08În decursul istoriei, familia, întotdeauna, a îndeplinit un rol decisiv în educarea copilului. În funcţie de statusul social-economic al familiei, părinţii au demarcat principiile educaţiei familiale ţinând cont de obiceiurile, aşteptările, manierele păturii sociale din care au făcut parte. Şcoala, ca instituţie, de-a lungul secolelor s-a implicat în instruirea şi educarea tinerilor, dar rolul său, în plan general, a crescut doar în ultimele două secole. Putem constata că nu se poate vorbi despre o strânsă colaborare şcoală-familie, fiecare factor şi-a desfăşurat activitatea pe baza principiilor sale fără influenţarea celeilalte  părţi. Părintele şi-a achitat obligaţiile  faţă de şcoală, iar instituţia de învăţământ şi-a desfăşurat activitatea zilnică de instruire şi educare urmând ca la sfârşitul anului şcolar, în prezenţa colectivului de părinţi, elevii să fie întrebaţi din cele învăţate în cursul anului şcolar. Elevii talentaţi la sfârşitul unui ciclu şcolar au fost orientaţi spre o formă de învăţământ superior, iar cei cu rezultate mai modeste şi-au terminat studiile mulţumindu-se cu cunoştinţe minime.
După al Doilea Război Mondial, rolul şcolii a devenit tot mai important. Părinţilor li s-a impus obligaţia de a asigura frecventarea regulată de către copiii lor a cursurilor şcolare. Relaţia şcoală-familie s-a axat pe obligaţii părinteşti care au uşurat condiţiile bunului mers  al activităţii şcolare.
În epoca dictaturii comuniste prestigiul şcolii a crescut foarte mult. Oamenii au văzut în şcoală o posibilitate de avansare în ierarhia socială.
În domeniul colaborării şcolii cu familia au intervenit schimbări esenţiale. Părinţii erau obligaţi să ţină legătura cu şcoala; să participe la şedinţele şi lectoratele cu părinţii. Diriginţii, la rândul lor, aveau obligaţia de a informa permanent familia despre rezultatele la învăţătură a copilului, comportamentul acestuia. Trebuia să efectueze vizite la domiciliul elevilor, să se informeze despre climatul social din care aceştia provin. Intenţia de a realiza o colaborare strânsă între familie şi şcoală a fost apreciabilă. Modul în care s-a realizat acest lucru lasă însă de dorit. În cele mai multe cazuri, totul s-a rezumat la o colaborare superficială şi formală.
În urma evenimentelor din anul 1989 au intervenit schimbări esenţiale în procesul instructiv-educativ. Şcoala şi cadrele didactice trebuie să se adapteze la noile cerinţe sociale şi să-şi revizuiască atitudinea faţă de părinţi şi elevi.
Parteneriatul şcoală-familie în zilele noastre primeşte noi valenţe. Scopul fundamental al acestei colaborări este integrarea deplină a şcolii în comunitate.  În relaţia cu şcoala, părintele parcurge 7 paşi:
# părinte care „învaţă” – părintele se informează asupra modului de conducere şi organizare a procesului instructiv educativ;
# părinte care „ajută” - părintele sprijină şcoala în realizarea unor activităţi extracurriculare;
# părintele ca suporter al imaginii pozitive despre şcoală - părintele înţelege importanţa  şcolii în formarea copilului său şi are o atitudine pozitivă faţă de şcoală;
# părintele ca sursă de informaţie complementară - furnizează dirigintelui sau profesorilor informaţii despre comportamentul în familie a copilului, despre problemele de sănătate şi afective ale acestuia;
# părintele ca sursă educaţională: contribuie la educaţia civică, patriotică a propriului copil; îl ajută şi îl sprijină în activitatea zilnică de acumularea unor cunoştinţe;
# părintele ca profesor - oferă cadre de referinţă pentru raportarea valorică a copiilor săi;
# părintele ca iniţiator al schimbărilor din şcoală: părintele are dreptul şi chiar obligaţia să solicite adaptarea şcolii la cerinţele societăţii actuale; părintele poate să propună unele schimbări care să contribuie la dezvoltarea individuală sau colectivă a copilului.
