07"Gândirea există ca gândire umană numai prin creativitate"- Immanuel Kant
Creativitatea constituie una dintre problemele majore ale contemporaneităţii, devenind un "concept central" în psihologie.

Unii psihologi formulează definiții reducţioniste, prin asimilarea creativităţii cu alte fenomene psihice (capacităţi, aptitudini, rezolvare de probleme, inteligenţă, etc.).
Conceptul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin ”creare”, care înseamnă zămislire, făurire, naştere.
Într-o accepţiune foarte largă, creativitatea constituie un fenomen general uman, forma cea mai înalta a activităţii omeneşti.
Din perspectiva specific psihologică, creativitatea apare în patru accepțiuni importante: ca produs; ca proces; ca disponibilitate, potenţialitate general umană, ca o capacitate și abilitate creativă; ca dimensiune complexă de personalitate.

Ce este creativitatea?
După Bontas şi Nicola, creativitatea - este o capacitate (proprietate, dimensiune) complexă şi fundamentală a personalităţii, care sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, în îmbinarea cu investigaţii şi date noi, produce ceva nou, original, de valoare şi eficienţă ştiinţifică şi social-utilă, ca rezultat al influenţelor şi relaţiilor factorilor subiectivi şi obiectivi – a posibilităţilor (şi calităţilor) persoanei şi a condiţiilor ambientale ale mediului socio-cultural.  Ea poate fi considerată şi ca aptitudine, dispoziţie a intelectului de a elabora idei, teorii, modele noi,originale.
Creativitatea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres în planul social. Componenţa principală a creativităţii o constituie imaginaţia. Dar creaţia de valoare reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţă de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Şi cum noutatea, azi, nu se obţine cu ușurinţă, o alta componentă este voinţa, perseverenţa în a face numeroase încercări şi verificări.
Elementele esenţiale prin care se poate constata existenţa creativităţii sunt: noutatea şi originalitatea, flexibilitatea, fluenţa, sensibilitatea senzorială, ingeniozitatea, expresivitatea. În afara de faptul că este o capacitate şi aptitudine a personalităţii, a intelectului, este în același timp, un proces şi un produs.

Rolul și factorii creativităţii
Despre importanţa creativităţii vorbeşte viaţa: toate progresele ştiinței, tehnicii şi artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare.
Viaţa, în toate domeniile ei, necesită ca aproape fiecare individ să realizeze unele operaţii noi, ca urmare a unor combinări şi recombinări, asocieri ale datelor și   elementelor existente, care se obiectivează în anumite soluţii (metode etc.) utile şi mai eficiente – de exemplu o inovaţie care reprezintă unele elemente de creativitate.
În ce privește factorii creativităţii, se poate vorbi, mai întâi, de aptitudini pentru creaţie. Există anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoaştem, care favorizează imaginația, ele creând predispoziţii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totuşi e nevoie de intervenţia mediului, a experienţei pentru ca ele să dea naştere la ceea ce numim talent. Edison spunea că în creaţie este nevoie de 99% transpiraţie si 1% inspiraţie.
Fără îndoială, un al doilea factor care trebuie amintit îl constituie experienţa, cunoştinţele acumulate. Importanţa nu este doar cantitatea, bogăţia experienţei, ci şi varietatea ei. Multe descoperiri într-un domeniu au fost sugerate de soluţiile găsite în altă disciplină. Nu întâmplător se insistă în pedagogie asupra valorii culturii generale.
Pot fi considerate ca factori interni ai dezvoltării creativităţii, motivaţia şi voinţa. Creşterea dorinţei, a interesului pentru creaţie, ca si a forţei de a birui obstacole are, evident, un rol notabil în susţinerea activităţii creatoare.
În ce priveşte rolul inteligenţei, situaţia e mai puţin clară, deşi e evident că în domeniul ştiinţei  este de netăgăduit. Experimentele efectuate arată că relaţia dintre inteligenţă şi creativitate e complexă. S-au aplicat, la un mare număr de subiecţi, teste de inteligenţă  şi creativitate. S-au obținut corelaţii semnificative, dar destul de modeste. Analiza rezultatelor a arătat că printre subiecţii cu note ridicate la inteligenţă sunt unii având cote slabe la creativitate.
În schimb, cei cu performanţe ridicate de creativitate aveau la inteligenţă cote cel puţin mijlocii, de unde concluzia necesităţii sale pentru o creativitate superioară.

Cum încurajăm creativitatea copiilor?
