24Ce mai înseamnă astăzi oare căsătoria? Un vis din copilărie ? Un contract de maturitate? Un jurământ la biserică sau la primărie? Un angajament pe viaţă luat în faţa rudelor şi cunoştinţelor? O promisiune de fidelitate faţă de partener, de jumătatea ta? O tradiţie sau un moft al părinţilor şi bunicilor? Un stil de viaţă natural, normal, propus încă şi astăzi la Biserică? Toate la un loc sau puţin din fiecare? Şi totuşi mai merită să mai defineşti căsătoria ”tradiţională”, cum ar numi-o unii?
Căsătoria este un angajament de fidelitate, care completează persoana umană şi o orientează spre scopul ultim, angajând-o şi faţă de posteritate prin procreare, naştere, creşterea şi educarea copiilor. Căsătoria este expresia socială a dovezii de iubire pe care o au două persoane de sex opus, una faţă de cealaltă. Căsătoria nu a fost şi nu trebuie să fie niciodată un moft, este o alegere liberă şi asumată în faţa societăţii şi a lui Dumnezeu.     Taina căsătoriei presupune: punerea inelelor, făcliile (lumânările), cununiile, paharul cu vin, înconjurarea mesei, dezlegarea cununiilor a opta zi. Toate acestea sunt simboluri de care trebuie să ţină seama orice pereche ce doreşte să-şi unească destinele.
Inelele - sub formă de cercuri, fără început şi fără sfârşit, erau în Vechiul Testament simbol al puterii şi încrederii ce se acordă cuiva; în creştinism ele simbolizează iubirea nesfârşită şi fidelitatea reciprocă, dar şi trăinicia legăturii dintre viitorii soţi.
Lumânările - pe care le ţin naşii sunt simbol al curăţiei mirilor, al luminii darurilor cereşti şi al bucuriei nuntaşilor, simbol al jertfei; ca să lumineze trebuie să ardă, să se topească! Viitorii soţi sunt chemaţi pentru a fi lumină unul altuia.
Cununiile simbolizează demnitatea, puterea şi biruinţa asupra vrăjmaşilor, mirii devin împărat şi împărăteasă.
Paharul cu vin şi pâinea, binecuvântate de preot, închipuie atât bucuria nunţii cât şi pregustarea din paharul comun al vieţii de familie, cu bucuriile şi necazurile căsniciei.
Înconjurarea mesei exprimă bucuria firească a nunţii.
Rugăciunea din ziua a opta are rolul de a-i dezlega pe miri şi a-i învrednici să reintre în biserică ajutându-i să păşească creştineşte încă de la începutul căsniciei.
În societatea de astăzi, în care valorile au devenit nonvalori, în care bunul simţ şi smerenia sunt considerate o dovadă de slăbiciune, în care fecioria este considerată ruşine, căsătoria în sensul creştin, prezentat mai sus, este puternic ameninţată, iar exigenţele unei vieţi creştine nu mai sunt acceptate de oameni.
Cuvântul concubinaj vine din limba franceză şi înseamnă convieţuirea unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie, căsătorie nelegitimă.
Această căsătorie de probă care este astăzi la modă în rândul tinerilor, are la bază anumite motive şi anume: egoismul faţă de celălalt, comoditatea, frica de responsabilitate atunci când vine vorba de venirea pe lume a unui copil, la toate acestea se poate adăuga şi dorinţa de a fi independent.
Cu siguranţă se pot numi ca factori determinanţi ai acestui fenomen şi problemele societăţii în care trăim: tinerii nu mai au un loc de muncă stabil, nu mai au posibilitatea achiziţionării unei locuinţe şi multe altele, care distrug fără să simţim, adevăratul sens al familiei.
Preotul lector doctor Emil Jurcan în articolul “Stabilitatea familiei” publicat în „Credinţa Ortodoxă” (2000), nr.1, p.78 prezintă aceste motive, ca fiind cauze directe ale concubinajului: „dorinţa de independenţă faţă de soţ şi de eventualii copii, lipsa de timp pentru viaţa comunitară din cauza profesiunii, şi nu în ultimul rând comoditatea, dorinţa de a nu fi deranjat, de a nu trebui să-l suporţi pe celălalt toată viaţa”.
În sec. XXI, când oamenii sunt din ce în ce mai stresaţi de problemele financiare, de grija zilei de mâine, ajung să mărturisească foarte uşor că pe ei nu-i ţine împreună un act, iar pe de altă parte nici primirea binecuvântării bisericii. Deşi ar spune că o hârtie nu schimbă nimic, adepţii concubinajului de lungă durată, nu sunt siguri de relaţie. Adepţii traiului „fără forme” sunt în general, persoane de 22-35 ani, mai putin religioase, cu studii superioare.
Am rugat-o pe bunica din partea soţului, Vlăsceanu Elena, în vârstă de 88 ani, din satul Râncaciov, comuna Călineşti, să-mi vorbească despre căsătorie, aşa cum a pomenit ea din moşi strămoşi. Răspunsul ei a fost: ”Maică, însuratul de tânăr şi mâncarea de dimineaţă sunt de seamă. În tinereţea mea fetele se măritau între 15 şi 20 de ani, iar băieţii se însurau între 18 şi 30 de ani. Tinerii care se căsătoreau  trebuiau să aibă, în afara anilor împliniţi, şi «destulă minte în cap», aici fiind vorba de fete, şi să se priceapă cum se cuvine la rânduielile gospodăriei, cu referire la feciori. Tinerii încercau să se căsătorească în satul lor. Era mare jale, mai ales pentru fetele mari, să plece din satul părintesc: «Care fată-şi lasă satul/ Mănânce-o jalea şi băbatul,/ Că şi eu mi l-am lăsat/ Multă jale m-a mâncat». De asemenea, ţăranii noştri nu acceptau prea uşor nici căsătoria copiilor cu cei de alt neam, chiar dacă aceştia ar fi fost de aceeaşi religie. La fel, nu erau deloc plăcute căsătoriile cu cei care nu erau de neam bun sau cu cei înrudiţi sufleteşte.
După ce ăi tineri primeau consimţământul celor două perechi de părinţi, fără de care nu puteau face nunta, feciorul începea să facă pregătirile pentru marele moment, mai întâi căutând o zi potrivită pentru peţit. Potrivit rânduielii strămoşeşti , nu orice zi era potrivită, astfel că, pentru peţit, logodit şi cununat, se potriveau zilele de joi şi de duminică”.
Aşa cum mărturiseşte şi bunica  bucuria si întristarea, binele si răul, trebuie trăite în comuniune cu altcineva.
Susţin căsătoria ce înseamnă responsabilizare mare, legitimitate în faţa societăţii în schimbul concubinajului ce rămâne din punctul meu de vedere „o zonă de nesiguranţă”.
Căsătoria este o instituţie socială fundamentală din toate timpurile. Dacă valorile ei sunt ignorate sau batjocorite, se ajunge la proliferarea unor comportamente şi stiluri de viaţă abuzive, distrugătoare, care lasă răni adânci, pe termen lung.

Prof. Marinescu Raluca Mihaela
Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, Piteşti
(Postat ianuarie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top