10În contextul evoluţiei informaţionale din ultimii ani, învăţarea şcolară a suferit transformări în sfera obiectivelor. Ea nu trebuie să conducă doar la asimilarea de informaţii ci şi la formarea de capacităţi de orientare,  la gândire divergentă şi creativitate, la flexibilizarea structurilor cognitive şi atitudinale care să permită copilului adaptarea optimă la schimbările contemporane.
Principalul obiectiv al învăţării şcolare în acest context este succesul şcolar.
Motivaţia de a învăţa este segmentul primordial al performanţei şcolare. Sursele motivaţiei sunt multiple şi complexe. Literatura de specialitate promovează ideea conform căreia, factorii intrinseci şi cei extrinseci condiţionează şi influenţează  motivaţia pentru învăţare. Motivaţia poate fi definită ca fiind acele mobiluri interioare care direcţionează comportamentul uman. Forţele externe, de orice natură, de asemenea pot influenţa comportamentul, dar, totuşi, esenţialmente, acesta este ghidat şi susţinut de forţele interne ale individului. De regulă, oamenii lucrează mai productiv şi mai intensiv atunci când sunt motivaţi.
Componentele interne ale motivaţiei pentru a învăţa:
Curiozitatea. Oamenii sunt, în mod natural, curioşi. Ei caută noi experienţe, „savurează” învăţarea unor subiecte noi, găsesc plăcerea în a rezolva jocurile de puzzle, perfecţionându-şi astfel, dexterităţile şi dezvoltându-şi alte competenţe. Sarcina majoră a instruirii rezidă în a educa şi a creşte curiozitatea elevilor şi de a o cultiva considerând-o potenţial motiv de învăţare. Oferirea unor stimuli inediţi, dar nu foarte diferiţi de ceea ce ştiu deja elevii, stimulează mult curiozitatea. Prezentarea stimulilor care sunt completamente nefamiliari elevilor poate produce mai curând la anexietate, decât la curiozitate. De aceea este necesar să se asigure un echilibru între complexitatea stimulilor şi claritatea acestora. În loc să prezentăm un oarecare fapt sub forma afirmaţiilor categorice, este bine să adresăm elevilor întrebări sau să creăm situaţii-problemă. Acestea vor spori interesul elevilor şi vor alimenta curiozitatea salubră a acestora de a afla mai multe despre subiectul în discuţie. Curiozitatea este un motiv intrinsec de a studia, deci,  învăţarea nu rămâne a fi dependentă doar de „răsplata” profesorilor.
Autoeficienţa. Termenul de „autoeficienţă” ar putea fi explicitat prin puterea de a gândi pozitiv. Autoeficienţa este, de fapt, ceea ce psihologii descriu prin „încrederea în propriile forţe” şi „prezenţa convingerii de reuşită”. Realizarea performanţelor se referă la situaţiile în care elevii au avut succes şi amintirea acestora, în continuare,  îi sporesc autoeficienţa. Experienţa indirectă apare atunci când elevul conştientizează rolul unui model de succes (permanent sau situaţional) şi  încearcă să adopte comportamente sau atitudini ale acestuia. Persuasiunea verbală este secvenţa în care intervine cineva încercând să convingă elevul că este capabil să realizeze cu succes sarcina respectivă. Sursa finală  posibilă a autoeficienţei este starea psihologică – acele sentimente şi trăiri interioare care „asigură” elevul de iminenţa  eşecului sau de obţinerea succesului. De exemplu, un elev se poate simţi rău (fizic) atunci când are de susţinut un examen. În aceste condiţii, profesorul nu poate întreprinde prea multe acţiuni cu scopul de a ameliora starea elevului. În schimb, în viitor, el ar putea propune elevului respectiv anumite exerciţii de relaxare înainte de probele de evaluare sau chiar un training de desensibilizare şi depăşire a anxietăţii şi fricii.
