05Primăvara este anotimpul care ajută natura să-şi arate frumuseţile, când totul se trezeşte din somnul adânc al iernii. Totul înverzeşte, timizi, mugurii copacilor încep să se despice, pentru ca apoi livezile să se împodobească cu marame de flori.
Obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti sunt incluse în viaţa de zi cu zi nu ca o îndatorire, ci ca o exprimare sufletească faţă de simţurile lăuntrice, faţă de evenimentele de actualitate ale subiecţilor. Obiceiurile şi tradiţiile străvechi exprimă pentru fiecare perioadă parcursă tabloul de ansamblu al poziţiei sociale şi al gradului de dependenţă de orice natură, trecutul istoric, nivelul de trai şi de credinţă. Cunoaşterea obiceiurilor şi a tradiţiilor populare are o importanţă deosebită datorită conţinutului de idei şi de sentimente, a faptelor care oglindesc trecutul bogat şi valorile poporului nostru.
Obiceiurile şi tradiţiile străvechi exprimă strânsa legătură a omului cu natura. Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a culturii tradiţionale.
Anotimpul primăvara, anotimpul renaşterii, este bogat în obiceiuri populare străvechi, uneori contopite cu tradiţia creştină, alteori dăinuind izolate, cu toate ciudăţeniile lor precreştine, pe care azi ne este greu să le mai luăm în serios, dar pe care cei din vechime le credeau şi le respectau cu stricteţe ţesându-şi existenţa pe ele, ca pe o urzeală tainică, vegheată din veac de sufletele strămoşilor.
Anotimpul primăvara, anotimpul renaşterii, este bogat în obiceiuri populare străvechi.

Dragobetele
Dragobete este zeul tinereţii în Panteonul autohton, patron al dragostei
La noi, Dragobete era ziua când fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci şi păduri, cântând şi căutând primele flori de primăvara. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânzâiene, când le aruncau în apele curgătoare.
Zi aşteptată cândva cu nerăbdare de toţi tinerii, au fost în bună parte uitate, păstrându-se doar în amintirea bătrânilor. Iar în ultimii ani, Dragobetele autohton riscă să fie dat cu desăvârşire uitării, el fiind înlocuit de acel Sfânt Valentin ce nu are legătură cu spiritualitatea românească.

Mărţişorul
Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie. 1 Martie, prima zi de primăvară, este o zi de adevărată sărbătoare. Străzile sunt inundate de mărţişoare şi de flori. Mărţişorul este sărbătoarea tradiţională românească care celebrează sosirea primăverii. Cu această ocazie se oferă doamnelor şi domnişoarelor mărţişoare, simbol al binelui şi bunăstării.
Istoria mărţişorului datează încă de pe vremea geţilor, iar legenda spune că femeile purtau pe vremea aceea monezi sau pietricele la care exista obiceiul de a adaugă fire de lână roşie si albă. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor, era specifică înţelepciunii bărbatului. De altfel şnurul mărţişorului exprimă împletirea neseparabilă a celor două principii ca o permanentă mişcare a materiei. El semnifică schimbul de forţe vitale care dau naştere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb şi roşu au rămas până în zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regăsite şi la bradul de nuntă şi înmormântare.
Obiceiurile de Mărţişor erau ca părinţii să lege copiilor o monedă la gât sau la mână şi să ofere celor tineri mărgele viu colorate înşirate pe un lanţ. Acest gest semnifica puterea şi norocul, iar Mărţişorul se punea de regulă în zorii zilei până să apară soarele. Tradiţiile româneşti spun că 1 Martie este prima zi din an când se celebra prin sărbătoarea "Matronalia" zeul Marte şi puterea acestuia. Mărţişoarele se confecţionau din fire albe şi roşii de cânepă sau lână, se legau sub forma cifrei 8 de care se atârnau monede din aur şi argint. Obiceiul spune că mărţişorul trebuie ţinut 9-12 zile şi apoi să fie atârnat într-un pom înflorit pentru a aduce noroc şi bunăstare celei care l-a purtat. In zona Dobrogei, tradiţiile româneşti spun că mărţişorul trebuie să fie purtat până la venirea berzelor ca mai apoi să fie aruncat spre înaltul cerului. În Transilvania, mărţişorul este agăţat de poartă, ferestre sau de coarnele animalelor pentru a îndepărta relele şi deochiul. Tradiţiile româneşti din satele transilvănene dau culoare vieţii şi conferă legendei Mărţişorului marcarea tranziţiei dintre sfârşitul iernii, anotimpul rece şi venirea primăverii.
Legenda  mărţişorului începe când Soarele întruchipat într-un bărbat chipeş cobora pe pământ pentru a dansa hora în sate. Un dragon l-a răpit şi l-a închis într-un beci al unui palat. Nimeni nu îndrăznea să-l salveze pe Soare. Un tânăr curajos a călătorit 3 anotimpuri (vara, toamna şi iarna) până a găsit castelul şi s-a luptat cu dragonul multe zile până a reuşit să-l înfrângă. Soarele a fost eliberat iar sângele tânărului rănit cădea pe zăpadă transformând-o în ghiocei, mesageri ai primăverii. Tânărul curajos a murit fericit văzând că viaţa sa a servit unui scop atât de nobil: venirea primăverii. Istoria mărţişorului mai spune că de atunci există obiceiul ca oamenii să ofere doamnelor şi domnişoarelor amulete: un fir alb împletit cu unul roşu. Semnificaţia literară a mărţişorului este “micul martie”. Un martie mai mic pe care să-l purtăm la piepturile noastre pentru ca iarna să fie uitată şi noul anotimp să înceapă.