Pentru ca această  „colaborare ideală” să se realizeze trebuie să existe voinţa colaborării şi factorii educaţionali implicaţi să se considere parteneri, în adevăratul sens al cuvântului.
Pentru realizarea acestui obiectiv important, managerul şcolar are obligaţia de a conştientiza faptul că dezvoltarea armonioasă şi eficientă a tinerilor presupune o colaborare permanentă şi  consecventă pentru reuşita acestui scop comun. În procesul de colaborare, fiecare factor educaţional are sarcini şi obligaţii bine delimitate, care nu pot fi preluate sau neglijate. Şcoala nu poate prelua obligaţiile ce revin părintelui şi nici familia nu poate prelua rolul şi obligaţiile şcolii. Parteneriatul realizat între şcoală şi familie trebuie să fie bazat pe planuri de muncă comune bine întocmite cu scopuri, activităţi, termene şi responsabilităţi clar concretizate. Un accent deosebit se acordă respectării ierarhiei existente la nivelul comitetului de părinţi. Nivelul de bază este comitetul de părinţi al clasei compus din 3-5 persoane. Comitetul de părinţi pe clasă ţine legătură permanentă cu dirigintele clasei şi consiliul profesorilor clasei. De asemenea, informează colectivul de părinţi al clasei despre toate activităţile ce se organizează la nivel de şcoală. Comitetul de părinţi pe şcoală se întruneşte semestrial sau ori de câte ori este nevoie. Din comitetul de părinţi pe şcoală pe baza propunerilor se alege consiliul reprezentativ al părinţilor, format din11-15 persoane. Consiliul reprezentativ al părinţilor îşi desfăşoară activitatea conform planului de muncă şi se întâlneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie. Consiliul consultativ al părinţilor este prezidat de preşedintele consiliului. Colaborarea se realizează prin managerul şcolii, consiliul administrativ, consiliul pentru curriculum, consilier educativ.
Eficienţa colaborării este condiţionată de o comunicare permanentă între şcoală şi părinţi şi organizarea unor activităţi comune.
În şcoala noastră această colaborare se realizează prin:
# activităţi de informare a familiei - aceste activităţi trebuie să fie permanente; trebuie să contribuie la dezvoltarea eficientă a elevului;
# activităţi de implicarea părinţilor în managementul şcolar - (propuneri pentru realizarea curriculumului la decizia şcolii, implicarea în rezolvarea eventualelor conflicte între profesor-elev, elev-elev, elevi-părinţi; analiza eventualelor sesizări, reclamaţii primite de la părinţi, sprijinirea şcolii în realizarea unor fonduri extrabugetare etc);
# activităţi de evaluare a rezultatelor şcolare -  informarea părinţilor despre rezultatele obţinute la simulări, examene, concursuri şcolare etc;
# activităţi de educare a părinţilor în cadrul lectoratelor cu părinţii -  prin invitarea unor specialişti (psiholog, pediatru, sociolog etc.), care îndrumă părinţii şi dau sfaturi, îi ajută în rezolvarea problemelor cu copiii;
# implicarea părinţilor în diferite activităţi extracurriculare - excursii, vizionări de filme, spectacole etc.
Într-o societate în care şcoala devine furnizor de servicii pentru comunitate, parteneriatul cu părinţii devine un aspect important al procesului educaţional. Lipsa unei colaborări informate şi continue cu părinţii elevilor scade randamentul educaţiei. Această colaborare trebuie deci fundamentată pe regulile specifice oricărui parteneriat stabilind responsabilităţile şi obligaţiile părţilor contractante.

Dir. Prof. Procopiu Bianca
Dir. adj. Prof. Grosaru Andreea
Prof. Marinescu Maria
Colegiul Tehnic ”Armand Călinescu” Pitești
(Postat aprilie 2017)          

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top