Atitudinile. Atitudinea este, în realitate, o comoditate iluzorie. Şi asta pentru că, de cele mai dese ori, atitudinile sunt iscusit menajate sau disimulate. Deseori, între atitudine şi comportamentul ostentativ nu există congruenţă. De exemplu, un elev oarecare poate avea o atitudine negativă faţă de un anume profesor, dar întâlnindu-se cu acesta se comportă respectuos, manifestând o „atitudine binevoitoare”, ceea ce nu ar manifesta şi în discuţie cu fratele. Pentru profesor este foarte important să cunoască care este atitudinea elevilor săi, cu referire, în special, la conţinutul disciplinei.
Necesităţile. Necesităţile unui elev diferă enorm de cele ale altora. Clasificarea cea mai notorie şi mai des utilizată este ierarhia necesităţilor realizată de A. Maslow, care le împarte pe cinci niveluri distincte: (1) nevoile fiziologice, (2) nevoia de siguranţă, (3) nevoia de dragoste şi afiliere, (4) nevoia de stimă şi apreciere, (5) nevoia de auto-realizare. Atunci când sunt satisfăcute necesităţile de la un nivel inferior, necesităţile care influenţează comportamentul, cu pregnanţă, sunt cele de la nivelul imediat următor. Elevii nu ar fi pregătiţi să înveţe, dacă nu şi-ar satisface  nevoile de la nivelurile inferioare, fiind, de exemplu, flămânzi.
Scopul final al educaţiei ar consta în structurarea activităţilor astfel încât realizarea acestora să conducă la satisfacerea necesităţilor de la nivelurile superioare.
Competenţa. Competenţa este în corelaţie directă cu autoeficienţa. Fiinţele umane simt plăcere colosală atunci când fac ceva foarte bine. Doar succesul, însă, nu este suficient pentru unii elevi. Profesorul trebuie să ofere elevilor care au carenţă a sentimentului de autoeficienţă nu doar situaţii în care aceştia ar obţine succes, ci de asemenea, să le creeze oportunităţi de a-şi asuma sarcini provocatoare pentru a demonstra sie însuşi că le pot realiza cu succes. Filozofia competenţei este simplă: daţi cuiva un peşte şi va avea ce mânca o zi, învăţaţi-l să pescuiască şi va mânca o viaţă.  Suportul colegilor, părinţilor şi profesorilor, respectul şi încurajarea acestora sunt foarte importante pentru elevi, în special, în încercarea lor de a dobândi anumite competenţe.
Motivaţia extrinsecă. Participarea activă a elevilor şi angajarea în activităţi asigură un mediu stimulativ şi contracarează plictiseala. Strategiile de instruire ar trebui să fie flexibile, creative şi antrenante. Un mediu stimulativ de învăţare oferă o gamă largă de stiluri de prezentare, metode de învăţare şi materiale suport. În situaţiile plictisitoare elevii vor învăţa doar în baza unor aşa motive, precum: frica, presiunea, ameninţarea sau ale scopuri extrinseci (statutul profesional, prestigiu social etc.). Un mediu de învăţare menţinut prin astfel de motive distructive este, de regulă, stresant şi tensionat. Obţinerea unor calificative are rol de motivaţie extrinsecă şi prezintă valoare pentru elevi doar atunci când procesul de evaluare este bine planificat şi elevii sunt informaţi despre beneficiile „calificării” respective.
Factorii motivaţionali extrinseci joacă un rol inestimabil în comportamentul elevilor numai în cazurile când profiturile externe sunt dezirabile, acceptate, şi valorificate de aceştia.
Cum să încurajăm elevii să fie mai interesaţi?
- Chiar din prima zi, vorbiţi elevilor despre entuziasmul dvs. referitor la acest subiect şi la modalitatea în care acesta vă afectează personal. Căutaţi modalităţi prin care să faceţi conexiuni între materialul propus şi viaţa elevilor dvs. Utilizaţi articole şi descoperiri recente, reportaje chiar din presa locală sau exemple din propria experienţă care sunt relevante conţinutului. Solicitaţi astfel de exemple şi elevilor dvs.