Babele
Legenda spune că între 1 şi 9 martie, "Zilele babelor", Baba Dochia toarce lângă oi îmbrăcată în nouă cojoace pe care le scutură unul  câte unul în fiecare zi. În România, prima zi a primăverii este de neconceput fără imaginea Babei Dochia. Conform legendei, se spune că bătrâna purta douăsprezece sau nouă cojoace, pe care a început să şi le scoată la începutul lunii martie, fapt ce a provocat schimbări ale vremii. Zilele însorite au fost deseori urmate de ploaie şi ocazional chiar de lapoviţă. Mitul ne spune de asemenea că, Baba Dochia a avut trei momente speciale, marcate astfel: 1 martie: timpul dedicat însămânţării de primăvară, 2 martie: ziua muncii de vară; 3 martie: reprezentând secerişul de toamnă. In funcţie de modul în care evoluează vremea în aceste trei zile, putem şti cu certitudine cum va fi timpul în cele trei anotimpuri amintite. Puţini, desigur, rezistă tentaţiei de a nu-şi alege o "babă" în timpul primelor nouă zile din martie, pentru că, dacă ziua aleasă este însorită, aceasta înseamnă ca eşti binecuvântat cu un suflet pur şi blând şi totul îţi va merge bine întreg anul. Din contră, dacă vremea este friguroasă şi geroasă, cu vânt şi cu un cer înnorat, atunci persoana în cauză va fi la rândul ei cu inima "rece, neagră şi îngheţată". Există o altă parte a acestei legende legată de mărţişor, care ne spune că, Baba Dochia obişnuia să cutreiere peste dealuri şi văi împreună cu turma sa. Asemenea altor ţărănci din acea vreme, ea îşi petrecea timpul torcând lână. La venirea primăverii, a făcut o gaură într-o monedă şi a trecut prin aceasta o bucată de lână. In timp, diferite simboluri au început să înlocuiască moneda iniţială. Astăzi există câini, elefanţi, fluturi, semne zodiacale, mici inimioare, chei, măşti, pitici, o întreagă lume in miniatură creată special pentru a simboliza venirea primăverii, alături de micile bucheţele de violete, ghiocei, zambile si de fulgii de zăpadă care câteodată nu ne părăsesc nici în martie.

8 Martie
8 Martie - zi dedicată mamelor din lumea întreagă; acest cuvânt ,,mama”, evocând fiinţa iubită, care ne-a dat viaţă, cea care se-apleacă înfrigurată de griji peste leagănul copilului sau peste nădejdile adolescentului; cel dintâi gângurit al pruncului – când deschide ochii în lume; bucuria şi durerea , mândria şi puterea, gloria şi măreţia, începutul şi sfârşitul misiunii sfinte a femeii. Să nu uităm niciodată această sărbătoare dedicată mamelor noastre, să le recunoaştem meritele şi să nu ne uităm Mama.

Mucenicii
Ziua de 9 martie este cunoscută popular ca sărbătoarea Mucenicilor, a cărei însemnătate derivă din sacrificiul celor 40 de martiri, de pe vremea Imperiului Roman. Printre obiceiurile si tradiţiile care au ajuns până la noi se numără prepararea “sfinţişorilor” şi consumarea a 40 de pahare de vin.
Se spune că, la începuturile creştinătăţii, 40 de soldaţi din armata romană s-au hotărât să treacă la religia lui Hristos. Cum aceasta nu era încă acceptată de Imperiu, ei au fost pedepsiţi cu viaţa, fiind aruncaţi într-un lac. Astfel, ei au devenit martiri şi sunt cinstiţi prin diferite ritualuri pe data de 9 martie.

Buna Vestire
O altă sărbătoare a primăverii este Buna-Vestire (25 Martie) sau “Ziua cucului”. Potrivit creştinilor, pe 25 martie, Arhanghelul Gavril sau Gabriel i-ar fi vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naştere Mântuitorului Hristos. In calendarul popular sărbătoarea aceasta se mai numeşte şi Blagoviştenie sau “Ziua cucului”, cucul ocupând un loc central în cadrul acestei mult aşteptate sărbători. Cucul perceput ca încarnare a strămoşului mitic, pasăre cu un pronunţat substrat erotic, anunţă sosirea efectivă a  primăverii. Primul său cântec care are loc de obicei la Buna-Vestire, trebuie să fie aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. Dacă nu ar fi îndeplinite aceste condiţii rituale, oamenii respectivi nu ar beneficia de toate acele lucruri în anul care va urma.

