04Părinţii, familia sunt primii oameni chemaţi să pună bazele educaţiei unui copil deoarece pregătirea pentru viaţă a omului de mâine începe din primele luni de existenţă. Faptele de astăzi ale copiilor reprezintă o prefigurare certă a celor de mâine. Deprinderile şi convingerile conturate acum formează baza modului de acţiune din viitor. Atitudinile şi comportamentele părinţilor vor fi primele modele copiate cu fidelitate de copii. Preşcolarul ar trebui să aibă toate condiţiile unui cadru optim în care să se dezvolte şi această răspundere revine în mare măsură familiei care poate îndeplini această sarcină doar printr-o colaborare eficientă cu grădiniţa. Familia oferă copilului un mediu afectiv, social şi cultural.
Mediul familial, sub aspect afectiv, este o şcoală a sentimentelor deoarece copilul trăieşte în familia sa o gamă variată de relaţii interindividuale, copiindu-le prin joc în propria conduită. Cu triplă funcţie, reglatoare, socializatoare şi individualizatoare, familia contribuie în mare măsură la definirea personalităţii şi conturarea individualităţii fiecărui copil.
Grădiniţa este prima unitate de învăţământ cu care copilul dar şi familia intră în contact. Ea poate oferi părinţilor o imagine obiectivă a copilului, poate sprijini şi orienta familia în educarea copiilor. Educatoarele trebuie să lucreze cu familiile în scopul organizării activităţilor zilnice, asigurării educaţiei şi întâmpinării nevoilor sale. În acelaşi timp, educatoarea nu trebuie să uite că familiile învaţă împreună cu copiii.
Copilul este un membru nou şi unic al familiei care trebuie să înveţe să-l cunoască cu tot ce ţine de personalitatea, temperamentul şi stilul său. Unitatea de acţiune a celor doi factori (grădiniţă şi familie) în vederea formării copiilor este condiţionată de un mod comun de lucru şi de o bună cunoaştere reciprocă, iar începutul este dat de cunoaşterea familiei de către educatoare, a caracteristicilor şi potenţialului ei educativ. Familia este o sursă principală de informaţii privind relaţiile interpersonale dintre membrii acesteia, aşteptările privind educaţia copilului, stilul educaţional, autoritatea părinţilor şi metodele educative folosite, valorile promovate, climatul educaţional, responsabilităţile pe care copilul le îndeplineşte.
Educatoarele trebuie să asigure părinţilor numeroase ocazii de a se implica în programul grădiniţei, comunicând în fiecare zi, povestindu-le despre cum şi-a petrecut copilul lor timpul, ce activităţi de învăţare a desfăşurat, ce progres sau regres a realizat copilul sau anunţându-i ce activităţi sau întâlniri au planificat. Ele trebuie să ajungă să cunoască bine familiile şi copiii de aceea vor folosi toate ocaziile pentru a comunica cu părinţii şi a schimba informaţii. Unele familii vor dori să se implice mai mult, altele mai puţin.
Părintele se simte implicat în viaţa copilului său şi vede continuitatea relaţiei dintre „acasă” şi „la grădiniţă”. În acest fel, începe să îşi verbalizeze temerile sau să se simtă valorizat în rolul său, se poate centra pe observaţiile asupra copilului său. Educatoarea poate evalua dacă abilităţile parentale au nevoie de suport şi îi poate oferi diverse materiale pentru aşi îmbogăţi cunoştinţele şi dezvolta capacităţile parentale. De aceea aceste întâlniri au un profund caracter de confidenţialitate.

Bibliografie:
Dumitrana, Magdalena, 2000 „Copilul, familia şi grădiniţa”, Editura Compania, Bucureşti;
Voiculescu, Elisabeta, 2001 „Pedagogie preşcolară”, Editura Aramis, Bucureşti;
Popescu, Eugenia (coord.), 1995 „Pedagogie preşcolară. Didactica” E.D.P., Bucureşti.

Educatoare: Chircă  Diana-Irina
GPN “Florile Soarelui”, Mioveni
(Postat ianuarie 2017)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top