- Gândiţi-vă la întrebările pe care le-aţi putea adresa elevilor pentru ca aceştia să chibzuiască asupra subiectului în discuţie, chiar dacă nu au citit nimic referitor la tema respectivă.
- Utilizaţi în cadrul discuţiilor tehnici eficiente de facilitare a acestora.
- Dezvoltaţi la elevi „necesitatea de a şti”. Atunci când vă pregătiţi pentru oră, întrebaţi-vă „Ce ar trebui şi ce le-ar place elevilor să ştie la acest subiect ?”. Aceasta v-ar ajuta să concepeţi materialul în termeni de „relevanţă” şi „pertinenţă” cu experienţa de viaţă a elevilor.
Ce facem cu elevii apatici ?
- Încercaţi să consolidaţi o relaţie interpersonală cu aceşti elevi. Învăţaţi numele elevilor şi utilizaţi-le în comunicarea cu ei; elevii vor înţelege cât de interesat sunteţi în obţinerea succesului la cursul respectiv. Faceţi astfel încât  elevii dezinteresaţi şi iresponsabili să se convingă de faptul că doriţi cu adevărat să-i ajutaţi. Încercaţi să aflaţi care este motivul apatiei elevilor: este în depresie, supărat sau plictisit.
- Cuantificaţi progresul elevilor la etape timpurii şi în mod sistematic, astfel încât aceştia să aibă ideea clară despre  situaţia lor academică.  Antrenaţi în abordarea elevilor apatici pe acei din clasă care sunt foarte motivaţi şi interesaţi.
- Aflaţi cât mai multe informaţii despre elevii dvs - apatici şi interesaţi – care vă va ajuta să stabiliţi comunicare eficientă între ei.
Câteva strategii pentru a motiva elevii:
Explicaţi. Studii recente demonstrează că elevii sunt mai puţin interesaţi de participare sau evaluare deoarece nu înţeleg ce trebuie să facă sau ce ar trebui să facă. Profesorii ar trebui să acorde mai mult timp explicării: de ce învăţăm ceea ce învăţăm; de ce o anumită abordare / teorie / activitate este importantă, utilă şi interesantă etc.  În procesul educaţional entuziasmul profesorilor se transmite şi elevilor, care probabil vor deveni mai interesaţi de subiectul respectiv. În mod similar, profesorii trebuie să acorde mai mult timp explicând elevilor ce aşteaptă de la ei, ce obiectiv urmăreşte prin realizarea unei activităţi de evaluare etc. Elevii care sunt nesiguri de ceea ce urmează să realizeze sau cunosc precar instrucţiunile de executare nu vor obţine mari succese.
Remuneraţi. Elevii care nu au încă consolidat un set motivaţional intrinsec de a învăţa pot fi ajutaţi prin motivaţie extrinsecă  - remunerarea (psihologică sau materială). Decât să blamăm şi să criticăm distructiv un oarecare comportament sau răspuns neadecvat, remuneraţi comportamentele corecte şi răspunsurile bune. Reţineţi că şi adulţi, şi elevii sunt tentaţi să repete comportamentele care au fost remunerate. Remunerarea poate fi simbolică şi să marcheze nivelul la care a ajuns elevul prin acest comportament / răspuns. Copiilor mici acordaţi-le baloane, gumă de mestecat, set de carioci. Elevilor mai mari li se pot oferi cărţi, certificate, laude verbale etc. Oricui îi place să fie apreciat şi recunoscut, iar remunerările pentru o activitate realizată bine produc trăiri emoţionale plăcute.
Umanizaţi-vă acţiunile şi comportamentele. Elevii sunt mai motivaţi să comunice cu profesorii care sunt mai „umani” şi cărora pare să le pese de ei, de interesele şi scopurile lor. Profesorii pot „apropia” elevii povestindu-le diverse istorioare din viaţa personală, recunoscându-şi greşelile pe care le-au făcut când erau copii sau chiar fiind adulţi deja. O astfel de personalizare a relaţiei profesor – elev îi ajută pe aceştia să perceapă profesorii ca fiinţe umane apropiate, şi nu ca figuri autoritare şi neplăcute. Discutaţi cu elevii şi în afara orelor de curs. Interesaţi-vă care le sunt planurile de  viitor, ce şi-ar dori să devină, unde intenţionează să se odihnească în vacanţă etc.