Sfântul Gheorghe
În fiecare an, la 23 aprilie, îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Marele Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinţi creştini. A urmat cariera militară, ajungând comandant în armata împăratului Diocleţian.
În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toti creştinii erau obligaţi să se lepede de credinţa în Hristos şi să se închine zeilor. Sfântul Gheorghe, pentru că nu a vrut să jertfească zeilor, a fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie.
În credinţa populară Sf. Gheorghe este asociat adesea cu omorîrea balaurului.

Floriile
În fiecare an, cu o săptămână înainte de ziua Paştelui, se serbează Floriile. Această sărbătoare simbolizează intrarea in Ierusalim a Domnului Iisus Hristos, care, întors din cetatea Efraim, hotărăşte să meargă în oraşul sfânt. In cinstea lui, oamenii l-au întâmpinat cu flori şi ramuri înverzite, întinzând în calea lui chiar şi hainele lor.
Se pare că denumirea populară a sărbătorii vine şi de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care s-a suprapus intrarea Domnului în Ierusalim. Tot de la Flora vine si semnificaţia de renaştere a naturii, însa potrivit specialiştilor, cel mai mult primează semnificaţia creştină a evenimentului.
În această zi, denumită şi Duminica Stâlpărilor, se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie, care se împart creştinilor, iar slujitorii Bisericii le ţin în mâini, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Cu acestea, după ce au fost aduse la biserică spre a fi sfinţite, creştinii împodobesc icoanele, uşile şi ferestre.
Obiceiurile de Florii sunt diversificate, în funcţie de zona geografică.

Paştele, sărbătoarea creştină a Învierii
Ultima săptămână a postului care precede sărbătoarea este săptămâna mare, care începe cu duminica Floriilor şi se termină cu duminica pascala. Sărbătoarea începe de fapt cu duminica Floriilor, când se sărbătoreşte intrarea lui Hristos în Ierusalim. Săptămâna mare are menirea împărtăşirii chinurilor lui Iisus. In această săptămână se termină postul de 40 de zile, şi natura renaşte.
Sărbătoarea Paştelui începe în după masa zilei de sâmbătă. Cel mai important moment al zilei este sfinţirea apei botezătoare la biserică. Se spunea că prima persoană care urmează sa fie botezată cu această apă "nouă" va avea noroc toată viaţa.
Apa prezintă un rol important şi duminică. Creştinii mergeau la biserică ducând mâncarea şi vinul pregătit pentru a fi sfinţite. Postul se termină oficial prin consumarea acestor bucate. In unele regiuni această tradiţie este vie şi în zilele noastre. Se spunea că dacă găinile apucă, să mănânce din rămăşiţele acestor mâncăruri vor oua mult. Se obişnuia ca oul sfinţit să fie consumat în mijlocul familiei, pentru ca în cazul în care careva s-ar rătăci să îşi amintească cu cine a mâncat şi să îşi regăsească calea spre casă. Mâncarea tradiţională este carnea de miel pregătită după mai multe reţete specifice. Mielul este simbolul lui Hristos...

Înălţarea Domnului. Ziua Eroilor
Biserica creştină - Ortodoxă si Catolică - sărbătoreşte la 40 de zile după Învierea Domnului, un mare eveniment din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume Înălţarea la cer, de fapt ultimul, din activitatea Sa pământească.
Naşterea şi Înălţarea sunt cele două punţi care leagă creatura de Creator, pământul cu cerul, care împacă pe credincios cu Dumnezeu. Dacă prin naşterea din Bethleemul Iudeii Dumnezeu a coborât pe pământ sub formă umană ca să împace faptura cu Creatorul, prin Înălţarea la cer, în văzul Apostolilor adunaţi în Betania s-au deschis credinciosului cerurile, asigurându-i-se posibilitatea desăvârşirii şi deci, a mântuirii. Cele două evenimente alcătuiesc axa creştinismului şi calea de lumină pe care trebuie s-o şi mărturisim pe Hristos, ca Domnul şi Stăpânul lumii.
Dar sărbătoarea Înălţării Domnului pentru noi, românii, mai are un sens : acela că cinstim şi pomenim pe Eroii şi Martirii Neamului, care şi-au dat viaţa pentru apărarea şi întregirea ţării, pentru dreptate şi adevăr.

Bibliografie:
# Stoian,Stanciu,Alexandru, Petre -,,Pedagogie şi folclor “–E.D.P
# Carmen Iordăchescu -,,Să dezlegăm tainele textelor literare”
# www.didactic.ro;
# www.google.ro.

Prof. înv. preşc. Pisculungeanu Mariana
GPP “Castelul Fermecat” Piteşti
(Postat februarie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top