 - prin asigurarea unui mediu care permite copilului să exploreze şi să se joace fără restrângeri exagerate;
- prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare a ideilor lui astfel încât să se potrivească cu cele ale adulţilor;
- prin acceptarea ideilor neobişnuite ale copilului, fără a judeca modul divergent în care acesta rezolvă o problemă;
- folosind modalităţi creative pentru rezolvarea problemelor, în special a problemelor ce apar în viaţa de zi cu zi;
- alocând destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităţilor, pentru trecerea de la ideile obişnuite la idei mai originale;
- încurajând procesul, iar nu scopul.
În contextul unei modernizări de ansamblu al învăţământului se pune problema dezvoltării creativităţii în procesul instructiv-educativ. Astfel, apare tot mai des ideea înlăturării barierelor care stau în calea formării unui comportament creativ la elevi, încă din clasele primare şi chiar din grădiniţă. Metodologia didactică modernă are în vedere aceste aspecte, însă din păcate nu este utilizată întotdeauna pe motive de cantonare în metodele tradiţionale de instrucţie şi educaţie  sau din cauza neajunsurilor la nivel de resurse materiale.
În lucrarea de faţă ne-am propus să evidenţiem plusurile pe care la aduce jocul didactic în evoluţia pe plan creativ al personalităţii copiilor. Cred că nu este suficient să vorbim doar despre creativitate şi formarea acesteia, ci şi să acţionăm, ca dascăli, în direcţia unei mai bune gestionări a resurselor personale şi a experienţei pe care pedagogia o oferă în direcţia atingerii scopurilor şi obiectivelor scontate. Învăţând creativ, devenim creativi. Ne ajută să fim creativi năzuinţa spre necunoscut, spre rezolvarea enigmelor, încercarea de a afla ce se întâmplă dincolo de aparenţe.
La nivelul claselor I – IV , în structura metodelor activ-participative (brainstorming-ul, cubul, metoda celor şase pălării, chindogu, diagramele why-why, diagramele Ishikawa etc), îşi găsesc cu maximă eficienţă locul, jocurile didactice, care constituie o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preşcolară, şi activitatea specifică şcolii – învăţarea. Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.
Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare şi dezvoltare a creativităţii se argumentează prin capacităţile de antrenare în joc a factorilor intelectuali şi non intelectuali evidenţiaţi în cercetările de până acum.
Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind adevărate mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare, dar şi metode de stimulare a potenţialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip şcolar, manifestată de elev în procesul de învăţământ, dar care pregăteşte şi anticipează creaţiile pe diferite coordonate.
A se juca şi a învăţa sunt activităţi care se îmbină perfect. Principiul aplicat în jocurile educative şi didactice este acela al transferului de energie. Un interes care nu poate exercita încă decât o acţiune minimă sau nulă asupra comportamentului copilului este înlocuit cu un interes imediat şi puternic.
Ideea folosirii jocului în activităţile educative nu este nouă. Şi Platon în Republica recomanda: “Faceţi în aşa fel încât copiii să se instruiască jucându-se. Veţi avea prilejul de a cunoaşte înclinaţiile fiecăruia.”
În procesul de cultivare a limbajului în şcoli este necesar să se folosească exerciţii speciale pentru dezvoltarea creativităţii verbale la şcolari.
Cu candoarea şi delicateţea specifice vârstei şcolare, copiii au o preferinţă pentru diminutive, pe care le întâlnesc şi le folosesc în vorbirea curentă, în relaţiile cu cei din jur, în poeziile şi cântecele lor. De aceea le-am pus la dispoziţie material didactic sugestiv şi folosind procedee ca jocul didactic şi exerciţiul joc, i-am stimulat ,,să alinte cuvintele",făcând apel la sufixele diminutivale, procedeu foarte utilizat în îmbogăţirea limbii române :băieţel, copăcel, bucheţel, fluieraş, băieţaş.
Şcolarilor din clasele I-II nu le putem explica noţiunea de ,,familie de cuvinte", dar le putem spune că aşa cum fiecare dintre noi face parte dintr-o familie,care se aseamănă la înfăţişare, la obiceiuri, într-o familie lexicală cuvintele sunt înrudite prin forma lor, dar şi sub aspectul înţelesului. De exemplu, dacă analizăm cuvintele :a juca, jucăuş, jucător, joc, nejucăuş observăm că: se aseamănă între ele sub aspectul formei şi al sunetelor,se înrudesc între ele din punct de vedere al înţelesului. Introducerea cuvintelor în contexte adecvate asigură fixarea sensului acestora şi pătrunderea lor în vocabularul activ al şcolarilor.