Implicaţi elevii în activităţi. Unul din factorii majori ai motivaţiei este implicarea elevilor în propriul proces de instruire.  Citindu-le sau prezentându-le subiectul fiind postat în faţa clasei nu sunt metodele cele mai eficiente de predare. Este mult mai bine să implicaţi elevii în diverse activităţi: situaţii-problemă, discuţii în grup, studiu de caz etc. O oră despre natură ar avea o mai mare eficienţă dacă s-ar desfăşura în parcul local. Mai mult decât atât elevilor le place să se simtă utili (ca şi adulţilor, de altfel!). Alegeţi câţiva elevi care să vă ajute (selectarea bibliografiei, stabilirea subiectelor pentru examene, pregătirea sălii pentru desfăşurarea unei discuţii în plen, aranjarea posterelor etc.). Aceste activităţi vor spori considerabil stima de sine a elevilor şi vor intensifica şi motivaţia acestora pentru studiul disciplinei respective. Folosiţi orice oportunitate de a primi ajutorul elevilor dvs. şi fiţi recunoscători pentru aceasta.
Predaţi inductiv. Cercetătorii susţin că prezentarea mai întâi a concluziilor, iar apoi oferirea exemplelor lipsesc elevii de plăcerea de a descoperi noul în mod individual. De ce nu aţi prezenta mai întâi exemplele, iar apoi să le solicitaţi elevilor să generalizeze cele prezentate şi  să elaboreze concluzii? Astfel, veţi spori interesul elevilor şi le veţi menţine interesul pe tot parcursul activităţii. Mai mult de cât atât, asemenea activităţi contribui mult la dezvoltarea abilităţilor de analiză şi sinteză.
Satisfaceţi nevoile elevilor. Satisfacerea nevoilor este o metodă primară de menţinere a interesului elevilor şi a stării lor de bine. Identificaţi nevoile cele mai importante pentru fiecare elev şi încercaţi să ţineţi cont de asta.
Utilizaţi emoţiile pozitive pentru a creşte productivitatea şi motivaţia. O memorie bună şi de lungă durată este în relaţie directă cu starea emoţională trăită de subiect în momentul memorării, susţin psihologii. Astfel, elevii învaţă mai bine atunci când învăţarea este „acompaniată” de emoţiile plăcute. Utilizaţi umorul, atunci când e cazul, dar nu exageraţi. Stabiliţi relaţii pline de afecţiune atât între dvs. şi elevi, cât şi între colegi.
Experienţa demonstrează că nivelul rezultatelor şcolare reflectă, în măsură însemnată, nivelul muncii profesorului, pregătirea, însuşirile profesionale, măiestria pedagogică, trăsăturile de personalitate ale acestuia. Motivaţia este un factor căruia dascălii trebuie să îi acorde importanţa cuvenită pentru atingerea, de către elevi, a performanţelor şcolare aşteptate.

Bibliografie:
Cosmovici, Andrei - Iacob, Luminiţa - Psihologie Şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1999
Cerghit, I., Radu,T.I., Popescu, E, Vlăsceanu, I., - Didactica, E.D.P., Bucureşti,1998
Radu, T.I.- Teoria şi practica în evaluarea eficienţei învăţământului, E.D.P., Bucureşti, 1991
Vrabie, Dumitru - Atitudinile elevului faţă de aprecierea şcolară, Ed. Porto Franco, Galaţi, 1994
Şchiopu, Ursula, Verza, E., - Psihologia vârstelor, E.D.P., Bucureşti, 1991

Prof. înv. primar Pantazeanu Lavinia-Elena
Școala Gimnazială ,,Tudor Vladimirescu”, Pitești
(Postat decembrie 2016)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top