13Istoria omenirii relevă parcurgerea a diferite stadii de dezvoltare economică (ţările fiind catalogate ca având economie dezvoltată, nivel mediu de dezvoltare sau în curs de dezvoltare, unele dintre acestea din urmă fiind denumite economii în tranziţie sau economii emergente), vehiculându-se şi concepte legate de tipologia evolutivă a societăţii (industrială, post-industrială sau terţiară, informaţională şi, mai recent, bazată pe cunoaştere) sau de calitatea mediului înconjurător (dezvoltare durabilă). Ansamblul ţărilor şi teritoriilor, care formează lumea de azi, este de o mare varietate, cuprinde economii care parcurg procese şi stadii diferite de dezvoltare. Diversitatea economiilor contemporane este rezultatul unor condiții diferite de dezvoltare, ca urmare a acţiunii, de-a lungul timpului, a unor factori diferiţi, de natură economico-socială, politică, interni şi externi.
Dezvoltarea economică presupune trăsături structurale specifice fiecărei ţări, derivate în principal din gradul de dezvoltare a societăţii respective, de volumul de resurse disponibil și de posibilităţile de alocare a acestor resurse. Tranziţia către sisteme superioare de organizare a producţiei şi a muncii a fost impulsionată de progresul tehnic. Primele descoperiri ştiinţifice cu aplicabilitate largă și imediată au provocat mutaţii structurale în economie, în comportamentul muncii, creativitatea şi iniţiativa umană, spiritul de întrecere. Alocarea resurselor este direcţionată spre activităţi profitabile, care cunosc fenomene de concentrare și specializare. Se determină astfel transformări radicale ale structurilor tehnologice și economice.
Refacerea economiilor naționale ale țărilor care au avut de suferit de pe urma războiului a generat o puternică dezvoltare și creștere economică, impulsionată și de progresul tehnic deosebit de intens în acea perioadă, ca și de existența unei cereri în mare parte nesatisfăcută. Totodată, creșterea economică a devenit, cu timpul, un domeniu al competiției economice dintre țări pe plan internațional.
Evoluțiile ascendente ale economiilor multor țări au generat noi viziuni asupra dinamicii economice, concretizate în intensificarea preocupărilor pentru analiza condițiilor și factorilor ce pot conduce la sporirea producției de bunuri și servicii. A luat naștere o bogată literatură economică menită să explice cauzele, izvorul și mijloacele de acțiune pentru multiplicarea producției de bunuri, referitoare deci, la ceea ce mai târziu a căpătat denumirea de creștere economică.
Creşterea economică este dorită în orice ţară deoarece ea dă posibilitatea populației să consume mai multe bunuri şi servicii şi totodată contribuie la asigurarea unei cantităţi mai mari de bunuri şi servicii sociale, cum ar fi sănătatea, educaţia, ducând astfel la îmbunătăţirea reală a standardelor de viaţă. Fenomenul creşterii economice a fost analizat de mulți economişti ce au ajuns la concluzia că locomotiva creşterii economice ”se sprijină pe patru roţi indiferent cât de bogată sau săracă este o ţară”. Aceste roţi sau factori ai creșterii economice sunt: resursele umane (oferta de muncă, disciplina, educaţia, motivaţia), resursele naturale (pământul, mineralele, combustibilii, calitatea mediului), formarea capitalului (utilaje, fabrici, şosele), tehnologia (ştiinţa, ingineria, managementul, spiritul întreprinzător).
Economia României a înregistrat importante transformări în ultimele două decenii în procesul de adaptare şi integrare în structura Uniunii Europene, reflectate atât la nivel macroeconomic, cât și la nivelul sectorului IMM-urilor. Profundele reforme în plan politic, economic şi social care au însoţit procesul de preaderare a României la Uniunea Europeană au fost urmate de noi provocări aferente consolidării până la integrarea deplină în structurile UE. Efortul de adaptare la acquis-ul comunitar a fost însoţit de participarea României, ca stat membru, la procesul de perfecţionare a strategiilor, politicilor şi mecanismelor de funcţionare ale UE pentru atingerea obiectivelor asumate.
Contextul actual, marcat de fenomenele asociate integrării şi de amplificare a interdependenţelor, a impus noi reguli de joc. Prosperitatea naţiunilor presupune creșterea competitivităţii pe toate piețele, ca urmare, problema competitivităţii a devenit o temă importantă la nivelul fiecărui actor al economiei, de la cel al regiunilor economice până la cel al oricărei naţiuni. În acelaşi timp se constată și o evoluție a conceptului de competitivitate, în sensul trecerii de la competitivitatea statică, în care avantajul competitiv era dat de înzestrarea cu factori tehnici, la cea dinamică, ai căror factori motori sunt: progresul tehnic, resursele umane şi metodele moderne de management. Aceasta a făcut ca avantajul competitiv să depăşească dimensiunea economică, educația, siguranţa şi calitatea vieţii fiind adiţionate conceptului.

Dir. Procopiu Bianca Cristina
Dir. adj. Grosaru Claudia Andreea
Colegiul Tehnic ”Armand Călinescu”
(Postat februarie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top