01Cărțile pe care le citești au puterea de a produce schimbări la nivelul creierului ale căror efecte persistă cel puțin câteva zile de la finalizarea lecturii, arată rezultatele unui studiu publicat în jurnalul de specialitate Brain Connectivity.
 „Poveștile dau formă vieților noastre și în anumite cazuri, ajută la definirea unei persoane. Noi ne dorim să înțelegem modul în care poveștile ajung în creierul tău și ce îi fac acestuia", a declarat coordonatorul studiului, neurologul Greogory Bernes, de la Universitatea Emory.
La studiul desfășurat pe parcursul a 19 zile consecutive au participat 21 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani. Voluntarii au fost rugați să citească romanul thriller Pompeii, scris de Robert Harris. Cartea a fost aleasă special, deoarece firul povestirii împletește cazul real al erupției vulcanului Mount Vesuvis din Italia, cu ficțiunea și prezentarea dramatică a desfășurării acțiunii. În primele cinci și în ultimele cinci zile ale experimentului, participanții nu au citit nici o pagină din carte, însă creierele lor în stare de repaus au fost scanate cu ajutorul tehnologiei de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (IRMf). În celelalte nouă zile, ei au lecturat aproximativ 30 de pagini în fiecare seară, iar în diminețile următoare participau la un test legat de cele citite. De asemenea, pe parcursul acestor nouă zile, experții au efectuat scanări IRMf ale creierului atunci când se afla în stare de repaus. Rezultatele scanărilor efectuate în diminețile ulterioare serilor în care participanții au citit au arătat o creștere a conexiunilor în două regiuni ale creierului: cortexul temporal stâng și șanțul central cerebral (Sulcus centralis cerebri). Prima zonă este responsabilă de receptivitatea individului la limbaj, iar cealaltă este regiunea cerebrală motrică senzorială primară (neuronii acestei zone joacă un rol important în reprezentarea senzațiilor corpului). Aceste modificări petrecute la nivelul creierului au persistat și în următoarele cinci zile de la terminarea lecturii romanului.
„Schimbările neuronale găsite de noi și asociate cu senzația fizică și sistemele de mișcare sugerează că cititul unui roman te poate transpune în pielea protagonistului. Știam deja că o poveste bună te poate pune în pantofii altcuiva, într-un sens figurat. Acum observăm că s-ar putea petrece și ceva la nivel biologic", punctează Berns.
Dacă micuţului tău nu-i prea fac cu ochiul cărţile, poţi să aplici câteva metode simple pentru a-l determina să iubească poveştile. De fiecare data când un copil citeşte, imaginaţia lui este stimulată, iar aventurile şi călătoriile pe care le face prin intermediul poveştilor citite sunt nişte experienţe de neuitat.
Iată câteva sfaturi pe care le poţi aplica pentru a-l face pe micuţul tău să iubească lectura:
1. Citiţi în fiecare zi
Vei putea încet, dar sigur, să-i stimulezi pasiunea pentru lectura dacă îi citeşti micuţului în fiecare zi. Începe un astfel de program de la o vârstă fragedă, deoarece obiceiul se va înrădăcina bine în rutina lui zilnică.
Când copilul tău învaţă să citească de unul singur, încurajează-l să facă acest lucru şi ai grijă să-i cumperi cărţi care să-l atragă şi din punct de vedere vizual.
2. Lasă-l pe el să aleagă povestea
Vor veni momente în care micuţul va trebui să citească obligatoriu anumite cărţi. Până atunci însă, lasă-l să decidă singur care sunt poveştile pe care vrea să le afle. Dacă îi acorzi această libertate, copilul va fi mai receptiv şi va învăţa mai uşor, deoarece subiectul ales este subiectul care îl interesează.
3. Organizaţi un cerc de lectura acasă
Transformă ora de lectură într-un eveniment de familie. Copiii iubesc momentele în care trebuie sa desfășoare activităţi împreună cu persoanele pe care le iubesc, aşa că o reuniune de acest tip ar putea fi scânteia de care micuţul are nevoie. Pentru a crea un cerc de lectura trebuie sa foloseşti elemente de mobilier cât mai confortabile (perne, fotolii puf, scaune comode) pe care să le aranjezi în formă de cerc. În mijlocul cercului poţi aşeza câteva cărţi. Toate persoanele care participa la activitate îşi vor pasa cartea aleasă de la una al alta şi vor citi, pe rând, câteva rânduri cu voce tare.
4. Organizaţi un concurs
Celor mici le plac provocările, aşa ca un concurs care să conţină întrebări legate de poveştile citite poate fi soluţia ideală pentru a trezi interesul micuţului tău. Citeşte împreună cu el o carte şi apoi adresează-i întrebări pentru a vedea cât de atent a fost.
Premiază-l dacă răspunde corect şi acordă-i şanse dacă greşeşte. Dacă ai doi sau mai mulţi copii, jocul va fi cu atât mai amuzant, iar provocarea mai mare.
5. Jucaţi teatru
Celor mici le place să preia rolul personajelor lor preferate din filme sau poveşti. Odată pe săptămână vă puteţi juca de-a povestea pe care tocmai aţi citit-o. Gândiţi-vă la replicile pe care personajele le-au folosit în carte, construiţi mediul în care s-a desfăşurat acţiunea şi distraţi-vă în familie.

Bibl. Monica Morăreasa
Școala  Gimnazială ,, Alexandru Davila” Pitești
(Postat februarie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top