21Creaţiile folclorice sunt pietre scumpe în sânul poporului şi prin urmare este o sfântă datorie de a le cânta şi a le feri de noianul timpului şi uitarei…” (Vasile Alecsandri)
Colindele, "aceste minunate creaţii populare", s-au păstrat din generaţie în generaţie şi au răsunat în fiecare an, fără întrerupere, în casele creştinilor, în noaptea Sfântă a Naşterii Domnului, sub luceafărul de argint al păcii, în seara de Anul Nou şi la alte sărbători, îndatinându-se, răspândindu-se şi fiind nelipsite din  casele credincioşilor noştri.
Apropierea naşterii Mântuitorului trezeşte, din străvechi timpuri un adevărat tumult sufletesc de la copii  şi până la cei cu plete albe, fie ei de la sat sau de la oraş. Toţi se pregătesc să primească binecuvântarea lui Dumnezeu , să întâmpine după datina străbună, adânc întipărită în suflet, adevărata seară a colindelor. Ele trezesc rezonanţe afective de înaltă sensibilitate şi de puternică intensitate, creând o atmosferă de bucurie şi un farmec cu totul specifice în trăirea religioasă. La aceasta contribuie în cea mai mare măsură tradiţia veche şi scumpă a colindelor, care înfăţişează evenimentul venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat, într-un nimb de o deosebită frumuseţe şi duioşie.
Copiii se familiarizează şi învaţă aceste colinde. Colindul nu se face la întâmplare, nu se intră în prima ogradă întâlnită, ci se începe de la casa preotului sau a învăţătorului. Ajunşi la casa gospodarului, colindătorii îl întreabă, prin formule pline de respect şi de bunăcuviinţă, dacă primeşte colindătorii.
În această Sfântă Seară de Crăciun, gospodarii aşteaptă colindătorii cu ogrăzile măturate, cu mesele întinse pe care se află cozonac cald, mere, covrigi şi nuci poleite, cu care vor fi cinstiţi.
În colinde “Junii” îl aduc pe Dumnezeu, pe Isus. Acum, când cerul se deschide, Dumnezeu coboară. Domnul Sfânt nu este doar oaspete, ci şi colindător însoţit de alţi colindători. Copiii nu sunt altceva decât “purtătorii de Dumnezeu”. Colindătorii îl găsesc pe gospodar bogat, fericit, cu dalbă Jupâneasă şi cu toată familia împrejur. Gospodarul este de regulă numit “boier” sau “domnul bun”.
Colindele noastre româneşti sunt deosebit de valoroase pentru bogatele idei morale şi sociale pe care le exprimă. Pe lângă mesajul ceresc al mântuirii, colindele au format şi o şcoala de îmbărbătare, de nădejde şi de virtuţi morale în viaţa credincioşilor, exprimând dragostea de oameni, facerea de bine, smerenia, ascultarea şi bunătatea, cinstea, dragostea de ţară, eroismul, bucuria sărbătorilor, dorinţa de prosperitate, belşug şi pace, ca idealuri nepieritoare şi caracteristici esenţiale ale sufletului poporului nostru. În ele eticul s-a îmbinat în chipul cel mai armonios şi mai fericit cu esteticul.
Colindele reflectă bunătatea proverbială a românului, credincioşii având ca pildă de bunătate pe Mântuitorul Iisus Hristos , care în colinde apare ca un Domn "prea bun":
"Sus în curtea lui Crăciun,
S-a născut un domn prea bun".
Luând ca pildă această bunătate a Domnului şi Mântuitorului Hristos, colindele îndeamnă pe credincioşi ca şi ei să fie buni mereu , dar mai ales acum , când s-a născut "Păstorul cel bun":
"Acuma pe la Crăciun,
Tot omul să fie bun".
Bunătatea aceasta a românului, cunoscută pretutindeni sub numele de ospitalitate, este răsplătită de urările de la sfârşitul colindelor:
"Busuioc verde pe masă,
Rămâi gazdă sănătoasă.
La mulţi ani cu sănătate
Domnul să vă dea de toate!"
Alături de bunătăţile care izvorăsc din iubirea de Dumnezeu şi de aproape, colindele reflectă o calitate şi o virtute,  şi anume cinstea. Pentru poporul român cinstea este tot aşa de valoroasă şi de scumpă ca şi dreptatea şi libertatea , iar colindele au fost un îndemn permanent la păstrarea ei.
Puţine popoare din lume au însoţit minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o îmbrăţişare aşa de caldă şi de duioasă , bogată  în forme artistice. În colinde, simplitatea, uşurinţa şi cursivitatea versului popular exprimă o mare bogăţie de idei, într-o formă plină de frumuseţi artistice, în care figurile de stil abundă, comparaţiile se întrec una pe alta, iar epitetele şi mai ales diminutivele nu lipsesc aproape din niciun vers. Este, de altfel, tot ceea ce dă gingăşie, frumuseţe, farmec şi duioşie colindelor.
O cunoaştere mai profundă şi o receptare mai atentă a colindelor de către “micuţii căutători de frumos” vor asigura legătura cu pământul pe care trăiesc, cu portul şi tradiţiile locale, adâncesc sentimentele de preţuire pentru datinile strămoşeşti.

Prof. Codeci Roxana
Şcoala Gimnazială Băiculeşti
(Postat decembrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top