06Educaţia timpurie se referă la educaţia copilului în primele stadii ale copilăriei (de la naştere la 8 ani) şi le oferă condiţii specifice pentru dezvoltarea deplină, respectând dezvoltarea individuală şi de vârstă a acestora.
Educaţia timpurie porneşte de la ideea că vârstele mici constituie baza personalităţii, iar pentru reuşita educaţională a copilului, e necesar să fie antrenaţi toţi actorii cu care acesta interacţionează, începând cu membrii familiei, personalul din instituţiile de educaţie preşcolară şi terminând cu comunitatea.
Educaţia timpurie este un tip de educaţie global şi funcţional, adaptat nevoilor şi caracteristicilor individuale ale copilului, o pedagogie a acţiunii şi a comunicării, centrată pe copil, ca autor al propriei deveniri.
Tendinţele şi orientările generale ale educaţiei au condus la redimensionări ale documentelor curriculare care reglementează organizarea şi desfăşurarea procesul instructiv-educativ în unităţile de învăţământ  preşcolar. În contextul actual, încercările de reaşezare a educaţiei în primii ani de viaţă ai copilului au oferit argumente solide pentru legiferarea conceptului de educaţie timpurie şi formarea de pârghii de acţiune la nivel de sistem de învăţământ. Una dintre aceste pârghii este programa de studiu, respectiv Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani.
Cele mai relevante finalităţi ale educaţiei timpurii în contextul sistemului nostru de învăţământ au în vedere o unitate de idei cu a cele ale altor sisteme de învăţământ contemporane, astfel:
Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale;
Dezvoltarea capacităţii de interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi conduite noi;
Descoperirea, de către fiecare copil, propirei identităţi, a autonomiei şi formarea unei imagini de sine pozitive;
Sprijinirea copilului în achiziţionarea unor cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare la intrarea în şcoală.
Noul curriculum pentru învăţământ  preşcolar abordează în mod explicit pe de o parte, nevoia înţelegerii în complexitatea lor a tuturor experienţelor de viaţă şi de învăţare ale copilului în intervalul primilor ani de viaţă, precum şi locul/ rolul cadrului didactic care dezvoltă o educaţie integrată cu aceşti copii.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   
Pentru eficientizarea procesului de predare-învăţare şi diversificarea strategiilor aplicate este necesar să se promoveze climatul pozitiv în educaţie , în condiţiile comunicării şi relaţionării permanente cu copilul/ copiii şi, de asemenea, cu părinţii.
Valoarea utilizării strategiilor didactice, dau, în fapt, valoarea educaţiei copilului preşcolar. Ca o consecinţă directă a dimensiunilor educaţiei  la vârstele mici, rolul educatoarei implică:
Dezvoltarea şi înţelegerea istoriei personale şi sociale a celui care învaţă şi sensibilitatea la influenţele culturale exercitate de familie;
Aprecierea şi utilizarea experienţelor anterioare ale copilului, ca parte integrantă a procesului de învăţare;
Organizarea mediului de învăţare astfel încât să faciliteze învăţarea experienţială;
Pregătirea copilului pentru a accepta şi a face faţă schimbărilor, contradicţiilor şi incertitudinilor;
Definirea şi punerea de probleme pentru copii pentru a identifica soluţiile alternative;
Facilitarea dialogului şi a reflecţiei ca parte integrantă a procesului de învăţare.
Educaţia preşcolară, în contextul  educaţiei timpurii, şi-a stabilit    câteva priorităţi  în abordarea procesului educativ la grupa de copii. Astfel, de au în vedere următoarele aspecte:
# fiecare copil este unic, are nevoi particulare;
# educaţia este continuă, ea începe din primele momente de viaţă şi se prelungeşte pe tot parcursul ei;
# actul educativ din grădiniţă este guvernat de către copil şi trebuinţele sale de dezvoltare;
# dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care le oferă jocul;
# educaţia timpurie nu se adresează “copiilor”, ci fiecărui copil în parte;
# învăţarea se realizează preponderent prin joc, fiind experienţială şi socială;
# amenajarea mediului educaţional pe arii de dezvoltare constituie o formă optimă de realizare a ocaziilor de experimentare;
# stimularea independenţei de alegere şi acţiunea trebuiesc combinate cu activitatea de grup şi cu sprijinirea relaţiilor interpersonale.
Finalităţile fundamentale ale grădiniţei se referă, pe de o parte, la oferirea unei asistenţe educaţionale complexe pentru formarea abilităţilor de bază necesare pe tot parcursul vieţii, iar, pe de altă parte, dezvoltarea armonioasă a  copilului în funcţie de specificul tendinţelor, ritmul propriu şi potenţialul individual.
Necesitatea concordanţei dintre finalităţile celor două niveluri de învăţământ, preşcolar şi şcoala primară, subliniază încă o dată, un deziderat comun: pregătirea copilului pentru şcoală şi, în viitor, pentru educaţia permanentă.

Bibliografie:
# Borţeanu, S., Brănişteanu, R., Breban, S.,  Fulga, M., Grama, F.,... “Curriculum pentru învăţământ  preşcolar”, Editura Didactica, Bucureşti, 2009;
# Ciolan, Laura, “Dezvoltarea educaţiei timpurii. Aplicaţii privind managementul proiectelor”, Editura Universităţii din Bucureşti, 2007;
# Culea, Laurenţia,  “Curriculum pentru educarea timpurie - o provocare?”, Editura Diana, 2009;

Prof. înv. preşc. Hârţogeanu Georgeta Neluţa
GPN Dârmăneşti
(Postat februarie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top