Jocurile :,,Galaxia cuvintelor”, ,,Găseşte cuvântul potrivit” au ca obiective stimularea creativităţii şcolarilor prin aprofundarea sensului şi semnificaţiilor unor cuvinte, care denumesc obiecte sau acţiuni în raporturi de omonimie, integrarea lor în contexte adecvate.
Vom prezenta în continuare câteva exemple de jocuri didactice care vizează dezvoltarea creativităţii elevilor din ciclul primar:
A) “Ştafeta povestirii” – dintr-un coşuleţ în care sunt amestecate diferite bileţele fiecare elev va extrage un cartonaş pe care se află scris un număr. Cel care are numărul 1 începe să creeze o povestire pe care o va întrerupe după câteva fraze, ultimul cuvânt fiind “şi”, “atunci” sau “când”. Povestirea este continuată de copilul care are numărul 2 şi aşa mai departe. Toţi copiii din clasă au ocazia să creeze, să-şi imagineze continuarea acţiunii, punându-şi astfel în valoare potenţialul creator. Se poate sugera copiilor să orienteze povestirea spre o anumită latură: comică sau tristă, fantastică sau realistă etc.
B) Jocurile de combinare – sunt deosebit de distractive şi de eficiente pentru dezvoltarea independenţei şi originalităţii gândirii elevilor. De exemplu, combinarea unui personaj dintr-o lectură cu un alt personaj dintr-o altă lectură, combinarea mai multor poveşti într-una singură, combinarea unor cuvinte pentru a obţine o poveste, combinarea unor propoziţii aparent fără nici o legătură în aşa fel încât să formeze un text etc.
C) “Ghiceşte urmarea” – constă în audierea unei poveşti care este întreruptă la un moment dat de clinchetul unui clopoţel. Copiii trebuie să-şi imagineze întâmplările, continuând povestea. Acest joc, pe lângă faptul că dezvoltă imaginaţia elevilor, activizează şi gândirea acestora, îi oferă supleţe şi mobilitate, dezvoltă atenţia şi perspicacitatea. De asemenea este eficient în formarea deprinderilor elevilor de a asculta.
D) Jocul cuvintelor magice – este un joc care îi pune pe elevi în diferite situaţii de a descoperi şi a crea propriile adevăruri. Cuvintele magice provoacă gândirea critică, interesul pentru rezolvarea problemelor, imaginaţia, cinstea şi responsabilitatea, elemente ce trebuie să devină esenţa educaţiei pentru elevii noştri. Aceştia vor fi aşezaţi în cerc sau în semicerc, jos, pe covoraş, sau pe scaune. În centru se află o cutie cu cartonaşe, pe fiecare cartonaş fiind scris un cuvânt: hărnicie, ajutor, respect, credinţă etc. Elevul ia din cutie câte un cartonaş, îl citeşte, se gândeşte câteva momente, apoi începe să discute despre sensul cuvântului, despre ceea ce îi sugerează. Este un joc care stimulează gândirea, creativitatea verbală, răspunzând şi nevoii elevului de a-şi exterioriza observaţiile, gândurile, sentimentele în mod liber, fără complexe sau teama de a greşi, anulându-se timiditatea.
E) Interviu cu un personaj – este un joc deosebit de agreat de elevi. Un elev este reporterul, iar altul este un personaj dintr-o povestire. Se poartă o discuţie imaginară, în care se combină elemente din poveste cu elemente din realitate.
F) “Steaua enigmelor” – în mijlocul unei stele se află scris titlul unui capitol sau al unei unităţi de învăţare. În vârful fiecărui colţ de stea sunt scrise, cu o culoare, modalităţile de realizare şi obiectivele unităţii de învăţare. Cu altă culoare sunt scrise sarcini, întrebări pentru fiecare problemă pusă în discuţie. Elevii formează cinci grupe, fiecare grupă alegându-şi un colţ de stea, cu sarcina care i se potriveşte şi la care cred că vor putea răspunde cât mai elaborat sau cât mai original.
G) ”Cine ştie cuvinte noi”?- Se împart elevii în grupe, după bănci. Se împarte şi tabla cu cretă colorată.  Învăţătorul pronunţă un sunet corespunzător unei litere , cerând elevilor să se gândească şi să spună cuvinte care încep cu sunetul dat. Se cer mereu cuvinte noi, frumoase, alese   Elevul care-l spune trebuie să şi îl explice – cu ajutorul învăţătorului – şi primeşte câte un punct pe tablă. Câştigă rândul de bănci cu mai multe puncte.
