trebuie, însă, să-şi aleagă cu atenţie cuvintele, tonul cu care vorbeşte, mimica şi gestica potrivită astfel încât să convingă părinţii de recomandările pe care le face; în nici un caz nu va trata părinţii de pe o poziţie superioară, ci va sugera soluţionarea problemelor în parteneriat, printr-o atitudine de cooperare cu aceştia. Părinţii vor fi deschişi la sugestiile educatoarei dacă vor fi trataţi cu încredere, ca adulţi responsabili de misiunea de educare, a propriului copil, pe care o îndeplinesc.
Există modalităţi diferite de conlucrare cu familia copiilor, care de-a lungul anilor şi-au dovedit eficienţa. În primul rând părinţii au posibilitatea de a şti ce fac copiii lor în grădiniţă de-a lungul unei săptămâni, punându-li-se la îndemână programul săptămânal al grupei. Părinţii au acces la masa de lucru a copilului lor în care găsesc produsele activităţii acestuia, putându-şi da seama şi de evoluţia copilului la una sau alta din domeniile instructiv-educative. Cunoaşterea activităţilor desfăşurate cu copiii permit părinţilor să fie propriii evaluatori ai rezultatelor copiilor lor, să-i aprecieze, ţinând seama atât de cerinţele educatoarei cât şi de cele ale colectivului din care fac parte; de asemenea, îi familiarizează pe părinţi cu ceea ce trebuie să ştie.
 Nu în toate familiile influenţele educative exercitate asupra copiilor sunt pe deplin benefice. De aceea pentru copiii din această categorie de vârstă activitatea educativă a familiei ar trebui analizată în mai multe direcţii: asigurarea unui regim de viaţă raţional cu un program judicios formulat ţinând cont de particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului; evitarea suprasolicitării şi a sub-solicitării copilului, ambele fiind în defavoarea acestuia; crearea, menţinerea şi dezvoltarea interesului şi dragostei copilului pentru grădiniţă, acesta fiind suportul afectiv-motivaţional care asigură o integrare facilă, fără probleme, a acestuia în colectivitatea grădiniţei. Esenţa muncii cu părinţii constă în formarea conştiinţei misiunii social-educative ce le revine părinţilor în cunoaşterea rolului şi a statutului social al copilului în grădiniţă, şcoală şi societate.  Tipul de relaţie grădiniţă-familie influenţează mult bunul mers al procesului de pregătire al copiilor.

Prof. înv. preșc. Călin Simona
G.P.P. ”Castelul Fermecat” - Piteşti
(Postat octombrie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top