03Suntem, de-a lungul întregii noastre vieţi, evaluatori şi evaluaţi. Dintr-un fenomen firesc al vieţii, benefic pentru individ şi societate, şcoala a transformat evaluarea într-o sursă de stres, cu efecte pe termen lung asupra personalităţii noastre şi a evoluţiei societăţii.
Catalogăm şi suntem catalogaţi, pentru că aşa am fost învăţaţi. Nu este deci de mirare numărul mare de oameni, adulţi complexaţi sau prezentând diverse forme de supracompensare, lipsiţi de iniţiativă şi de spirit critic, uşor de manipulat. Esenţa evaluării, finalitatea ei şi beneficiile acestui proces scapă, din păcate, multora dintre elevi. Vinovatul principal, este, în opinia mea, şcoala. Prea multă vreme această instituţie a fost asimilată evaluării, ca şi cum acesta ar fi fost rolul ei esenţial. Câţi dintre adulţi nu-şi amintesc nodul în gât ce li se punea când erau ascultaţi?! Erai elev, trebuia să fii ascultat, evaluat, catalogat.
Dacă dorim ca şcoala să înceteze de a fi autotelică, trebuie să recentrăm rolurile evaluării, să le redefinim. Şi nu mă refer aici la recomandările curriculare, generoase în această direcţie, ci la mentalitatea fiecărui profesor, care nu trebuie să uite că evaluarea este doar un instrument şi nu un scop în sine. Mai mult decât atât, profesorul trebuie să pună acest instrument în mâna elevului, învăţându-l cum să-l mânuiască întreaga lui viaţă, pentru a se cunoaşte, a-i cunoaşte şi înţelege pe ceilalţi, pentru a deveni un adult echilibrat, responsabil, capabil să-şi evalueze corect, potrivit unor ţinte specifice şi nu la modul general, propriile resurse (psihice, fizice, cognitive, emoţionale) şi pe ale celor cu care interacţionează. Oamenii care ştiu să se autoevalueze şi să evalueze diverse situaţii, persoane devin mult mai încrezători în ei înşişi, mult mai flexibili, aceştia vor rosti mult mai rar enunţul „am evaluat greşit situaţia” – semn al eşecului.
Evaluarea trebuie să prilejuiască un dialog continuu, un parteneriat profesor - elev, în care responsabilitatea pentru calitatea învăţării să fie echitabil distribuită. Monitorizarea progresului şi identificarea nevoilor de învăţare ale elevului nu vor mai cădea exclusiv în sarcina profesorului.
Prin superioritatea sa epistemică, experienţială, sigur, şi deontică, profesorul rămâne principalul agent în formarea şi modelarea personalităţii elevului, dar trebuie să înceteze a fi unic diriguitor, încurajând elevul să înţeleagă mecanismele stilului propriu de învăţare, ca să le poată controla mai bine, câştigând, astfel, o autonomie intelectuală şi emoţională ce-l va ajuta de-a lungul întregii vieţi.
Un instrument care, după părerea noastră, îndeplineşte condiţiile acestea, integrând în actul evaluării şi dezvoltarea unor competenţe-cheie, îl reprezintă portofoliul. O taxonomie simplă a tipurilor de portofolii operează cu următorii termeni: portofolii tematice (cuprind teme corespunzătoare unei unităţi de învăţare sau mai multor); portofolii de prezentare (cuprind selecţii ale celor mai reprezentative / reuşite teme ale elevului) şi portofolii de progres (reflectă activitatea elevului pe o perioadă mai mare de timp).
Am ales ca punct de discuţie portofoliul de progres, datorită caracterului său holistic, mai apropiat de realitatea complexă a vieţii şi de realizarea unor competenţe cu grad ridicat de transfer. Evaluarea, în cazul acestei metode, nu se opreşte la produs, ci vizează şi procesul, ceea ce explică virtuţile sale puternic formative.

Structura portofoliului de progres
Structura portofoliului de progres  a fost astfel concepută, încât să poată armoniza cerinţele exigenţelor curriculare ale disciplinei cu libertatea de alegere a elevului.
A. Conţinuturi obligatorii
Deoarece actul educaţiei este unul inevitabil constrângător, pentru realizarea primului deziderat (îndeplinirea exigenţelor curriculare ale disciplinei) profesorul stabileşte conţinuturi obligatorii:
# un capitol care să cuprindă temele pe fişă (eseuri, compuneri libere, desene, rezumate, texte argumentative, scheme, liste, texte funcţionale, produse realizate în grup, redactate de-a lungul semestrului şi, eventual, refăcute conform recomandărilor profesorului);
# un capitol cu materiale auxiliare (fişe cu algoritmi);
# un capitol cuprinzând lucrările de control, tezele.
În structurarea şi realizarea acestor capitole sunt integrate competenţe de comunicare în limba maternă, limbajul fiind instrument pentru construirea şi comunicarea în scris a cunoştinţelor despre realitatea înconjurătoare. Fiecare capitol va fi despărţit de celelalte printr-o pagină de gardă, a cărei construire presupune operaţii de sinteză şi analiză, deoarece imaginile trebuie să anticipeze conţinuturile.
B. Conţinuturi la alegerea elevului
Dacă dorim să realizăm un adevărat parteneriat între profesor şi elev, să-l implicăm pe acesta ca factor activ al propriei învăţări, trebuie să-i acordăm dreptul de a avea şi opţiuni. Nu ne putem aştepta ca de pe băncile unei şcoli, în care elevul nu a făcut altceva decât ceea ce i-a spus profesorul, să iasă un adult cu iniţiativă (desigur, excepţiile confirmă regula), căci este evident că reuşita personală şi profesională a individului este determinată de abilitatea de a lua decizii flexibile, dependente de context.
Orice alegere presupune o renunţare şi, de aceea, trebuie făcută cu responsabilitate – ceea ce înţeleg în momentul dat elevii. În acest capitol sunt exersate competenţe de inovare şi creativitate, antreprenoriale, iar la nivel valoric şi atitudinal este dezvoltată sensibilitatea estetică a spiritului critic, a gândirii autonome.
Elevul este pus în situaţia de a selecta, sintetiza şi organiza materialul creat de el însuşi.
Portofoliul reprezintă un produs cu valenţe multiple: este o minioperă de artă, care reflectă cultura estetică, gradul de autonomie şi motivaţia faţă de învăţare.

Profesor-ec. Antonescu Camelia
Liceul Tehnologic ASTRA, Piteşti
(Postat martie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top