Şi la orele de matematică pot fi organizate diverse jocuri. Matematica este mult mai bine asimilată de către elevi dacă se foloseşte jocul didactic atât în predarea cunoştinţelor dar , mai ales, în orele de consolidare. Vom da exemplu de câteva jocuri didactice.
1. Care număr „s-a rătăcit”?
Scopul: Intuirea ideii de şir al numerelor naturale.
Sarcina didactică: Să descopere numărul care nu respectă regula şirului.
Material didactic: Fişe cu şiruri numerice pentru fiecare elev.
243, 234, 432, 456, 324, 423, 342
101, 202, 303, 404, 536, 505, 606, 707, 808
Desfăşurarea jocului:
Fiecare elev va primi fişa cu cele două şiruri de numere după o anumită regulă. Elevii trebuie să descopere regula şi numărul care nu respectă acea regulă. Elevul care termină primul şi corect este declarat câştigător.
2. Cine ştie câştigă – pe echipe
Scopul: Consolidarea deprinderilor de scriere şi citire a numerelor formate din sute, zeci şi unităţi.
Sarcina didactică: Să formeze cât mai multe numere de 3 cifre folosind etichetele date.
Material didactic: Etichete cu cifre diferite şi ordine pentru fiecare echipă.    
Desfăşurarea jocului:
Jocul se va desfăşura pe echipe. Se stabilesc trei echipe. Fiecare echipă va primi etichetele şi va forma cât mai multe numere în timpul indicat de învăţător.    
La final, fiecare echipă îşi va prezenta numerele, iar echipa care a reuşit să formeze cât mai multe numere va fi declarată câştigătoare.
Jocurile didactice care ne-au permis o reuşită abordare interdisciplinară şi pe care le-am folosit la clasă cu succes fac parte din categoria metodelor active de predare-învăţare şi sunt jocurile de rol. Ele se bazează pe simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, fenomene etc., iar, prin practicarea lor, elevii devin actori ai vieţii sociale pentru care se pregătesc. Punând elevii să relaţioneze între ei, jocul de rol îi activizează din punct de vedere cognitiv, afectiv şi motric-emoţional, iar interacţiunile dintre participanţi dezvoltă autocontrolul eficient al conduitelor, comportamentelor şi achiziţiilor. Jocul de rol evidenţiază modul corect sau incorect de comportare în anumite situaţii şi reprezintă o metodă eficientă de formare rapidă şi corectă a convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor .
De asemenea, jocul de rol oferă oportunităţi pentru validarea unor comportamente sau pentru sancţionarea altora şi pentru exersarea lucrului în echipă şi a colaborării.
Învăţătorul are un rol deosebit de important în utilizarea jocului de rol. El proiectează scenariul, implicând în această activitate şi elevii, distribuie rolurile pornind de la aspiraţiile, aptitudinile şi preferinţele fiecărui participant, organizează activităţi pregătitoare, creează o atmosferă plăcută de lucru pentru a-i stimula pe interpreţi şi a evita blocajele emoţionale în preluarea şi interpretarea rolurilor, conduce modul de desfăşurare al jocului de rol. Un astfel de joc solicită din partea cadrului didactic, pe lângă aptitudini pedagogice speciale, aptitudini regizorale şi actoriceşti.
Procesul literar (joc de rol cu caracter general) este o dezbatere, de pe poziţii extreme: acuzare - apărare, a unor aspecte problematice dintr-o operă literară, folosind elemente de procedură şi de limbaj specifice universului administrativ-juridic. El se poate realiza, fie pe baza unei dramatizări elaborate de un profesionist al condeiului şi atunci punerea în scenă se face după toate regulile montării unui spectacol de teatru, fie pe baza unor alocuţiuni gândite şi redactate de cei ce urmează să le rostească. Aceştia vor emite opinii personale cu privire la personajele incriminate, izvorâte din contactul direct cu opera literară, iar procedura juridică va fi ajustată după necesitate şi posibilităţi.
În urma studierii lecturii “Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă, în cadrul disciplinei opţionale ,,Literatură pentru copii,'' la clasa a doua, am realizat un proces literar având ca inculpată pe vulpe şi ca acuzator pe urs. Procesul s-a desfăşurat pe baza alocuţiunilor gândite şi redactate de elevii care urmau să le rostească, sub supravegherea şi îndrumarea învăţătorului. S-au pregătit din timp aceste alocuţiuni, precum şi unele ,,probe edificatoare'' constând în desene care să zugrăvească faptele săvârşite de inculpată sau întâmplările prin care a trecut acuzatorul.
Pentru desfăşurarea procesului literar, elevii sunt dispuşi în bănci după modelul unei săli de judecată. Două jucării mari de pluş, reprezentând ursul şi vulpea, sunt aşezate în băncile rezervate acuzatorului şi acuzatei. Un "aprod" anunţă intrarea preşedintelui completului de judecată: "Onorată asistenţă, Preşedintele!" Asistenţa se ridică în picioare pentru a-l saluta. Preşedintele - învăţătorul implicat direct în jocul de rol - pune în temă auditoriul cu cazul ce va fi judecat: vulpea este acuzată că a săvârşit numeroase abateri de la regulile de bună purtare, pricinuind vătămări corporale altui personaj, ursul.
Se procedează, în continuare, la audierea martorilor acuzării şi ai apărării, alternativ. Aceştia îşi prezintă depoziţiile şi le susţin prin desene care o surprind pe inculpată în flagrant delict, sau în ipostaze favorabile cazului judecat. Are loc un dialog cu caracter polemic, în care martorii acuzării o învinuiesc pe vulpe că este prefăcută, hoaţă, lacomă, egoistă, prezentând desene ce o surprind prefăcându-se moartă , furând peşte, ducând peştele la vizuină , păcălind ursul şi râzând de el atunci când îl vede fără coadă. Martorii apărării spun despre vulpe că este isteaţă, demnă de laudă, harnică şi prevăzătoare, precum şi veselă din fire şi prezintă "probe" cu vulpea cărând din greu sacul cu peşte, gătindu-şi singură mâncarea, râzând de ursul cu privire de prostănac, victimă a propriei credulităţi.
Urmează pauza de deliberare, care, pentru activizarea întregii asistenţe, este folosită pentru efectuarea unui sondaj de opinie de către un elev pregătit în prealabil, precum şi intonarea unui cântec dedicat celor două personaje, cântec ce redă, în linii mari, acţiunea poveştii şi caracterizarea personajelor.
Se prezintă rezultatele sondajului de opinie, apoi intră din nou Preşedintele. El punctează greşelile făcute de vulpe, dar şi calităţile ei şi dă sentinţa. Pentru greşelile săvârşite, vulpea este condamnată să stea ea însăşi, în noaptea geroasă ce se anunţa, cu coada în baltă şi să prindă peşte. În timpul "pescuitului", vulpii i se cere să reflecteze asupra proverbelor: "Pentru ca să mănânci peşte, trebuie să intri în apă" şi "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face".
Acest proces literar a implicat discipline ca: literatura pentru copii, educaţia plastică şi educaţia muzicală şi a avut un pronunţat caracter formativ. Elevii şi-au putut dovedi competenţele de analiză critică a unor fapte săvârşite de animale personificate, au luat decizii juste, au învăţat să se exprime corect, şi-au îmbogăţit mijloacele de expresie cu termeni juridici, şi-au manifestat originalitatea în exprimarea opiniilor, au dovedit receptivitate şi toleranţă faţă de interlocutori.
Jocul didactic rămâne activitatea principală prin care elevul mic pătrunde în tainele învăţăturii într-un mod plăcut. Copilul învaţă prin joc mult mai uşor, iar activitatea didactică îşi atinge obiectivele.

BIBLIOGRAFIE
1. Bădică Tatiana, “Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii”, E.D.P. Bucureşti , 1974                       
2. Buda, A. şi Frâncu, B.A., „Jocuri didactice şi exerciţii distractive” - Culegere pentru clasa I ,     E.D.P. , Bucureşti , 1970                       
3. Popovici , C-tin şi colab., „Culegere de jocuri didactice pentru clasele I – IV” , E.D.P. , Bucureşti, , 1971
4. Roco M. – „Creativitatea individuală şi de grup”; Bucureşti, Editura Academiei, 1979;
5. Roşca Alexandru – „Creativitate”; Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1972;
6. Ţopa L. – „Creativitatea”; Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980
7. Tereza Amabile - „Creativitatea ca mod de viață”; Bucureşti, Editura Tehnică, 1997

Prof. Zaharia Elena
Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Pitești
(Postat octombrie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top